Imposibil

Capitolul 6

 — Justin, privește în fața porții! E plin de reporteri! Să mergem înăuntru! mi-am lăsat capul în jos și l-am împins pe Justin spre ușa care ducea în interiorul casei.

    Reporterii dăduseră năvală în curte, dar norocul nostru a fost că am intrat la timp în casă. Am răsuflat ușurată, aruncându-mă pe canapea. Justin fuge și trage draperia astfel încât paparazzi să nu aibă acces să facă poze. Cine știe ce s-ar mai fi auzit pe la știri și ce bazaconii aveau să mai înflorească și oamenii ăştia. Justin se așeză pe canapea, mă privi și începu să râdă.

— Ce e? Ți se pare amuzant tot ce se întâmplă aici?! ridic mâinile în aer, revoltată.

— Nu, nu de asta râdeam. De tine..., spuse și își muşcă buza subtil.

— De mine? Arăt așa de amuzant ca un clown?!

— Nu... Felul în care m-ai sărutat... Știi, săruți bine pentru o puștoaică.

    Pentru o secundă am simțit cum tot sângele din corp mi s-a adunat în obraji.

— Ah... Ți-am mai zis, nu te obișnui. De fapt, nici nu știu de ce am făcut-o, am spus, urmând să-mi pun mâinile în sân.

— Poate că știi, dar nu vrei să recunoști..., se fâstâci șatenul, micșorând distanța dintre noi.

— Nu te mai apropia, bine? Rămâi la distanță, asta dacă nu vrei să ți-o iei! l-am amenințat, îndreptându-mă spre ieșire. 

    Intenția mea a fost să ies afară, fără măcar să realizez că acolo așteptau zeci, ba chiar sute de oameni cu microfoane înfipte între degete care încercau să afle informații despre Mărețul artist, Justin Brown. Fără să mă gândesc vreo clipă, am ieșit pe ușă, apoi am sesizat mulțimea de jurnaliști cu microfoanele întinse către gura mea, alții care se înghesuiau să-mi facă poze, unii care scriau ceva pe carnețelele lor... Am încercat să mă strecor printre ei fără să le răspund la întrebări.

— Este adevărat că sunteți iubita artistului? mi se adresă un reporter.

— De cât timp sunteți împreună? alt reporter mă întrebă.

— Ați întreținut relații sexuale pe parcursul relației? un alt reporter mi-a aruncat în față cu întrebarea asta inutilă şi de prost-gust.

    Enervată de atâtea întrebări insignifiante, mi-am deschis gura, fiind gata să le spun vreo două vorbe acestor oameni care nu aveau altceva mai bun de făcut decât să terorizeze artiștii şi cunoştințele lor.

— Oameni buni, voi auziți ce spuneți? Eu nu aș fi niciodată cu un om ca el! Nu îl cunoașteți, nu îndeajuns!

    Mergeam drept înainte, stăpânită în totalitate de o furie nemărginită. Nici mie nu-mi venea să cred ce scosesem pe gură. A fost ceva ce mi-a venit să spun pe moment. Îl vorbisem pe Justin de rău ziariștilor, deși el nu îmi făcuse nimic rău. Ba din contră, s-a comportat frumos cu mine.    Totuși, era ora 11:02 A.M. Mă gândeam că încă eram îmbrăcată cu hainele lui așa că mă îndreptam către mall cu intenția de a intra în posesia unor haine femeieşti. Subliniez: femeieşti.

***

    Ce de haine frumoase! Nu ezitam deloc să le achiziționez, ba chiar țineam în mână vreo opt sacoșe. Până și oamenii entuziasmați și nerăbdători să cumpere vreo haină la reducere nu mai erau atenți la produsele lor, ci se holbau la mine din pricina faptului că țineam una dintre sacoșe între dinți. Probabil se întrebau dacă nu cumva eram vreo fată cu probleme la intelect. Nu am intrat în mai mult de doisprezece magazine și deja mă simțeam obosită, așa că m-am așezat pe o băncuță din mall cât să-mi pot aranja banii în portofel.  Îmi apărea în minte toată scena, pas cu pas, acea apropiere. Totul... Eu am fost cea care a intenționat să se întâmple așa ceva... Oricât aș fi încercat să neg, nu el era de vină. 
    M-am rezumat la a arunca pur şi simplu banii la întâmplare în portofel, apoi m-am ridicat la fel de gânditoare. Când mi-am ridicat capul din pământ, am simțit cum corpul mi se izbeşte de o siluetă solidă.