Pariul

Cap. 3 - Ranile trecutului

Stateam deja de mai bine de 20 de minute in fata restaurantului, iar clientii din interior ma priveau oarecum compatimitor. De ce a trebuit sa uit tocmai atunci castile? Macar asa trecea mai repede timpul. Era aproape si 40, aproape jumatate de ora de cand il asteptam. M-am mai uitat o data la bilet, l-am bagat in buzunar si am dat sa plec.

     -Jae Hee!

     M-am intors sperand ca era Chun Sik, dar nu era el.

     -Soo Hyun, ce faci aici?

     Zambea, era fericit. Imi transmitea si mie o stare de bine care inlocuia toata starea proasta pe care mi-am facut-o cat timp am asteptat.

     -Ce faci aici, Jae Hee? Ai fost sa mananci?

     -De fapt…

     Dar in aceeasi clipa mi-am amintit ce spusese el in acea seara, „Sa nu-i raspunzi acelui barbat la telefon (…) doar sa nu ii raspunzi.”. Am strans la spate punga in care se afla camasa si incercam sa inventez o scuza.

     -Nu am fost sa mananc. Mi-am vizitat o ruda care munceste aici.

     -Si de ce astepti afara?

     -Asteptam un taxi, dar se pare ca nu mai vine. (apoi am soptit) Cred ca e ocupat cu secretara.

     -Poftim? zise nedumerit Soo Hyun.

     -Nimic. Dar tu ce faci?

     -Trebuia sa ma intalnesc aici cu modelul pentru noua reclama a companiei, dar se pare ca nu a ajuns. … Hei, stii ce idee mi-a venit?

     -Huh?

     -Nu ai vrea sa fii tu modelul?

     -Eu? Te-ai lovit la cap? Stai sa vad ce ai. Apoi i-am pus mainile pe fata ca si cum as vedea daca are febra.

     -Buna gluma, dar eu vorbesc serios. Mi-a luat mainile in ale sale si, fara sa-i dau voie, m-a luat dupa el. Am mers pana la un studio foto foarte dragut.

     Stateam un pragul usii, cuprinzand toata incaperea cu privirea. In afara de Soo Hyun, nu mai stiam pe nimeni si cu strainii eram timida, cel putin la inceput. Nici cateva minute nu am stat acolo, ca m-au luat in primire doua femei foarte dragute de altfel, care m-au ajutat sa ma fardez si sa-mi asez bine hainele si accesoriile pe mine.

     Fara prea multe discutii, Soo Hyun l-a convins pe fotograf sa fiu eu modelul, iar acesta, dupa, mi-a explicat ce trebuia sa fac. Deja trecusera o ora si noi inca nu am terminat de filmat. Soo Hyun a primit un telefon si a plecat fara sa-si ia macar „la revedere”. Parea ca e grabit, asa ca nu am mai strigat nici eu dupa el.

     -Hei, Jae Hee, mi s-a adresat fotograful. Nu ma recunosti?

     -Ar… trebui? Scuze, dar nu.

     -Nu e nicio problema, nici nu ma asteptam s-o faci. Sunt Yoo Chan, eram in clasa vecina in liceu.

     -Yoo Chan… Stai, tu erai prietenul bun al lui Soo Hyun, cu un an mai mic decat noi?

     -Se pare ca totusi stii ceva de mine.

     -Bineinteles. Oh, imi pare asa de rau ca nu te-am recunoscut, dar te-ai schimbat mult.

     -Si tu te-ai facut mai frumoasa decat imi povestea…

     -Cine iti povestea? Soo Hyun?

     -Nu conteaza. Imi zambi si apoi schimba discutia. Dar nu erai plecata in America?

     -Ba da, dar m-am intors caci imi era dor de casa.

     -Ar fi trebuit s-o faci mai devreme…

     -Ce? Cum adica?

     -Huh? Pur si simplu, mai devreme. Multi au suferit pentru ca ai plecat.

     -Nu e ca si cum as fi disarut din viata lor fara urma…

     -Nu, dar ai fost atat de importanta pentru unii incat a fost acelasi lucru. O cafea?

     -Da, te rog, diseara trebuie sa stau iar treaza pana tarziu. Deci continua. Cine mi-a dus atat de mult dorul?

     -Este o discutie pe care nu am dreptul s-o port in numele altora.

     -Hai, Yoo Chan! Te rooog eu mult, din sufletelul meu sa-mi spui.

     -Esti o miloaga si jumatate.

     -Important e sa capat ce vreau.

     -Of, hai ca-ti povestesc. Pe atunci erai foarte populara in liceu, toti te adorau, te respectau si multi baieti te iubeau… Multi s-au certat pe tine, desi niciunul nu a reusit sa fie cu tine.

     -Dar nu am auzit de nicio cearta…

     -Crezi ca doreau sa faca asta auzit? Nu au facut mare tam-tam din cearta lor, desi mereu cand se vedeau pe holuri se priveau urat sau cu indiferenta, sau isi aruncau replici taioase. Iar in particular se certau o groaza. De multe ori i-am separat sa nu ajunga la spital.

     -Cine erau acei baieti?

     -Nu iti pot spune. Le-am promis, dupa ce ai plecat, ca voi uita si eu tot, cum au spus si ei ca vor face, desi te-au iubit mult.

     -Cum e posibil sa ma fi iubit cineva si sa nu-mi fi dat seama?

     -Asta pentru ca in prezenta ta se purtau la fel, rareori, dar foarte rar, faceau ceva care sa le tradeze sentimentele, cel putin unul din cei doi…

     -Dar spune-mi te rog cine sunt aceia.

     Nu reusi sa raspunda, caci Soo Hyun si-a facut din nou aparitia si Yoo Chan a schimbat subiectul.

     -Plecati? zise Yoo Chan.

     -Da, o voi conduce pe Jae Hee acasa si eu trebuie sa ajung la o intalnire urgenta in familie.

     -S-a intamplat ceva? am intrebat de fel curioasa.

     -Nu, doar ca s-ar putea sa va invit la un eveniment.

     -Ce eveniment?

     -Ceva gen „divortul parintilor mei”, cum suna?

     -S-au hotarat? intreba calm Yoo Chan.

     -Se pare ca da.

     -Stai, ce divort?! De cand parintii tai nu se mai inteleg? Ce se intampla? ziceam buimaca. Probabil ca in lipsa mea multe s-au intamplat si era logic sa nu mai stiu actualitatile.

     -Iti explic in masina. Acum chiar trebuie sa plecam.

     Inainte de a iesi pe usa, Yoo Chan m-a tras putin langa el si mi-a soptit: „E secretul nostru ce-am vorbit, da?”. Apoi a zambit si mi-a spus calduros „ne mai vedem”.