Pariul

Cap. 5 - Ceva ce uitasem sau nu stiam

Trebuia sa onorez prezenta, asa ca a doua zi am cautat in dulap din timp o costumatie decenta cu care sa merg la cina cu Chun Sik. „Stai. Eu nici macar nu situ incotro merg. Unde cinam? Nu stiu cu ce sa ma imbrac…” Si ca un raspuns, telefonul a sunat a mesaj, „Iti era dor de mine? Atunci ne vedem diseara la restaurantul X.”

     Intre timp am fost prinsa de un musafir neinviat, mai exact o veche prietena din liceu, colega mea de banca si persoana care imi stia toate secretele atunci – se pare ca auzise, cel mai probabil de la Soo Hyun, ca m-am stabilit iar in tara si a vrut sa ma vada. Am stat la vorba ore intregi, eu intreband-o constant cate ceva despre trecut si cum s-au transformat lucrurile in timpul in care lipsisem. Ea avea un fel de a povesti de nu te plictiseai, indiferent despre ce vorbea sau cat vorbea.

     Vorbind cu ea mi-am adus aminte de un dosar de care nu m-am ocupat pana acum si care necesita atentia mea, asa ca dupa plecarea ei am fugit si l-am rezolvat. Toata afacerea asta m-a tinut in priza pana aproape de ora stabilita cu Chun Sik, asa ca nu am mai avut timp sa ma dichisesc. Intr-o graba mare mi-am luat o rochie, mi-am facut parul repede, mi-am dat cu niste rimel, tus si ruj pe fata si ceva pudra si asta e; am plecat asa cum eram. O ultima privire aruncata in oglinda – mi-am dat o bucla de par la o parte.

     Am coborat si in timp ce coboram ma simteam ciudat. Oare erau emotiile? Ma simteam ca si cand ma duceam la o intalnire adevarata, doar ca acum scopul meu era sa-l cuceresc pe Chun Sik, nu doar sa-l impresionez. Trebuia sa-l obtin.

     Am luat taxiul care ma astepta si am mers la locul stabilit. In fata restaurantului statea Chun Sik in masina; ma astepta. Am urcat impreuna in liniste la masa rezervata si dupa ce i-am dat voie lui sa comande ce crede ca e mai bun de acolo, au inceput discutiile.

     -Esti foarte frumoasa in seara asta, daca imi permiti sa-ti spun.

     -Multumesc. Sper ca tot efortul grabit nu a fost totusi in zadar, am zis tot sufland intr-un fir de par care-mi statea in ochi. Vazand asta, Chun Sik s-a intins peste masa si mi-a aranjat grijuliu parul, apoi si-a coborat usor mana de la ureche la gat si apoi pe umar. Eram singura care isi tinea respiratia? Hei, parca eu trebuia sa-l cuceresc.

     -Tu… nu-ti mai amintesti de mine?

     Intrebarea lui ma punea in dificultate. Trebuia sa-mi amintesc de el? Cine e el? Tacerea mea era un raspuns pentru el.

     -Asa nesemnificativ eram? Bine, iti povestesc eu. Nu mai stii de prietenul lui Soo Hyun din liceu, tipul care era tacut si il urmarea ca o umbra pe bunul lui prieten si care observa totul dar nu zicea nimic?

     -Dar pe el il chema Eric?

     -Eric era doar porecla cu care m-a rezentat Soo Hyun la toti. Se pare ca in istorie am ramas ca Eric… Nu. Numele meu real era Chun Sik.

     -Dar… nu semeni cu Eric.

     -Hainele il fac pe om, nu?

     -Dar…

     -Chiar nu ma crezi? Bine, data viitoare cand ne vedem iti voi aduce poze din liceu si poate o sa ma crezi.

     -Dar tu stii cine eram, cine sunt. De ce nu ai zis nimic pana acum?

     -Cand sa fi zis? Cand ai varsat vinul pe mine? – erai cu Soo Hyun, m-ar fi omorat daca as fi vorbit. Cand te priveam in restaurant? – erai cu angajata aceea, ar fi circulat zvonuri. Printr-un mesaj dupa ce mi-ai dat camasa? Ar fi fost patetic.

     -De ce zici ca Soo Hyun te-ar fi omorat? E o acuza grava…

     -Nu, nici pe departe. E adevarul. Tu chiar nu mai stii nimic din ce s-a intamplat intre noi, nu?

     -Nu si nu ma mai tine in suspans ca am un nod in gat. Zi-mi ce s-a intamplat.

     -Nimic exagerat, doar ca umbra voia sa iasa si singura in evidenta, fara un corp care la lumina s-o afiseze. Asa ca din aceasta cauza m-am certat cu Soo Hyun. Credea ca voi fi mereu langa el sa-i sustin orice tampenie si sa-l ascult indiferent de ce-mi cerea sa fac, dar nu era asa. S-a inselat. Asta si inca alte cateva motive…

     Il ascultam cu atentie. Ma simteam ca si cum as fi avut un accident si o parte din memoria mea se pierduse, asa ca incercam sa o redescopar, sa-mi amintesc ceva ce uitasem. Si ma chinuiam. Oare chiar asa era cum zicea Chun Sik? El chiar era vechiul Eric? Si toate motivele pentru care il acuza pe Soo Hyun erau adevarate?

     -Nu ma crezi, nu?

     -Nu e asta, dar pur si simplu…

     -Tii mai mult la Soo Hyun si nu poti sa crezi sau nu iti vine sa crezi ce zic eu.

     -Eu…

     -E in regula. Era serios; din timpul zambaret pe care il stiam de cateva zile, acum a devenit un tip serios. Nu-i placea acest subiect. Asa ca am incercat sa-i iau gandul de la asta.

     -Nu mai vine mancarea? Mi-e chiar foame, am zis eu uitandu-ma nerabdatoare in jurul meu.

     Am mai povestit cum a fost in America, ne-am impartasit planuri de viitor, vise pe care inca asteptam sa le realizam si intre timp a venit si mancarea. Avea gust bun. A ales bine. Avand in vedere ca a fost a doua masa pe ziua de azi, mi-a prins bine.

     Nu inteleg de ce Soo Hyun mi-a tot interzis sa merg la cina cu Chun Sik. A fost foarte dragut. Nu s-a intamplat nimic. Pur si simplu am conversat si am mancat. Era dragut cum ma asculta indiferent ce ziceam si era atent, caci mereu cand ma incurcam sau pierdeam sirul, el imi aducea aminte de unde plecasem. Nu imi permiteam sa zic bazaconii, caci el era pe faza.

     Soseaua era libera la acea ora, destul de libera. Chiar si asa, nu se grabea. A pornit un CD din masina si m-a lasat pe mine sa aleg o melodie. Am dat peste  o melodie de la Jason Chen, „Best friend”.

     -Nu stiam ca asculti melodii de la Jason Chen.

     -De fapt asta e preferata mea.

     -Chiar? Atunci s-o lasam sa cante.

     Pentru o fractiune de secunda m-a scanat din cap pana in picioare (cat ii permitea pozitia mea de stat pe scaunul din dreapta); vedeam asta in privirea lui. Apoi a revenit atent la trafic (daca se poate numi trafic o masina, doua, care terc din an in paste pe langa noi).

     Ajunsesem la destinatie – casa mea. Desi nu stiu cand, caci mi s-a parut foarte scurt drumul. Probabil atipisem intre timp. El a coborat inaintea mea si mi-a deschis portiera. Am pasit cu dreptul afara si apoi cu stangul, dar piciorul stang l-am pus cam aiurea, caci nu m-a tinut tocul si m-am dezechilibrat. Daca era dupa mine, eram prea adormita ca sa mai reactionez, as fi cazut jos. Dar Chun Sik m-a cuprins cu o mana de talie cu una de un umar si ma tinea dreapta aproape de el. Mi-am restabilit puterea in picioare si abia apoi mi-am dat seama de felul in care aratam amandoi.

     Ochii mari, mirati, corpurile apropiate, respiratia taiata – unuia mai mult decat altuia. Scena perfecta de suspans pentru o drama. Il priveam in ochi clipind des. Acum era momentul meu. Am incercat sa-mi revin in simtiri si sa fac un mic plan. Zis si facut.

     Mi-am incrucisat mainile in jurul taliei lui si mi-am apropiat obrazul de pieptul sau. El era inca nemiscat. Mi-am despartit mainile, punandu-i-le pe spate, aproape de umeri.

     -Multumesc pentru aceasta seara… Eric.

     Abia atunci cred ca si-a revenit si el si m-a indepartat usor de langa el. Ma privea, acum cu pasiune. In ochii lui vedeam ceva; ceva ca o dorinta arzatoare. Si-a ridicat mana de pe umar pana pe gat si cu degetul mare imi mangaia usor obrazul. Ca sa ii fac jocul, am inchis ochii pentru o secunda, apoi i-am redeschis. Acum era mai aproape de mine si se tot apropia. Oare voia sa ma sarute?! Il cucerisem? Mi se parea cam rapid.

     Dar cum fiecare moment de tensiune e intrerupt de catre ceva sau cineva, asa si acum – Soo Hyun era prezent (de cat timp?) acolo. Tranti usa masinii sale atat de tare incat si eu si Chun Sik ne-am indreptat privirile catre el.