Furia Oarba (Editez)

Capitolul 3. Durerea celor 13 zile. (Needitat)

         Ma simt pierduta.Ma cufund in bezna deznadejdii  si gust din infrangere.Oare totul este CHIAR pierdut?Sufletul mi-e amarat de fiecare respiratie,ingreunata de lacrimile lui David.Il simt,simt cum sufera,dar ce pot face?Simt pasi care se apropie si de departeaza,dar nu ma mai impresioneaza.Incercarile de a ma speria sunt zadare,dracu incepe sa-l cunoasca pe dracu.Am o furie ce arde si se inteteste cu fiecare suspin,secunda de tristete si lacrima ale iubitului meu.Nu ma mai poate atinge,nu stiu de ce,incearca din rasputeri sa ma faca sa il urasc,sa ma tem,imi arata secvente din moartea parintilor mei,transforma amintirile frumoase in izvoare de groaza,care crede el,ma vor afecta si aduce la disperare.Nu,sunt perplex,privesc in gol fara expresie si mi-am pus lacat la suflet,nu mai poate intra nimeni si nimic fara voia mea.Vointa omeneasca o bate pe cea ''draceasca''.Durerea e in continuare acolo,dar nu cea fizica,taieturile adanci,vanataile,ci cea sufleteasca,pentru ca stiu ca e posibil sa nu mai scap vreodata.Cel putin nu o sa-i dau lui satisfactia sa ma vada suferind.Ba chiar zambesc cateodata,masca sufletului,ceea ce il infurie teribil,scopul lui fiind contrariul.Se scurg picaturi de sange din suflet,dar le pastrez acolo,doar pentru mine.Ochii imi sunt uscati,buzele tind si le lipsesc sarutarea dulce a lui David,cel care mi-a deschis sufletul si care nu m-a judecat vreodata,care m-a iubit indiferent de situatie ,simt.. si ma doare vazandu-l ca sufera.Daca voi stii vreodata ca nu voi iesi niciodata de aici, l-as face pe dracu in patru sa-l fac sa afle ca vreau sa ma deconecteze de la aparate,sa plece imediat,sa-si faca bagajele,sa plece departe,sa uite acest loc,sa gaseasca o fata potrivita lui,care sa-l iubeasca cum l-am iubit eu.. sa ma ierte.Si sa ard in focul iadului..si sa-l vad cum ma taie bucatica cu bucatica,savurand fiecare inghititura,picatura de sange.. si sa-l vad cum rade de mine,nu ma afecteaza,nu ma mai sperie.Vreau doar sa mor,poate voi gasi lumina,m-am saturat de intuneric.

       -Rose?!Sopti uluit David si inchise usa,asigurandu-se ca nu o mai vede nimeni.Trecusera 13 zile de chin,de teroare,pentru amandoi.In ziua aceea era ziua lui Rose,o minune se intampla.Plutea deasupra patului,din spatele ei iesea o umbra,neagra,umbra iadului,atat de deasa,ieseau urlete si tipete din ea.Invinse!Invinse!!!Ea,Rose,invinse.

       -David?Sunt vie?

      Nu apuca sa raspunda,caci pe perete erau puse litere,din sange,din care reiesea:''Nu pentru mult timp''