Răsări-va Soarele?

Capitolul 4

Si cand ma intorc ma ia dintr-o dată in brate. In clipa aceea am si uitat cine sunt, pe ce planeta ma aflu si care-i scopul meu in viaţa.
Nu stiu de ce a facut asta, dar nu ma supar, ba dimpotriva. Radiez de fericire.
-Ar fi pacat sa nu iti dau drumul, zise ea pe un ton glumeţ stiind ca am ora cu profesorul acela aiurea.
-Macar asa o sa imi dea si mie un 2 şi ne vom mai asorta, ii spun râzând.
-Bine, atunci te las. Nu vreau sa ai probleme. Fugi repede.

In clipa aceea o strang si mai tare, iar mai apoi ma indrept spre clasa mea. In drum spre clasa m-am gandit doar la imbratisarea aia, nici nu-mi mai păsa de ora de matematica a lui Waterman. Deschid usa si-l văd:

-Iar ai intarziat, Johnson!, zise Waterman. Hai, la locul tau. Si data viitoare bate la usa.
-Multumesc.
-Si acum, dragi elevi, cine raspunde azi?

Aceeasi poveste... mereu ne ia cu "dragilor". De parca i-ar păsa de noi... Toata clasa tăcu, insa la scurt timp liniştea fu spartă de profesor:

-Johnson, la tabla! Rezolva-mi, te rog, pentru inceput, o ecuatie de gradul II. Uite, sa nu zici ca iti dau una grea, alege-o tu, imi zice pe un ton ironic.
-Nu m-am pregatit pentru azi.
-Asa deci, nota 2. Ai grija, pana in prezent nu iti iese media.

Merg linistit la loc ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, pentru mine notele mici nu-s o noutate. Mai degraba ma surprind cele mari. Nu mai suportam ora aceea. Si cand ma gandesc ca mai am inca una dupa asta. Tot matematica, tot Waterman. Asteptam cu nerabdare sa sune afurisitul de clopoţel sa pot merge din nou la Jessica. O iau spre clasa ei, dar nu inainte de a da o fuga pana la chioşcul liceului. Ajuns la clasa acesteia observ in privirea ei ca parca ma astepta.

-Si cum a fost?, ma intreaba zambind.
-Ei bine, putem spune ca ne-am asortat, ii raspund râzand.
-Serios? Imi pare rau...
-E doar o nota si nu e vina ta.
-Ba da, ai intarziat din vina mea.
-Daca iti dau ceva, promiti ca nu te mai invinovatesti?
-Deja ma faci curioasa! Chasey, de unde ai stiut ca imi plac acadelele?
-Toata lumea le iubeste. Uite, avem amandoi la fel.
-Se pare ca nu numai la note ne asortam.
Discutia noastra fu intrerupta de catre domnul Joseph, dirigintele Jessicăi. Voiam sa-l salut, dar mi-o ia el inainte.
-Hei, Chase, cum o mai duci?
-Buna ziua, destul de bine, multumesc, dvs. cum sunteti?
-Ocupat, tot cu treburi. Jessica, vino te rog inauntru, trebuie sa va spun ceva. Te salut, Chase.
-Buna ziua, domnule.

Sper ca nu va dura mult. Chiar vreau sa mai stau de vorba cu ea inainte sa se sune. Insa, spre norocul meu iese repede, dar pot vedea dezamagirea de pe faţa ei.

-Ne lasă acasă mai repede.
-Ar trebui sa te bucuri, o incurajez eu.
-Cam asa, dar cu vremea asta nu cred ca o sa am un weekend foarte palpitant.
-Ce planuri ai pe weekend?
-Un singur cuvant. Relaxare. Cu asta am spus tot. Tu?
-Mergem cu cortul, in caz ca se opreste ploaia.
-Ce frumos. Si mie imi place cu cortul. Sa ai distractie placuta.
-Multumesc. Cine stie? Poate candva o sa mergem si noi impreuna.
-Sigurat, zise ea hotarât. Uite, eu ma duc acasa, mor de somn. Multumesc pentru acadea, raman datoare.
-Cu mare drag, oricand.
-Weekend frumos, Chasey!
-La fel si tie, Jess. Uite, mai am inca una.
-Vai, multumesc. Ma revanşez eu.
-Nu trebuie, imi place să te vad zambind atunci cand primesti cate ceva.
-Chasey... ma faci sa roşesc.

De data aceasta o iau eu in braţe, iar imbratisarea dureaza suficient cat sa simt din nou ca plutesc.

-Uite, azi a fost o zi asa nasoala, insa, nu stiu, tu ai facut-o sa fie altfel, imi zice privindu-ma adanc in ochi.
-Sper ca nu am înrăutățit lucrurile...
-Nu. Vorbeam in sensul bun al cuvantului.
-Sa ai grija de tine, Jess.
-Am, Chasey, la fel si tu! Ne vedem pe luni, imi spune, iar mai apoi plecă.

Clopoţelul sunase de intrare, ar trebui sa merg si eu spre clasa mea, dar mai intai voi sta aici, la geam, privind-o cum se duce. Ce face iubirea din oameni... O văd deja in curtea scolii. Se grabeşte, insa goana ei e oprita de el. De Bleak.