Captivă în trecut

4.Ashley

Mi-am petrecut noaptea gândindu-mă la cum să fac rost de o maşină.Josh nu o să mă lase să ies singură cu maşina atât de târziu şi având în vedere că nu mai am prieteni nu pot invoca celebra scuză "dorm la o prietenă". Nu pot apela nici la Logan.Trebuie să găsesc ceva,repede.Clopoţelul sună şi anunţă astfel că ora de matematică este gata.Mă ridic repede şi mă grăbesc spre sala de mese,dintr-un motiv ciudat îmi este foarte foame.

După ce mi-am ales mâncarea m-am îndreptat spre masa mea din colţ,cunoscută ca şi masa tăcerii.Din nou gândurile mă atacă şi un sentiment alert de panică creşte în mine ameninţând să mă sufoce.Până când el se aşează în faţa mea.Caleb.Nu am crezut că se va mai pune cu mine,chiar speram că va ocoli această masă.Deşi o mică parte din mine chiar dorea să stea cu el.După ce ne-am salutat,am început să mâncăm în linişte .Prezenţa lui mă calma,alungându-mi gândurile negre chiar dacă nu aş recunoaşte asta niciodată.Parcă ziua de ieri în care mi-am spus că trebuie să îl îndepărtez nu a existat.Mi-am dat seama cât de puţine lucruri ştiu despre el,nu i-am urat nici măcar bun venit şi totuşi nu se simte jignit.Apoi mi-a venit o idee.

-Caleb?vocea mea suna ciudat,răguşită şi stinsă ,de parcă nu am mai vorbit de o mie de ani ,cel puţin aşa mă simţeam.

-S-a întâmplat ceva?a întrebat uimit şi tulburat totodată.

-Ai maşină?mă simţeam prost că am deschis discuţia doar pentru un interes de al meu ,dar noaptea asta e foarte importantă ,am nevoie de o maşină.

-Personală,nu.Dar o folosesc pe a bunicilor mei ,ei nu au mai condus de ani buni ,de ce întrebi?

-Ştiu că nu ne cunoaştem bine şi eu nu sunt tocmai modelul fetei ce pare de încredere,dar crezi că ai putea să mi-o împrumuţi în seara asta?Doar pentru două ore.E foarte important pentru mine.

-Bine,poţi veni să o iei când vrei ,eu stau lângă monumentul dedicat eroilor de război.Cred că o cunoşti pe doamna Stewart,e bunica mea.

-Pe bune?Am luat lecţii de pian de la ea când eram mică.M-am entuziasmat amintindu-mi de acele zile.Doamna Stewart a fost mereu o persoană amabilă şi drăguţă ,a dat lecţii de pian aproape toată viaţa,mama şi-a dorit atât de mult să învăţ.Încă mai ştiu câte ceva dar nu am mai cântat de 4 ani.Nu cred că aş mai putea.Se pare că stăm foarte aproape,asta e cu atât mai bine.

Fără să ştie Caleb m-a ajutat enorm ,asta m-a făcut să îi zâmbesc,nu am mai făcut-o de mult timp.

**

Astăzi în timpul antrenamentului m-am gândit la cum să ies din casă fără să mă vadă Josh.În acelaşi timp încerc să mă concentrez la exerciţii pentru că nu aş vrea ca Logan să devină bănuitor.La un moment dat ,îmi spune să fac o pauză.

-În seara asta cred că ies cu fratele tău ,mergem în oraşul vecin.Josh a spus că trebuie să mai văd lumea,ei bine cred că are dreptate.Nu vrei să vii cu noi?

-Nu,mai am teme de făcut.Poate îţi găseşti o prietenă ,o putem încadra şi pe ea la antrenament dacă ţine pasul,am spus eu râzând.Eram foarte mulţumită ,toate lucrurile s-au aranjat perfect.

-Ha ha ha,nu mai râde pitico,nu cred că vrei mai multe flotări ,sau vrei?a spus el ridicând o sprânceană ,iau eu m-am grăbit să refuz surâzând.

-Ar trebui să mai ieşi şi tu din casă Ash.Părea îngrijorat cu adevărat.

-Ştiu,i-am răspuns şoptit,ştiu.

***

După ce fratele meu a plecat am început să mă pregătesc.M-am îmbrăcat gros şi cu culori închise ,am aruncat câteva chestii în geantă printre care şi un pistol.L-am primit cadou de la Logan,fără gloanţe bineînţeles.Ceea ce nu ştie el e că am luat câteva din rezerva lui secretă ,în timp ce teoretic eram la baie.Am încărcat-o repede şi fără probleme.Am ieşit afară şi am fost lovită de un vânt rece ,se apropie iarna.Brusc totul pare foarte real şi periculos.O fată de 17 ani merge singură să se întâlnească cu un necunoscut .Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la ce se poate întampla dacă tipul ăsta anonim are intenţii necurate.Îl voi plăti oricum dar sper să nu vrea mai mult decât banii.Am ajuns repede la Caleb care aştepta în garaj.Uşa era deschisă şi el se plimba agitat în jurul maşinii.

-Salut ,am spus eu timid ,încercând să nu par agitată.

-Salut Ashley.

M-a analizat fugitiv şi mi-a întins cheile.Le-am luat cu o mână tremurândă ,el mi-a deschis uşa şi m-am aşezat în scaunul confortabil.Apoi mi-am aruncat ghiozdanul pe scaunul din dreapta.Se pare că acesta nu era închis bine pentru că tot conţinutul lui s-a revărsat pe podea,iar pistolul lucea rece şi periculos .

-Ăla e un pistol?Ashley ,ce se întâmplă?

-E o poveste lungă,am spus eu sacadat,eram terifiată.

-O să ai timp să mi-o povesteşti,pentru că vin cu tine.

Era hotărât şi nu a aşteptat să răspund sau să protestez.În schimb a strâns toate lucrurile inclusiv arma şi le-a pus la loc aşezându-se mai apoi cu o bufnitură slabă.O perioadă nu a spus nimic.Dar la un moment dat şi-a pierdut răbdarea.

-Deci?

-Ei bine,eu iau lecţi de tir cu arma de la un fost militar,pe cea pe care ai văzut-o mai devreme am stricat-o ,am găsit pe internet pe cineva care se ocupă cu aşa ceva şi îmi va aduce nişte piese de schimb,vrea să ne întâlnim într-un loc mai retras ca să evite poliţia .

-Nu te-ai gândit că e periculos?

-Ba da ,doar că nu ştiu ,îmi asum riscul.

Tot restul drumului am condus în linişte .Nu ştiu dacă m-a crezut sau nu,oricum nu suna prea plauzibil,m-a luat pe nepregătite.Când am ajuns am realizat cât de pustiu era acel loc.Depozitul acela arăta ca locul perfect pentru o crimă.Chiar dacă îmi îngreuna situaţia eram recunoscătoare că era cineva cu mine.Ne-am dat jos şi am aşteptat în linişte.

A trecut aproape o oră şi mi-am dat seama că nu mai vine nimeni.S-a întâmplat ceva şi a anulat .Dezamăgirea m-a lovit instant şi mă simţeam învinsă,am fost atât de aproape.M-am aşezat pe o bordură şi fără să îmi dau seama sau să mă pot opri am început să plâng.Caleb s-a aşezat lângă mine şi m-a tras spre el strângundu-mă la piept.Am acceptat pentru că aveam nevoie de îmbrăţişarea aia.Îmi tot spunea că totul va fi bine ,că o vom repara cumva ,că putem căuta un magazin în oraşul vecin.

-Las-o naibi de armă Caleb.Nu e vorba despre asta.

-Atunci despre ce e vorba Ash?m-a întrebat el blând luându-mi faţa în mâini.

-E vorba despre omul care mi-a distrus familia.

Odată ce am rostit acele vorbe,mi-am dat seama că nu mai pot da înapoi.