După noaptea petrecuta cu Malakai, Tej se simțea extrem de vinovată. Știa că Malakai sta cu ea doar din mila, iar dragostea in acea poveste nu își are locul. Rapid își șterse cu podul palmei lacrimile care au început să curgă și își trecu degetele peste obrajii lui. Nu îi venea să creadă că se îndrăgosti de el. Iar el doar o ținea alaturi din mila. Și deși el nu îi spuse asta niciodată, de când au plecat de la spital acel sentiment nu o părăsi nici un minut. Asa că îl mai privi odată înainte de ai plasa un sărut pe buze și a se ridica din pat. Își luă rapid hainele pe ea și caută o foaie și un pix, pe care imediat cum le găsi începu să scrie.
La fiecare rând simțea cum inima i se rupe, iar lacrimile îi curg din ce in ce mai multe. Termina cat mai rapid cu putință și ii lasă scrisoarea.
Se mai apropie odată de pat și își privi soțul. Toate momentele frumoase începând să i se repete in minte. Mai scăpa pentru a nustiu cata oară o lacrima și își apropie buzele de fruntea lui plasând un ultim sărut. Apoi se întoarse ieșind din cameră, privindu-l pentru ultima oară.
Imediat cum reuși să iasă din casă îl apela pe White. Știa că e apropie dimineața, insa nu avea de ales. Dorea să plece cat mai departe de acolo. Când acesta în sfârșit răspunse, Tej simti un gol în stomac. Poate nu ar mai fi dorit ca acesta să răspundă, iar ea sa se întoarcă înapoi.
— Ce s-a întâmplat, surioara? Ești bine?
— White, unde ești?
— Tej, plângi? Vrei sa vin la tine?
— Nu, White. Vreau doar să îmi rezervi un zbor spre Sydney. Și unul cat mai curând.
— Tej, ce se întâmplă?
— Vreau să plec. Să plec cat mai departe, iar toți să mă uite. Te rog. Știu că aveți un apartament acolo. Ajuta-ma, te rog.
Tăcerea din telefon o făcu să ofteze și sa incepa a plânge zgomotos. La auzul acestor lacrimi și suspine White se grăbi să își dea acordul.
— Bine, Tej, te ajut si nu îi voi spune nimic lui Caleb.
— Mulțumesc!
— Uite, Tej. Știu că tot ceea ce s-a întâmplat azi te-a dat peste cap, insa Malakai te iubește și te poți trata.
— Nu! Te rog să mă suni când îmi bronezi biletul.
Cu aceste cuvinte închise și se lipi de zidul casei. Începu să plângă și își ridica privirea spre geamul camerei, iar inima părea că i se rupe, iar ea ia o decizie greșită.
Imediat cum pași în aeroportul din Sydney fu întâmpinată de către o fata cu un zâmbet imens pe buze.
— Naomi. White mi-a spus că trebuie să te conduc la apartament.
Ea doar se rezuma la a da din cap și o urma. O stare de rău facandu-si simțită prezența. Gândul i se duse rapid la acea cameră de spital, iar o lacrima îi căzu, insa o șterse rapid pentru a nu fi observată de rozalia din fata sa.
Când au ajuns la apartament, Naomi ii deschise fericită ușa. Începu să îi arate camerele frumos aranjate și camera in care avea să trăiască ea, insa doar un lucru fiind pentru ea neclar. Prin tot apartamentul fiind împrăștiate unele haine femeiești.
— Naomi, ale cui sunt toate aceste haine?
— Scuze, sunt ale mele. De fapt trăim împreună. White nu ți-a spus, insa sunt verișoara lui, iar pe parcursul la câteva luni vom fi vecine.
Tej îi oferi un zâmbet și de retrase in camera sa pentru a se odihni, pe cand starea de rău de la aeroport nu o lasă nici măcar o clipa.
Trecura deja cinci luni de când pleca, iar Tej simțea că regreta decizia aproape zilnic. Totusi stica ca nu mai există o cale de întoarcere, iar alaturi de ea de afla Naomi, care în tot acest timp îi deveni și o foarte buna prietena. De asemenea in tot acest timp o sprijini, fiindcă boala începu să se agraveze, iar ea simțea asta zilnic, insa Naomi pleca și o las singura. Mama ei se îmbolnăvi, așa că fu nevoită să o lase, chiar în ziua când Tej trebuia să rămână internata in spital. Totusi din fericire pentru ea reuși să scape doar cu niste analize, care au fost după părerea ei un pic cam dureroase si aștepta să fie sunata de către asistente pentru rezultate.
Din cauza durerilor insistente de cap și a amețelilor își făcu un ceai de menta pe care începu să îl adore. La fel și dulciurile. Ceea ce îi făcu senzația că începe să se îngrașe, insa nu îi pasa. Fiindcă poftele nu îi dădeau pace.
Se așeza comoda pe o canapea și începu să mănânce niște biscuiți cu ceai, insa soneria o opri. Lasă totul pe masa și se apropie de ușă, dar când o deschise starea de amețeală începu să îi se agraveze. Malakai statea fericit in prag, iar ea simțea că visează. Așa că închise ochii pentru câteva secunde, insa nu îi mai putu deschise fiindcă i s-au făcut mai grei și simți cum cade în leșin.
4 capitole și epilogul.
