Captivă în trecut

2.Caleb

Nu am mai fost în acest oraş de mai bine de 10 ani dar nu s-a schimbat nimic.Toate casele se aliniază vechi şi impozante ,iar toate gardurile sunt vopsite frumos în alb.Încerc să nu mă gândesc la ceea ce am lăsat în urmă ci să mă focusez pe prezent.Fratele meu conduce atent şi evident absent gândindu-se probabil la soţia care îl aşteaptă acasă .Atunci când a plecat el totul era relativ bine în casa noastră.Apoi s-a dezlănţuit iadul.Părinţii mei se certau mereu ,aveau aventuri şi cheltuiau fiecare bănuţ pe băutură şi droguri.Dacă fratele meu nu ar fi avut o bursă nu ar fi reuşit să termine facultatea.Ei îmi spuneau că totul e bine,iar ceea ce mă dezgustă mai tare e că i-am crezut,chiar dacă trăiam din banii pe care îi primeam de la bunica ,chiar dacă îmi făceam temele acasă la prieteni deoarece la mine nu aveam linişte.Am crezut având impresia că sunt un fiu ascultător ,în realitate am fost doar un idiot.Într-un final bunica i-a implorat să mă lase să mă mut cu ea şi iată-mă acum aici luând-o de la capăt.

-Totul o să fie bine!a spun Sam privindu-mă cu blândeţe ,aşa era el blând dar nepăsător.

-Ştiu,o să mă descurc.

Când am parcat,am văzut-o pe bunica grăbindu-se să iasă afară să ne întâmpine.M-am dat jos din maşină şi i-am zâmbit.

**

Şcoala fremăta de agitaţie şi totuşi în ansamblu părea un loc liniştit .Nu mă aşteptam să îmi fac mulţi prieteni însă la masa de prânz am fost chemat de câţiva băieţi să stau cu ei.Erau de treabă şi m-au chemat să dau probă pentru echipa de baschet.Poate că voi încerca.Mi-am dat seama că stau la masa copiilor populari atunci când majoretele s-au aşezat lângă noi.Ascultam absent discuţiile şi priveam uşa când am văzut-o.Aveam impreasia că e un fotomodel,dar nu tipul ăla clasic.Purta nişte blugi negri şi un tricou alb scurt .Părul îi era răvăşit ,negru şi avea un breton dezordonat,dar ceea ce m-a fascinat a fost privirea ei.Avea ochii gri şi  reci de parcă era o statuie.Nu a zâmbit deloc şi s-a aşezat singură la o masă din colţ.Mi-am dat seama că nu eram singurul care o urmărea,ceilalţi băieţi o priveau şi ei apreciativ ,iar fetele cu o oarecare invidie.Toate înafară de o fată,Rachel parcă ,în ochii căreia am citit numai tristeţe.

-Ea cine e?am întrebat eu privind din nou spre masa goală la care mânca liniştită şi adâncită în gânduri.

-E Ashley Anderson,nu te aştepta la un mesaj de bun venit din partea ei ,a spus cineva râzând.

-Toby taci din gură,doar ştii şi tu de ce e aşa,a spus Rachel înfuriată.Ea nu mai e aceiaşi de la accident.

-Ce accident?mă simţeam oarecum ciudat să insist însă mă rodea curiozitatea.

-Părinţii şi sora ei mai mică au murit acum 4 ani într-un accident de maşină ,ea e singura care a supravieţuit ,stă cu fratele ei mai mare care nu era atunci cu ei .De când a revenit din spital nu mai vorbeşte cu nimeni,nu ne lasă să ne apropiem .Noi am fost prietene bune,a spus Rachel cu o voce stinsă şi tremurândă.

Am aruncat din nou o privire la masa din colţ dar fata a dispărut ,ca şi cum nu ar fi fost niciodată acolo.

***

Trebuia să fiu mai atent cu tâmpitul ăla de orar.Mă plimb pe colidoare fără să ştiu unde am de mers ca un ratat.Deodată mă smucesc şi mă dau înapoi ,la timp ca să văd un teanc mare de cărţi căzând.Îmi ridic privirea şi o văd ,fata singuratică de la cantină,Ashley.Nu spune nimic şi se apleacă pentru a-şi aduna cărţile.Eu mă grăbesc să o ajut deşi simt că nu mă vrea prin preajmă.

-Îmi cer scuze ,sunt nou pe aici şi nu găseam laboratorul de chimie.Cât de idiot sunt,nu trebuia să îi spun asta.

Nu îmi răspunde ,ci în schimb pune o parte din cărţi în dulap,alte câteva ţinându-le pe braţul stâng.Se întoarce spre mine şi mă analizează rapid după care dă să plece.Când să treacă de mine îmi spune cu o voce răguşită dar frumoasă:

-Sala 26.

Şi pleacă.

-Mulţumesc....însă  răspunsul meu s-a pierdut în mulţime ,ea fiind deja departe.