KARMA // Otaku|Naruto F.F.

Cap 4-Karuya si jungla de mini avatari

   Toata lumea fugea.Eram ca intr-o jungla.Ajungi in sala,supravietuiesti...sau mai bine zis iti alegi tu singur banca unde vei sta pe restul anului.Cam asta e si telul meu in acest moment.Cu cat mai in spate,cu atat mai bine.Mai ales ca am ajuns sa fiu un fel de vedeta in prima zi,dupa acel discurs de neuitat al Protectorului.Batran nemernic...nici macar garoafe nu ar merita pe viitorul lui mormant.Ce tot zic...nici macar groapa de la mormant nu ar merita-o.

   Am alergat cat m-au tinut picioarele,dandu-mi iar tot sufletul pentru a putea sa ii prind din urma pe toti cei din anul meu.Nici o sansa.Rezistenta mea e 0.Eram in spate cu vreo 5 metri,incercand sa imi dau seama si unde voi gasi sala 7.Nu pot sa raman ultima...nu pot sa ajung iar centrul lor de atentie principal.Chiar daca genunchi mei incepeau usor,usor sa simta presiune asupra lor,am tras puternic aer in piept si mi-am sters transpiratia cu o mana,continuand sa alerg,dar de data asta putin mai repede.Nu va ganditi la o diferenta foarte mare...tot prin spate am ramas.

*Dupa 5 minute*

  Insfarsit am gasit sala.Adica presupun ca asta e,altfel nu intrau toti ca niste apucati,aproape smulgandu-si unii altora parul sau scotandu-si un ochii intr-o sala.Se pare ca am ramas foarte in spate.Mii de capete strigau si urlau inaintea mea.Am inceput sa ma ridic pe degete,in incercarea mea disperata de a vedea ce se intampla in fata mea.Singura chestie pe care am putut sa o vad era placuta mare si aurie pe care era intiparit numarul 7.Mda,am nimerit perfect,dar nu ma ajuta cu nimic cat timp sunt printre ultimii din grupul meu.

  Nici nu mi-am dat seama,dar in cateva secunde era sa imi pierd echilibru,corpul meu lasandu-se usor spre fata.Toata lumea din fata mea a disparut in cateva secunde.Mi-am recapatat echilibrul pe ambele picioare,dand din maini ca o apucata.Oh,nu.Am ramas ultima de pe hol.

  Am inaintat cat de repede am putut,trecand de pragul usii imense,care mai devreme era aproape sa fie spulberat de catre colegii mei,facuti clatite,in incercarea lor de a intra primi.Daca ar fi vazut directoarea cum era usa mai devreme,ne-ar fi prajit pe toti ca pe niste clatite...si de data asta la propriu,nu la figurat.

  Am ramas in pragul usii,incepand sa examinez fiecare punct din sala.Era imensa.Pereti albi,extrem de curati(de aici cred ca si obsesia directoarei de a nu darama Academia) si imaculati,pe peretele de langa usa era o tabla gri si curata,lasand cam 2 treimi din perete la vedere,restul fiind acoperit de aceasta,bucatile de creta,de diferite culori, zaceau pe marginea tablei.In fata acesteia era catedra din lemn,aproape goala,exceptand un mic suport din otel care continea vreo 4 sau 5 pixuri de diferite culori.Cred ca acea cutie e pentru acele momente in care scuza ,,Nu am pix,nu pot sa scriu,, se aplica si aici.Trecand peste,catedra fusese asezata strategic,deoarece fix in fata acestei,cam la 5 metri distanta, se ridicau cam 5 randuri de trepte lungi,dintr-un capat pana in celalalt al salii.Pe fiecare rand se gaseau cate 3 randuri de banci,separate intre ele,pentru a putea intra in acestea.Fiecare banca avea 3 sau 4 locuri,in total fiind vreo 45 de locuri,asta insemnand in total,45 de studenti si 44 de colegi noi.Si stiti ce mai inseamna asta?Ca eu nu am prins loc.

  Mi-am intors capul in toate directiile posibile,cautand cu privirea orice mic loc unde as putea sa ma asez(exceptand ca ma rugam sa nu fie in fata).Nu am stat prea multe minute pe ganduri,realizand imediat ca ma holbam la toti cei din clasa,de parca veneam de pe alta planeta.Dupa aceasta chestie,am primit cateva priviri urate si mutre strambate de la noi mei ,,colegi,, .Am trecut cu vederea peste asta,incercand sa le arat indiferenta mea,fata de parerea lor,continuandu-mi traseul cu privirea in cautarea unui loc liber...orice.

  Privirile urate se inmulteau pe zice trece.Am oftat adanc si mi-am lasat privirea in jos.Intr-un final,am inaintat pe scari cu pasi mari,sub privirea celor ce mai devreme ma omorau din priviri.Am urcat din cativa pasi,incercand parca sa ii evit pe majoritatea,intr-un final ajungand in capul scarilor,de unde puteam sa ii vad pe toti.Am inghitit in sec si mi-am proptit spatele de perete,lasandu-mi corpul sa alunece pe acesta.Mi-am desfacut nodul imens din talie facut din esarfa alba si mi-am eliberat spatele de suportul imens de nisip,punandu-l langa umarul meu stang,sprijinindu-l si pe acesta de perete.Mi-am strans picioarele la piept si ascultam tot ce se vorbea prin clasa.Mii de voci si mii de rasete.Am asteptat acolo ,chiar daca stiam ca inca unii se uitau la mine pe ascuns.Privirea care mi-a atras cel mai mult atentia a venit de la o persoana care imi parea foarte cunoscuta.Banca a 3-a de langa usa.Statea chiar pe scaunul de langa marginea bancii.Stiam ca ma priveste pe ascuns,deoarece cand era sa imi intalnesc privirea cu a lui,acesta si-a retras-o imediat,parca parand jenat de ceea ce facuse.Pentru mine nu e nimic jenant.E ceva obisnuit,mai ales ca deja cred ca majoritatea ma numesc vedeta discursului Protectorului.Nimic anormal pot sa spun.Mi-am retras gandurile,stiind ca nu aveam sansa sa ii observ chipul,daca acesta si-l tot retragea.