Scena crimei (*)

Capitolul 4

Capitolul 4

A smuls batista frumos pusă în buzunarul sacoului şi îşi şterge sângele ce îi mânjeşte mâinile. Privea cu dispreţ trupul bărbatului ce stătea atârnat în nişte cârlige ca şi cum ar fi fost momeala.

Un râs sardonic îi părăsi buzele când îşi aducea aminte amănuntele ce l-au adus în această clipă. Strigăte de agonie îi răsunau în minte şi era atât de plăcut să auzi cum cineva te implora să îi cruţi ca şi cum ai fi Dumnezeu. Îşi amintea fiecare tăietură ce trona acum pe trupul defunctului, parcă mai voia să mai taie puţin în carne, dar nu avea acelaşi farmec ca atunci când victimele sunt în viaţă şi încearcă să scape prin cele mai patetice mijloace.

Ce-i drept, acest Joshua Andrews, după cum spune actul de identitate, a murit în van, pur şi simplu a fost în locul nepotrivit şi a picat în plasa unui psihopat ce voia să îşi descarce mania, dar nu ca restul, în băutură sau fumat, ci prin acel sentiment de euforie ce îl cuprinde când viaţa unui om se scurge încet lasandu-l fara viata.

***

Telefonul suna de nebun pe o melodie ce zguduia pereţii. Deschise ochii cu greutate, blestemând ziua in care şi-a schimbat soneria. Nu voia să fie trezit, nu mai dormise atât de bine de câteva săptămâni încoace, şi acest somn îşi făcuse mai bine treabă decât cinci cafele la un loc. Se întinse şi lua mobilul de pe noptieră şi răspunse fără să verifice apelantul.

- Davis!

- Scularea, frumoasa din pădurea adormită. Avem treabă, se auzi vocea inconfundabilă a Amandei.

- Unde?

- Într-un vechi hangar de lângă autostradă. Frumos amplasament, nimeni nu poate să audă strigătele, pur şi simplu nimanui nu îi pasă ce se întâmplă în acest loc. Isaac nu putea să nu observe sarcasmul din vocea partenerei.

- În maxim juma' de oră sunt acolo. Să nu mute nimic, vreau să am o imagine de ansamblu mai bună, nu doar nişte poze amărâte.

Nu mai aşteptă un răspuns şi închise telefonul. Îşi trecu mâna prin păr şi scoase un oftat lung. Se săturase de aceste cazuri care nu aveau sens şi putea pune pariu că şi acesta va fi la fel de complicată ca şi celelalte.

Îşi întoarse privirea spre dreapta lui şi zâmbi la acea imagine, câteva şuviţe blonde îi acopereau faţa fetei, şi nu se putu abţine să le îndepărteze ca să aibă o mai bună perspectivă asupra trăsăturilor fine. La mica atingere tânăra gemu încet şi îşi mişcă poziţia în aşa fel încât să se cocoloşească la pieptul lui. Cât de mult voia să rămână acolo să o strângă în braţe şi să uite de tot ce avea pe cap, dar uzul raţiunii îi amintea că trebui să plece si să îşi facă treaba.

Încet îi îndepărtă mâinile şi în locul lui puse o pernă. Se da jos din pat şi începu să cotrobăie prin dulap după un prosop şi nişte haine curate.

După rutina ce o făcea în fiecare zi, incluzând doza necesară de cafea, se mai uită încă o dată la îngerul ce era dus în lumea viselor şi nu părea să revină în curând la realitate. Nu îl lasă inima să o scoale aşa că îi lasă un bilet în care o rugă să închidă uşa când pleacă şi că va face el cumva să îşi recupereze cheia ce era lăsată peste mica bucata de hârtie.

Nu era greu să ratezi hangarul, era împînzit de maşini de poliţie, maşina de logistică, cea de la medicină legală. Toată lumea îl aşteptase pe el, aşa că trebuia să îşi facă intrarea. Ambală motorul încât să se facă auzit şi cu o viteză considerabilă cotii drumul să ajungă în faţa porţilor de fier ruginit. Puse o frână bruscă în faţa benzilor ce delimitau perimetrul, lasă motorul să se sprijine pe cric, fără să ia un considerare toată ţipetele din urma lui care îl avertizau că nu are voia. Amanda ridică banda făcându-i loc să treacă si toata lumea a amuţit. Detectivul nu putu sa isi abtina zambetul triumfator.

- Îţi place să te dai în spectacol, nu-i aşa? îl întrebă în timp ce îşi dădea ochii peste cap.

- Ce pot spune? Farmec personal, îşi trecu mâna prin păr şi afişă un zâmbet de milioane.

- Cât plin de tine poţi fi! Cum am ajuns eu să fiu partenera ta? Mă scoţi din sărite. Se uită la el profund şi în ochi i se vedea cum joaca tachinarea. Aici e!

 Ridica privirea din pamant si daduse peste ceva ce pe alti i-ar fi dezgustat, dar pe el il intriga. Corpul fara viata era infipt in doua carlige ruginii, sangele inca mai picura incet de pe picioarele goale ale cadavrului. Era o scena desprinsa dintr-un film horror. Inchise ochii si incerca sa faca abstractie de toate persoanele din jurul lui, se invarti 360 de grade si sterse totul. Acum peretii nu mai erau patati de sange, victima inca era in viata plangand in hohote. Trebuia sa gandeasca cum ar fi gandit si acel criminal, sa se puna in situatii pe care nu si le-ar fi putut imagina niciodata. Isi lasa capul sa cada intr-o parte si se uita spre o mica masuta pe care erau cateva cutite de diferite marimi, lua unul cu o lama destul de groasa si se indrepta spre victima care scancea si incerca sa isi elibereze mainile de sfoara ce le tinea strans unite. Barbatul isi scutura capul frenetic incercand sa-l indeparteze, dar nimic nu il tinea pe criminal departe de a-si duce la sfarsit scopul. Sirul gandurilor ii fu interrupt de catre Amanda ce il striga de cateva minute fara a primi vreun raspuns. Deschise ochii si se afla din nou in locul impanzit de oameni care isi faceau treaba.  

Se întoarse pe călcâie şi ultima oprire fuse înapoi acasă. Îi trebuise doar acel mic detaliu cât să poată o conexiune între cele cinci crime fără de capăt. O zbughise pe scări, dădu buzna în casă, nepăsându-i de uşa larg deschisă din spatele lui. Scoase dosarele pline de informaţii la vedere şi începu a căuta acel mic detaliu ce îi atrăsese atenţia.

- Vrei o cafea? Isaac tresări şi duse mâna instinctiv spre tocul armei şi privi nedumerit la fata ce stătea în uşa bucătăriei zâmbind.