Pariul

Cap. 2 - Deci asa il cheama...

Abia dupa ce paharul a atins podeaua si s-a spart mi-am revenit. Intorcandu-ma la persoana care m-a facut sa fac asta, l-am vazut pe Soo Hyun.

     -De ce… Dar doar atat apucasem sa spun, caci de langa noi, tinta se auzi vorbind.

     -Ya! Camasa mea! Ah! Voi nu sunteti atenti?!

     -Imi pare rau, am spus, rupandu-ma din stransoarea lui Soo Hyun. Dati-mi voie va rog sa va sterg pata de pe camasa. Am luat repede o mana de servetele de la barman si fara sa constientizez am inceput sa sterg camasa in asa fel incat sa nu se extinda pata.

     -Ce faci? Da-te, mi-a spus serios tinta. Orice ai face nu ajuta. Lasa!

     -Imi pare rau! Chiar imi pare rau! Uitati… Am scos din plic o carte de vizita si i-am intins-o. Sunati-ma dupa ce o duceti la curatatorie pentru a achita plata. Este vina mea, voi plati eu.

     -Uita.

     -Nu, va rog! Daca nu, dati-mi-o mie.

     -Acum? Aici?

     -Da.

     Nu constientizam in ce situatie m-am bagat, dar asa, fara constiinta, continuam sa vorbesc. In tot acest timp, Soo Hyun incerca sa ma traga de mana undeva departe de acolo, dar mereu il ignoram sau il priveam urat.

     Tinta se apropie de mie si ma privea fix in ochi.

     -Atunci… ar trebui s-o dau jos chiar acum?

     -Ce? Acum? Aici… Incepeam sa ma balbai.

     -Las-o balta, mi-a zis el zambind in coltul gurii.

     Dupa aceea, si-a reluat locul de la bar.

     -Nu-ti fa griji, te voi suna cand e pentru plata. Sper ca numarul de aici nu e fals.

     -Nici gand. Imi pare rau, inca o data.

     Atunci l-am lasat pe Soo Hyun sa ma ia de acolo. Nu mai stiam cum sa reactionez, asa ca singura scapare era sa plec de acolo.

     Aproape ca m-a tarat la propriu afara din cladirea cu petrecerea. Stateam la un metru in fata usii, iar eu priveam in jos, fara sa dau ochii cu Soo Hyun. El continua sa se uite la mine, stand cu mainile in buzunar.

     -Jae Hee, tu…

     -Voi pleca prima.

     -Jae Hee! M-a prins de mana si ma tinea atat de strans incat nu puteam scapa; si nici nu mai incercam sa ma impotrivesc. Simteam ca nu mai am energie.

     -Jae Hee, asculta-ma. Sa nu-i raspunzi acelui barbat la telefon, fie si pentru plata. Voi plati eu pentru pata, doar sa nu ii raspunzi.

     -De ce…

     -Nu-i raspunde, bine?! Te voi conduce acasa.

     A doua zi m-am trezit la 6 dimineata, fara ceas, fara insistentele alcuiva. Ma simteam de parca doar ma asezasem in pat sa-mi odihnesc trupul, dar nu si mintea si ochii. Eram inca treaza, ma simteam fresh. Dar era 6. Ce puteam face la ora aia, caci as fi vrut sa plec de acasa in clipa urmatoare. Sa plec si sa-mi pierd timpul cine stie pe unde si cu cine.

     Am facut un dus si m-am imbracat grosut, caci afara era frig, desi era primavara. Inca eram indecisa daca sa plec sau nu de nebuna prin oras. Seulul era un oras mare, dar daca stai bine si te gandesti, o nebuna la 6 dimineata nu are unde sa se duca.

     Mi-am luat umbrela si am plecat. Am hoinarit singura pe strazi, caci rar mai trecea o masina sau vreun om. Era totusi frumos, caci ploua cu picaturi mici si rare si nu reuseai sa te uzi, oricat ai fi stat afara; inspiram aerul ud cu miros de ploaie – asa placut, asa de dorit. Ascultam in casti ultimele balade adaugate in playlist si ma lasam purtata de pasi, oriunde doreau ei sa ma poarte. Dar cu timpul mi se facuse foame, asa ca am cautat in minte un loc unde sa fie deschis. Apoi mi-am amintit de restaurantul-bar al rudei mele. Am mers acolo si din fericire chiar acea ruda era la serviciu. Am comandat un mic-dejun si o cafea, apoi am mai povestit cum a fost in America cu acea ruda, dat fiindca niciun om normal nu ar fi venit la restaurant la ora aceea. Dar ma inselasem…