Scena crimei (*)

Scena crimei

Hârtii peste hârtii, documente peste documente, nimic nu îl ajuta să găsească ceea ce trebuie. Căuta de săptămâni și nu găsise nimic, nu dormise de câteva zile și cafeaua pe care o bea ca și cum ar fi fost apă nu își mai făcea efectul. Scoase un oftat frustat și se îndreptă spre bucătărie să pună de o altă cafea. Atunci când ibricul șuieră își dădu seama cine era criminalul care nu îl lăsă să doarmă. Telefonul îi sună din cealaltă cameră, iar el se grăbi răsturnând câteva cuti cu probe de la locul crimelor.  Înjură înfundat și răspunse la telefon fără a verifica apelantul.

 -  Davis! răsună vocea lui groasă în întreaga cameră.

 - Mișcă-ți fundul la secție, avem un alt caz. Vocea femeii care îl stresa de mai bine de cinci ani, de atunci când fuseseră transferați la același departament.

 - Ajung în zece minute. A, am aflat cine era Sinucigașul. Sinucigașul era un om bolnav care își gândise toate crimile să arate ca o sinucidere. Nu mai așteptă răspunsul partenerei lui și îi închise telefonul, primindu-și câteva lecții de bune maniere pe care nu le mai auzise.

 Apucă geaca de piele din cuier și cu repeziciune cheile din bolul lor. Motorul negru îl aștepta în fața ieșirii din bloc.  A băgat cheile în contact, a ambalat de câteva ori motorul, trezind câțiva vecini care se apucaseră să țipe la el, și porni pe străzile reci și întunecate ale orașului. Îi luase chiar mai puțin de zece minute, atâta timp cât ignorase fiecare semafor care îi indica culoarea roșie. Era să facă și vreo două accidente, dar cu o măiestrie aparte se feri în ultimul moment. Adrenalina era ceva normal pentru el, un drog produs de propriul corp și el devenise un dependent incurabil. Cu o frână bruscă, ce îl ridică pe roata din față, se oprise în fața secție unde îl aștepta partenera lui de actiune, Amanda Collier, care își dăduse ochii peste cap. Descălecă și se îndreptă spre intrarea în secție. Ofițerul de serviciu îl salută, iar el îi răspunse cu un mic gest al capului. Brusc se întoarse pe călcâie și își întrebă colega.

 - Ce avem?

 - Dubla omucidere. Barbatul în jur de douăzeci și șapte de ani, Andrew Cooper și soția lui Mary, douăzeci și cinci. Ambele victime prezintă plăgi împușcate la nivelul capului, mâinile prezintă semne că au fost legați, iar cel mai ciudat este faptul că ochii le lipsesc. Legistul crede că au fost împușcați post-mortem, dar încă așteptăm raportul. Soțul a încercat sa se lupte, dar după cum vezi nu a reușit ceva special.  Îi răspunse rece, așa cum îi cerea meseria.

Împinse puternic ușile, făcând câțiva colegi de breaslă să își întoarcă privirile spre ei. Căpitanul le apăruse în față spunându-le că nu a fost găsit nimic la locul crimei, nici măcar o amprentă sau o urmă de pantof.

 Davis s-a îndreptat spre panoul pe care erau puse mereu piste și tot ceea ce se știau despre victime. Studie miniuțos pozele făcute la locul crimei și ceva îi atrase atenția, ceva aproape neobservabil. Inelul de pe mana lui Mary dispăruse. Își scoase telefonul din buzunarul pantalonilor și apăsă pe apelare rapidă.

 - Hai, răspunde! Răspunde imbecilule! repetă nervos.

 - Am auzit aia. Ce e? Întreba persoana de la celălalt capăt.

 - Rory, ai plecat de la locul crimei? Spune-mi că nu ai plecat! se plânsese ca un mic copil.

 - Acum ne pregăteam să strângem. Ce e omule? Ce s-a intamplat?

 - Caută verigheta doamnei Cooper. Acum! aproape țipă la amicul lui.

 - Nu e nimic aici. Isaac liniște-te! îi ceru Rory.

 - Criminalul i-a luat verigheta drept trofeu. Știam eu! țipă, făcându-și colegii din birou să se întoarcă spre el, cu priviri dezaprobatoare.

***

 Apa fierbinte îi întâlni pielea, lăsând tot sângele vărsat în acea seară să se scurgă de pe el. Își puse mâinile deasupra capului sprijinindu-se în ele. Picături de apa i se scurgeau din părul negru ca pana corbului. Închise ochii și imagini bruște veneau și plecau, imagini cu fața terifiată a acelei femei, pumnul primit de la soțul acesteia. Că și-a amint de pumn, v-a trebui să pună ceva gheață pe acel loc. Fața i se transformă într-un zâmbet, dar nu unul fericit, ci unul bolnav, plin de ură și dispreț. Închise apa, își puse un prosop în jurul taliei și se duse spre bucătăria apartamentului. Stomacul îi cerea ceva de mâncare, așa că se puse să își facă o omletă. Trânti farfuria pe masă și luă furculița în mână, până și felul în care  ținea acea furculiță era de-a dreptul înfricoșător. O ușă se auzi scârțâind și în cadrul ei apăru o femei înaltă, zveltă.

 - Nu mă chemi și pe mine la masă? Femeia începu să se miște lasciv spre el în timp ce își punea o cămașă pe umeri.

 - Îmi place cum arăți și fără cămașa mea pe tine, îi spuse și un zambet pervers îi apăru în colțul gurii. Haide iubito, vin-o aici. Bătu cu mana pe picior si fata i se aseză în poală. De ce nu mi-ai spus că îți este foame? Îți făceam și ție ceva.

 -         Și unde ar mai fi fost distracția? îl întrebă în timp ce se năpusti spre buzele lui cuprinzându-le într-un sărut pasional.