Nonculoare. //n.h.

Prolog

   În sfârșit, după atâtea luni, mă acceptă așa cum sunt. Am trăit s-o văd și pe-asta.

   Îmi legăn leneș picioarele, nepăsându-mi dacă toate vedetele se uită la mine ca la o maimuță gotică. Părul mi-e prins într-o coadă de cal lejeră, iar machiajul îmi este șters. Rimelul parcă îmi este dușman, având în vedere cum arată ochii mei. Altfel, port o rochie neagră, simplă, accesorizată cu inele și un colier. Totuși, o pereche de ștrampi negri îmi fac picioarele să pară și mai lungi decât sunt. Și nu în ultimul rând, port perechea de cizme negre, simple, fără toc mare.

    Pereche pe care am primit-o de la el.

     Simt cum urechile îmi cedează de la atâta muzică proastă. Nu suport genul de muzică pe care îl cântă. Mă face să mă întreb de ce accept să fiu iubita lui. 

  - Ce mai aștepți ? Dansează, simte-te liberă ! urlă Niall în direcția mea, încercând să acopere versurile noii melodii a Rihannei, care vibra în difuzoare.

   - Aștept să bage ăștia muzică adevărată, am replicat.