Imposibil

Capitolul 7

    Am făcut o piruetă în oglindă, fiind mulțumită de cum arătam. Să fiu sinceră, nu arătam aşa rău. Am ales o rochie neagră, simplă, fără bretele, o pereche de pantofi cu toc albi, iar părul l-am întins cu placa și l-am lăsat desfăcut pe spate. Mi-am aplicat un fard de pleoape negru accentuat și eram gata pentru petrecere.
    Justin intră în cameră, având înfășurată în jurul gâtului o cravată de care trăgea în toate direcțiile. Pentru o secundă am crezut că are gânduri sinucigaşe.

— Ah... Ah... Mhm... Mă ajuți cu asta? mă întrebă, trăgând de cravată în toate direcțiile.

— Hmm... Ce vrei să faci cu ea? Să te sugrumi? Păi lasă-mă să te ajut, m-am oferit, râzând.

— Hă, ce drăguț. Ar fi bine să-mi faci un nod, se strâmbă el.

    M-am apropiat de Justin, încercând să îi fac un nod la cravată. Se pare că o înnodase în jurul gâtului în așa fel încât era dificil să o mai deznod. Puteam să simt cum privirea lui era ațintită asupra feței mele, într-un mod în care nu o mai făcuse până atunci. Mi-am ridicat capul să văd dacă mai mă cerceta cu privirea, iar el încă o făcea, de data asta zâmbind. La rândul meu, am rămas pentru un moment fixată, privindu-l în ochi, iar instinctiv, corpul mi se apropia de al lui. Eram ca un magnet. 

— Ești minunată... Vreau să spun, arăți minunat...

— Mulțumesc... Nici tu nu arăți prea rău.

    M-am ridicat, fiind conștientă de data asta că aveam să greșesc din nou. Situația era complicată, foarte complicată. Ne-am redresat și am pornit spre mașina lui. Luându-mă prin surprindere, Justin mi-a deschis portiera SUV-ului iar eu i-am mulțumit printr-un zâmbet nărăvaş. În seara aceea mă simțeam diferită, parcă eram o altă eu, o variantă mult mai melancolică și elegiacă a mea.

    Ne aflam în fața locului promis de Megan -un restaurant destul de luxos-, iar muzica se auzea încă de la intrare. I-am zâmbit lui Justin, crezând că o să ne integrăm în atmosferă cât de curând posibil. Înainte să intrăm, Justin îmi întinse mâna să îl apuc de braț cum se cuvenea unui cuplu, căci chiar dacă ne prefăceam, tot un cuplu eram în ochii oamenilor. I-am privit brațul, neștiind ce să fac. Să îl apuc de braț, să nu-l apuc... Dacă aveam să-l apuc, avea să creadă că era mai mult decât o seară în care ne prefăceam că formăm un cuplu. Dar dacă nu-l apucam, probabil avea să creadă că l-am adus aici doar ca să râd de el împreună cu prietenele mele. Într-un final, i-am cuprins brațul cu o mână, urmând să intrăm în încăpere. Nici bine nu ne-am făcut intrarea, căci am zărit-o pe Sharon îndreptându-se către noi.

— Lara! se repezi Sharon și mă îmbrățişă.

— Bună. El... El e Justin. Partenerul meu, am afișat un zâmbet forțat.

— Serios? Dar nu spuneai că e un nemernic incurabil și un Don Juan cu care nu poți schimba o vorbă?

— Prea multe detalii..., i-am şoptit, stânjenită.

— Bună, spuse Justin indiferent.

— Uitați-o pe Megan! încercă roşcata să schimbe subiectul.

    Pe când am observat figura oacheşă a lui Megan, eu și partenerul meu am salutat-o politicos, afișând două zâmbete fățarnice care ascundeau o mie și unul de gânduri. Cum nu am avut timp să îi cumpărăm un cadou, Justin mi-a spus că știe ce să îi ofere. Acesta i-a dăruit sărbătoritei cheile unui Ferrari 458 roșu, o mașină foarte... Scumpă. Megan părea foarte satisfăcută încât ne-a tras pe amândoi într-o îmbrățișare parcă nesfârșită. Să fie sigură că am remarcat mulţumirea si recunoştiința sa, aceasta ne-a mulțumit încă odată apoi s-a făcut nevăzută în mulțime.
    Ne aflam în acel moment în care se așternuse o atmosferă plăcută și liniștitoare în încăpere, începând să cânte în surdină o melodie lentă ce te obliga să dansezi cu partenerul. Îl priveam pe Justin cu timiditate. Știam ce avea să mă întrebe. Întrebarea supremă, mă gândeam. Stânjenită fiind, mi-am întors privirea în direcția opusă lui, văzand numai cupluri ce se mișcau tacticos pe ritmurile melodiei.