The Southern Vibe

6: No shit, Sherlock

   -Haidee, nu ţi-a fost dor de mine nici măcar puţin?

   May privea zâmbetul acela alb şi arogant cu silă. Zâmbea şi ea, dar îi pierise cu câteva zeci de secunde în urmă, la vederea bărbatului din faţa ei care era îmbrăcat la costum, cu un corp evident lucrat pe dedesubt, cu freza făcută şi geluită şi o postură ce ţipa putere. O privea de sus, dar nu neapărat din cauza diferenţei de înălţime - el era mai înalt cu jumătate de cap. Vocea lui avea o urmă de batjocură, îşi dădu ea seama imediat.

   -Nu e bine să minţi, Ionuţ, nu te-a învăţat nimeni asta?

   Dacă era pusă să aleagă ce ura cel mai mult dintre toate lucrurile din lume, ea ar fi ales atunci când i se vorbea de sus. Mergea pe principiul că toţi oamenii sunt egali, indiferent de ceea ce aveau în pantaloni, cap sau buzunar. Aşa că să vină el, îmbrăcat-aranjat, şi să îi vorbească ei de sus.. Păi, era un mare 'nu-nu'.

   El pufni amuzat.

   -A zis cineva ceva de vreo minciună?

   -M-ai întrebat dacă mi-a fost dor de tine. Nu vreau să mint, aşa că spun adevărul.

   -Deci? o îndemnă el cu o sprânceană ridicată.

   -'Deci' nimic. Ţi-am zis clar că nu vreau să te mai văd. Serios, mă plictiseşti.

   El o privi încruntat, iar ea îi afişă un zâmbet sarcastic, mai mult ca o strâmbătură. Nu putea să spună sau să facă multe, erau în mijlocul mallului, iar camerele de vedere şi ochii curioşi erau peste tot. Auzise pe undeva prin spatele ei câteva fete spunând ceva de genul "Dar nu e aia iubita lui Suga?!". Trebuia să plece de lângă Ionuţ cât mai repede.

   -Dar nu spuneai asta când ţi-o trăgeam bine.

   Nu pentru ea, dar pentru Yoongi. Ştia că el avea să sufere de pe urma acestei întâlniri accidentale. Deşi, la cum îl ştia pe Ionuţ, nu era chiar aşa de sigură că întâlnirea fusese un accident.

   -A fost acum doi ani! Treci peste!

   Putea să jure că şi un copil mic era mai realist uneori decât Ionuţ. Nu înţelegea de ce se tot agăţa de ea, deşi îi spusese clar că avea un iubit acum. Şi trecuseră doi ani de la 'relaţia' lor, aşa că de ce tot o bătea la cap? Venise până şi în Coreea!

   -May, nu cred că spui asta.. Elimină distanţa dintre ei doi executând cei doi paşi, ameninţător. Iar acum ea trebui să îşi ridice capul pentru a îl putea privi în ochi şi a îi arăta că nu o intimida. Mai gândeşte-te!

   -Să mă gândesc la cum ai început să plângi ca o fetiţă când am plecat? pufni ea.

   -Te-am fuckin' iubit!

   -Păi, asta nu e vina mea. Ştiai că eram acolo mai mult pentru contact fizic, nu pentru sentimente.

   El se grăbi şi îi prinse încheietura mâinii, coborându-şi faţa periculos se aproape de a ei. Iar ea se dădu un pas în spate pentru a îl evita, şi vru să îşi tragă mâna dintr-a lui. Dar o ţinea prea strâns, şi pentru asta voia să-l înjure. 

   -May..

   Aproape că îi putea auzi dinţii scrâşnind, şi putea spune că era încântată. Cu siguranţă îi plăcea să aibă efectul ăsta asupra bărbaţilor, mereu i-a plăcut să frângă inimi. Dar acum el avea o reacţie exagerată şi enervantă.

   -Dă-mi drumul!

   Îşi ridică o sprânceană şi îl privi fix. Încercă să îşi elibereze mâna, însă nu reuşea, el o ţinea prea strâns. Şi de ce nu era nimeni în jur care să observe ce se întâmpla şi să intervină?!