Cele cinci elemente : Răzbunarea lui Any//FINALIZAT I

Capitolul 23

Mă mir că a reapărut Chris. Tipul ăsta mereu m-a înțeles și ajutat. Chiar dacă îmi era profesor , era și un prieten de încredere. Știu că duce ce ai mei au murit , eu a atribuit să mă mut . Nu suportam să stau acolo. Tot ce vedeam îmi aducea aminte de trecut . Așa că am luat-o pe Edana și Any și am venit aici , unde am întâlnit 4 nebuni. Patru? Da , patru. Brian ,Brianna , Arthur și Alan. Chiar dacă Alan era greșit și necomplet, erau o familie , eram o familie. Dar s-a întâmplat chestia și așa am rămas în război. S-a vorbit 5 ani în toate tărâmele despre acest război ,care acum urmează să se termine.
Au trecut două zile. După ce am vorbit cu dragonii, am fost la zânele bune, și mare mi-a fost uimirea când am aflat că zânele rele nu mai sunt așa rele. Chiar dacă mai fac prostii,nu le poți schimba , așa sunt ele. Au zis că ne ajută cu cea mai mare plăcere.
Știți acel moment când te bucuri că ai prieteni peste tot pe care te poți baza? Așa sunt eu. Am vorbit cu vrăjitoarele și gardienii. Și pentru că sunt prieteni de încredere și pentru că și eu am sărit în ajutorul lor, mă vor ajuta cu războiul. Sper să se termine repede fără ca noi să fim răniți. Și poate avem timp și noroc ,deoarece îi luăm prin surprindere. Vreau doar să termin odată asta, și apoi să mă întorc la tabieturile mele normale. Adică, dormi, te trezești ,mânaci ,salvezi natura, antrenamente , mânaci , salvezi lumea și apoi iar dormi. Așa era înainte de război .
Acum stau și mă uit pe tavanul meu , adică al hotelului și mă gândesc la... la ce mă gândesc?  La nenumrirea sufletului ! *notă de sarcasm* . Sunt așa de plictisită și obosită că nici să gândesc nu mai pot.
Mă întorc pe pat și dau de un ursuleț care cam sforăie,  dar nu mă deranjează. Mă uit la ceas și văd că e 02:36, și eu stau și mă gândesc la nimic. Minunat!
Când insfatsiy adorm și eu sună telefonul lui Arthur.
- Arthur ! Arthur, telefonul!
-Mhmm... Lasă-mă să dorm.
- Te-aş ,dacă m-ar lăsa și pe mine telefonul tău. spun și mă ridic din pat. Apuc telefonul și văd că e un număr netrecut .
-Alo?
-Hei Arthur!  Ce faci? Mi dor de tine.
O voce de pițipoancă se aude , și cred că urechea mea mă înjură acum.
-Ăăă,  nu e Arthur.  Sunt iubita lui.
-Iubită?  Dragă tu acum vorbești cu ea. Hai gata,că mă enervezi... nu o las să termine că zic.
-Stai, nu te enerva că faci riduri, dragă și poate mai ai fond de ten să îl astupi.
-Tu păpușă Barbie...
-Păpușă Barbie ești tu cu mă-ta.  Eu nu's din plastic ca voi. Hai pa! Și pentru cultura ta generala, Arthur are o iubită,  și îți dau un indiciu , NU EȘTI TU! și cu asta închid telefonul.
Mă ridic în picioare și mă îmbrac . Îl văd pe Arthur că se uită confuz la mine.
-Ce faci?
Nu îl bag în seamă.
-Hei,unde pleci?
Nu îl bag în seamă.
-Ce acum mă ignori?
Nu îl bag în seamă.
-Tipic!
Ooo, deja mă enervez. Pregătiți tigăile.
-Tipic? Tipic? spun și dau cu perne în el. Te-a sunat iubita, zicea că îi e dor de tine. I-a vezi , poate ea nu te ignoră.
-Iubită?  Singura iubită de aici ești tu.
-Nu mă lua tu pe mine cu asta și nu mă mai privi așa. Spun și arăt spre fața lui. El se ridică și vine spre mine. Cu cât se apropie, eu mă dau mai im spate.
-Așa cum?
-....Așa....
Ajunsesem să fiu lipită de perete și el peste mine. Îmi pune mâinile pe coapse și mă face să mă ridic și să îi încolăcesc picioarele în jurul bazinului . Se uită în ochii mei, cu ochii lui negri , în ai mei gri.
Se aproprie și mă sărută. La început nu vreau să îi răspund.  Dar mă gândesc că prost ,idiot,  nebun, e ...e al meu.
Mă i-a și mergem spre pat. Se urcă peste mine neîntrerupând sărutul și îmi mângâie abdomenul cu mâna lui fină.
Și momentul nostru este întrerupt de ușa care se deschide brusc. Amândoi ne întoarcem capul și îi vedem ce cei patru muschetari în acțiune. Arthur oftează și se așează lângă mine.
-Uuu porumbeilor , v-am deranjat?
-Nu!
-Da!
Spunem deodată și îi arunc o privire urâtă.  Mă ridic din pat și trec pe lângă ei ,sărutând-o pe Eda și Bri pe obraz.
-Hai să facem cafea fetelor! le spun și le trag în bucătărie.
-Deci? Mă întreabă Eda când ajungem în bucătărie .
-Ce deci?
-Hai mă! Spune , ați făcut nebunii?  Spune Bri.
-Nu ! Că ați ajuns voi.
-Eu le-am spus să nu venim ,dar ei nu,nu!
Mă bușește râsul pe mine și pe Bri, dar Eda ne acompaniază .
Nu știu ce m-aş face fără ele. Eu mereu sunt deschisă cu ele, și ele cu mine.