Imposibil

Capitolul 5

— Deschide ușa aia nenorocită!

— Ce naiba..., am şoptit, speriindu-mă de-a binelea.

   Am coborât din pat, mergând către ușă, fiind suficient de speriată din cauza stării de beție a lui Justin. Cine știe care îi erau intențiile și ce îi putea trece prin minte în momentele acelea. Mă gândeam că dacă aveam să îi deschid ușa, nu făceam decât să îi dau apă la moară. Dar pe de altă parte, nu puteam să-l țin la ușă. Era proprietatea lui. Mi-am luat inima în dinți chiar dacă Justin zbiera, și am deschis ușa. Am înghițit în sec, însă tot ce a făcut Justin a fost să mă cuprindă în brațe.

 — Justin, ce se întâmplă? am întrebat, dându-i voie să mă îmbrățișeze.

—  Am nevoie de tine! Strânge-mă în brațe, te rog... îmi spuse, strângându-mă tare în brațele sale bine-definite.

   Nu am ripostat cu nimic. Pur și simplu stăteam nemișcată. Justin nu era într-o stare tocmai bună, așa că i-am răspuns la îmbrățisare. Ăsta era un progres. Am stat îmbrățișați timp de câteva minute, apoi, când m-am desprins din ea, am observat că lui Justin îi alunecau câteva lacrimi pe obraji. Când i-am văzut lacrimile rostogolindu-se pe obrajii săi trandafirii, aveam intenția să i le șterg. Aveam intenția să i le șterg, apoi să îl strâng atât de tare în brațe, încât fiecare bucățică ruptă din sufletul său s-ar fi lipit la loc. Dacă aș fi făcut asta, oricum a doua zi avea să uite, doar era sub influența băuturilor alcoolice.

— Justin... am răsuflat de parcă tot aerul din lume ar fi dispărut pentru o secundă. Du-te... Du-te și culcă-te... Ești obosit.

— Chiar îți pasă, Lara?

— Serios. Chiar îmi e somn. Vorbim mâine, i-am zis și l-am condus afară din dormitorul lui Pattie.

   Justin a ieşit din cameră fără să îmi arunce o altă replică usturătoare, urmând ca eu să mă cuibăresc în pat. Ce zi, ce întâmplări! Totul mi se părea din cale afară de anormal. Înainte, asta nu făcea parte din rutina mea zilnică, iar brusc, totul luase o întorsătură neașteptată... Cine ar fi crezut că era posibil ca într-o zi, să te duci împreună cu mama ta în vizită la cineva, și să afli că acel cineva are un fiu deosebit de enervant, cu care va trebui să împarți camera timp de o săptămână?!

"5 zile" am repetat în sinea mea.

   Cum se presupune că trebuia să-mi desfășor activitatea în ritmul ăsta? Totul era... Diferit. Sinceră să fiu, pe de o parte mă simțeam bine, dar pe de altă parte simțeam că înnebunesc. Nu eram obișnuită să asist la drame și nici să conviețuiesc cu cineva ca Justin. Eram independentă. Nu îmi plăcea să îmi împart lucrurile cu nimeni. Deși cu câteva ore în urmă susțineam că Justin mă enerva, parcă prezența lui, brusc, mă încânta. Simțeam că sunt o altă persoană... Parcă o persoană mai bună când mă aflam în preajma lui. Și din nou aveam impresia că oboseala vorbea în locul meu... Mi-am aşezat capul pe pernă și m-am lăsat afundată în lumea viselor.

***

   M-am ridicat lent din pat, căutând cu privirea ceasul de pe peretele de deasupra băii. Acesta indica ora 8:07 A.M. Era destul de devreme având în vedere ora la care mă trezeam acasă. După ce am realizat că hainele mele erau în camera de alături, am încercat să îmi fac drum către camera lui Justin cu pași mărunți și cât mai discreți. Părul meu era ciufulit ca în fiecare dimineață. Sigur arătam ca şi când nu m-aş fi pieptănat de luni de zile. Am pătruns în camera lui Justin cu mare grijă, pășind pe vârfuri ca nu cumva să îl trezesc. Ochii mei au fixat șifonierul lui, apoi l-am deschis, intenționând să împrumut ceva din garderoba sa. Cu siguranță aveam să îmi cumpăr câteva haine, din moment ce nu aveam nicio piesă vestimentară cu mine. Am scos din dulap un tricou și o pereche de pantaloni, timp în care auzeam un căscat inconfundabil.