Captivă în trecut

3.Ashley

Am o listă de 15 persoane suspecte.O parte din oamenii aceştia nu au făcut nimic rău şi totuşi trebuie să îi acuz.Mă simt prost când mă gândesc la asta.E bine ce fac?Refuz să las îndoiala să mă cuprindă şi pun hârtia în geantă.Încerc să mănânc ceva.Brusc cineva se aşează la masa mea.Asta nu s-a mai întâmplat de mai bine de doi ani.Sunt şocată însă încerc să par calmă.Apoi îl privesc pe intrus şi îmi dau seama că e băiatul cel nou.

-Salut,pot să stau aici?a spus el .Nu am răspuns dar în schimb am început să mănânc ,era un fel de acceptare şi asta,iar el mi-a urmat exemplul.Cum puteam să îl alung?Avea să creadă că sunt nebună.Dar oare de când îmi păsa?

Am continuat să mâncăm în linişte.Mi-a plăcut faptul că nu a insistat cu discuţii,e prima persoană în aceşti patru ani care pur şi simplu stă  lângă mine.În acest timp am avut ocazia să îl observ mai bine.Are ochii albaştri şi părul şaten închis,care stă chiufulit în toate părţile şi care mă făcea oarecum să îmi doresc să îmi trec degetele prin el şi să îl aranjez.În mod clar înnebunisem.Apoi am văzut că se chinuia să pună la loc  cheiţa fermoarului  gecii sale ,care părea mult prea subţire pentru vremea de afară.A renunţat peste două minute punând-o pe masă şi zicând printre dinţi :

-La naiba.

M-am ridicat şi m-am aşezat lângă el pe cealaltă parte a mesei .Vedeam pe faţa lui confuzia,de parcă se obişnuise cu mine ca fiind o statuie tăcută ,iar acum această mişcare îl lua prin surprindere.Şi pe mine m-a luat prin surprindere.Parcă nu eram eu.Am luat fermoarul şi l-am studiat pentru câteva secunde după care i-am tras colţul gecii spre mine şi din câteva încercări l-am pus la loc.După care mi-am ridicat privirea şi am realizat că ne uitam unul la altul ,prinşi într-o transă ciudată care mă speria.Nu am observat că aproape nimeni nu mai vorbea în cantină şi că toţi ne priveau,nu vedeam decât un ocean albastru.

-Probabil că ai nevoie de un fermoar nou,am spus eu sacadat ,dorind să îmi dau palme.

-Da ,dar cred că o să o schimb cu totul,mulţumesc,a spus el şi mi-a zâmbit.Pentru o secundă m-am simţit atât de normală,eram doar o adolescentă care se bucura de viaţă.Dar apoi realitatea m-a lovit din plin ,eu nu eram aşa,nu puteam fi aşa.Ştiam însă şi că m-am săturat să fiu singură.

-Numele meu e Caleb,a spus el întinzându-mi mâna.

Ar fi trebuit să fug ,să îl evit.În schimb i-am răspuns:

-Ashley.Şi i-am strâns mâna.

**

-La naiba, Anderson!În ritmul ăsta o să te omori singură,nici nu ai nevoie de adversar ,te asigur.Ai mâncat ceva astăzi?La ce naiba te gândeşti?

Logan zbiară la mine de jumătate de oră şi o face pe bună dreptate.Greşesc chiar şi exerciţiile uşoare ,lucru care nu s-a mai întâmplat de mult timp.Adevărul este că îmi zboară mintea la Caleb.La cum a reuşit el în 20 de minute să mă facă să îl accept.Nu pot să îmi dau seama ce a fost în capul meu ,poate sunt răcită.Oricum ,asta nu trebuie să se repete.Mă apropii de răspunsul pe care îl caut de atât de mult timp şi nu îmi pot permite să îmi pierd chiar acum concentrarea.

-Stai pe loc!Ash ,dacă mai faci un pas cred că o să te plesnesc,vino aici!

Am înaintat spre el şi l-am privit în ochi.Pentru câteva secunde nu a spus nimic şi apoi mi-a făcut semn să mă aşez.A intrat în casă şi a revenit două minute mai târziu cu două căni de cafea aburindă.Afară era destul de frig.S-a aşezat lângă mine şi mi-a întins cana fierbinte.

-Ai probleme la şcoală?Părea destul de îngrijorat.

-Nu,cred că am o zi proastă.Am lăsat capul în pământ pentru a mă feri de privirea lui.

-Ash!Nu mă minţi!

-Nu te mint Logan,sunt bine,am avut o zi grea.Nu cred că m-a crezut dar a renunţat .

Liniştea a fost sbulberată de telefonul meu.Aveam un mesaj de la un număr anonim.

"Cred că ştiu cine a fost şoreful.

Ne întâlnim mâine seară la depozitul părăsit din vechiul complex.

Ora 23:30.

Nu întârzia."

Se pare că trebuie să fac rost de o maşină.