Răsări-va Soarele?

Capitolul 5

Din cate vad, Jessica il evita complet, sau incearca, insa Bleak o ţine strâns. Fara sa stau pe ganduri merg repede spre ei.

-Hei, las-o in pace, ii spun acestuia din departare.
-Iar tu?
-Iar. Da-i drumul.
-Uite, nu imi spui tu mie ce sa fac, ok? Si in plus nu e treaba ta.
-E ultima data cand iti zic s-o lasi!

Cand termin de spus se napusteşte asupra mea, vrea sa ma loveasca, dar il arunc la pamant. Vazusem ca se uita la una dintre pietre, dar il calc pe mână fix inainte de-a o lua. Ma prinde de picioare si imi pierd echilibrul. Cad pe spate, iar Bleak incearca sa ma pocneasca in faţa, ceea ce si reuseste sa faca. Il iau repede de gât cu o mâna, il strang, dar imi scapă. Pot auzi strigatele de disperare ale Jessicăi, dar nimeni nu parea a fi prin curtea scolii, toti erau la ore. Deodata se vede un om solid ce-alearga inspre noi, era portatul.

-Voi doi, la director acum!
-Dar domnule...
-Acum! Ce-a fost in capul vostru?
-Doar ne jucam si noi, exclama Bleak, suntem prieteni buni.
-Si domnisoara aceea de ce a strigat?, intreba portarul curios si surprins.
-Nu ne cunoaste, probabil credea ca ne batem sau ceva de genul, ii spun increzator.
-Asa e, domnisoara?
-Da, greseala mea.
-Sa nu va mai prind nici in gluma ca mai faceti din astea. V-ati putea răni. Ce mai asteptati? La ore cu voi!, zise acesta si pleca numaidecat.

Il vad pe Bleak cum pleaca, nu-mi vine sa cred ca am colaborat cu el, dar chiar nu voiam sa ajung la director. Ultima data cand doi tipi s-au batut, directorul le scazuse mult nota la purtare. Asta imi mai lipsea.

-Esti bine?, ma intreaba Jessica speriată.
-Da, sunt bine. Nu ti-a facut nimic Bleak?
-N-a apucat, chiar atunci ai venit tu si pentru asta iti multumesc, zise ea in timp ce ma lua in braţe, iar intre timp eu o pupand-o incet pe frunte.
-Vorbisem cu tata, vine el sa ma ia. Probabil ma asteaptă deja. Scuze ca nu mai pot ramane.
-Nu-i nimic, dar te rog sa ai grija de tine.
-Incerc. Oricum, stiu ca am deja un inger pazitor.
-Hei, stii ca te poti baza pe mine.
-Acum stiu. Pa, Chasey al meu!
-Pa, Jess, ii raspund zambind, copleşit de emotii.

Dupa ce plecase Jessica, am decis ca oricum nu mai are rost sa merg la ora lui Waterman, nu mai vreau inca o nota mica. Ma indrept spre clasa, iar uşa era deschisa. Nici urma de Waterman.

-Unde-i?, intreb pe colega din prima banca.
-A zis ca trebuie sa dea un telefon.
-Mersi.

Merg la locul meu, imi iau ghiozdanul si plec. Mi-a ajuns pe azi. Norocul meu ca nu m-am intalnit cu profesorul.
Ies din liceu si ma indrept spre biblioteca. Mai sunt inca 2 ore pana vine autobusul, asa ca am timp suficient. Cartile sunt o pasiune pentru mine, mereu ma linistesc si imi dau o stare de bine. Foarte greu le las din mâna. Se spune ca cel care citeste traieste o mie de vieti inainte sa moara. Cel care nu citeste, traieste doar una, afirmatie pe care o susţin in totalitate. O singură stradă mă mai despărţea de biblioteca, ceea ce era bine mai ales ca începu din nou sa ploua. Niste pasi grabiti se auzira in spatele meu, dar nu ma intorc. Se opreste intr-un drept cu mine si il văd. Era cu inca doi prieteni de-ai lui.

-Te crezi deştept, nu-i aşa, sărăntocule?