Cele cinci elemente : Răzbunarea lui Any//FINALIZAT I

Capitolul 19

Dimineață mă trezesc destul de devreme, mă duc la baie și dau drumul la apă, până se reglează temperatura apei, eu mă dezbrac. Când sunt în lenjerie intimă,  mă spăl pe față , apoi dau și ultimele haine de pe mine ,jos. Stropii de apă cad neîncetat pe pielea mea albă.
De când eram mică, toată lumea îmi spunea că sunt diferită din cauza pielii și ochilor. Ochii mei sunt schimbători în funcție de cum mă simt. Când sunt calmă sunt căprui ,când sunt nervoasă sunt negri ,când sunt vulnerabilă sunt mov, când îmi folosesc puterea sunt roșii.  Și sunt albi când sunt tristă și plâng.  Asta întâmplându-se rar.
După ce mă usuc, ies din baie cu prosopul înfășurat în jurul corpului și mă duc la dulap.
Mă îmbrac într-o pereche de blugi negri rupți în genunchi "Ai o problemă cu pantalonii negri", îmi spune conștiința. Dar nu o bag în seamă și îmi iau un tricou alb, și pe deasupra geaca mea de piele neagră.  Părul mi-l las în voia lui. O trezesc pe Denisa , o aștept să se îmbrace și plecăm .
Azi o duc pe Denisa la Nina, am sunat-o aseară și a zis că nu e nici o problemă să o las acolo . Apoi trebuie să mă duc la maestru la spital, apoi la dojo, să văd ce mai e pe acolo. Apoi să vorbesc cu ceilalți să vedem ce vom face cu Alan. Chiar dacă nu îmi stă în fire să cer ajutorul, și chiar lui Alan,  de data asta o să îmi calc pe orgoliu și o să o fac.
-Bună Nina, mersi că ai grijă de asta mică .
-Nici o problemă . Dar nu mi-ai spus că ai înfiat o fată.
-Păi e o poveste cam lungă, acum te rog să mă scuzi ,dar trebuie să plec până la spital.
-Da,dar ce s-a întâmplat?
-Maestrul are o mică problemă, îți explic altă dată.
-Bine, draga mea!
-Denisa să fii cuminte și să ai grijă de tine, da!?
-Da,promit. Spune și mă i-a în brațe . Și tu !
-Bine,pa!
Plec de acolo și mă îndrept spre spital.
-Bună ziua!
-Bună ziua,cu ce vă putem ajuta? Mă întâmpină recepționata.
-Păi tatăl meu, Nicolas Bruno, e aici la spitalul dumneavoastră. Mint eu. Unde este?
-A păi este, se uită pe calculatorul ei, la etajul 2 , în salonul 87.
-Mulțumesc!
Spun și plec repede  .Intru în lift și aștept . La etajul doi , era liniște și pace. Nu era la fel ca jos ,unde erau oamnei gălăgioși. Merg pe hol, și ajung la camera 87. Intru fără să bat și îl văd pe maestru, pe un pat  ,dormind și lângă el un aparat care îi numără bătăile inimii.
Când mă așez pe scaunul de lângă pat, el deschide ochii.
-Bună fata mea! Spune el răgușit.
-Bună ziua , maestre. Cum vă simțiți?
-Acum mai bine. Uite fata mea, trebuie să îți spun ceva important. *tușește* Eu nu mai am mult de trăit ,știu asta..
-Nu vorbiți așa,  o să vă faceți bine. Și o să ieșiți din spitalul ăsta infect cât de curând posibil. Vă promit.
-Știu fata mea, dar chiar dacă aș ieși,  sunt bătrân. Nu mai am mult de trăit și trebuie să mă asculți acum.
-Dar nu sunteți bătrân.
-Am 121 de ani!
Când aud , amutesc. Are ,121 de ani?
-Cum?
-Noi cei care ajutăm elemtele trăim 120 de ani, dar eu am mai trăit un an. Deci ascultă-mă ! Trebuie să ai grijă de voi. Să duceți războiul la sfârșit împreună.  Să nu vă despărțiți niciodată . Voi sunteți puternici împreună. Sunteți invincibili. Voi sunteți natură. Aveți grijă, ca nimic și nimeni să nu vă strice prietenia. Să nu vă cetăți și să vă despărțiți.
Eu deja plângeam și mă uitam la el cu tristețe.
-Să nu fiți triști ,ca mor *tușește*. Niciodată să nu mă plângeți. Doar promite-mi că o să vă apărați mereu între  voi.
-Maestre...
-Promite-mi!
-...Promit! Spun și el închide ochii și aparțin care îi măsoară băiatule inimii arată doar osa linie dreaptă și parcă o luase razna. MAESTRE...e tot ce fac și în salon intră doctorul și asistentele.
-Scoateți-o afară acum! Țipă doctorul.
-Nu ,să nu îl lăsați să moară. Aveți grijă de el. Nu! Lasă-mă ! Spun asistentei care mă trăgea afară.
Cu greu m-a scos afară. Intre timp au venit și ceilalți. Ne-am luat toți în brațe și plângeam.

●Hei elementele mele, am mai pus un capitol. Nu uitați să votați și să îmi spuneți părerile voastre! ♡ ♡