Captivă în trecut

5.Caleb

De când am ajuns la bunici nu am mai vorbit cu părinţii deloc.Seara trecută m-a sunat mama dar nu am răspuns,nu aveam chef de o scenă dramatică în care să plângă şi să strige că îi este dor de mine când defapt cel mai probabil e beată şi pierdută pe undeva.Mă doare să o ştiu aşa dar nu mai am puterea să mă focusez pe problemele lor.M-am săturat să încerc să îi schimb.În plus am la ce mă gândi.Mai bine spus am la cine mă gândi.De câteva zile în capul meu se află numai o persoană,Ashley.Nu pot să îmi scot din minte faţa ei ,ochii plini de lacrimi şi suferinţa evidentă ce a cuprins-o.Acolo în acea pustietate ,plângând înfrigurată pe o bordură părea atât de vulnerabilă încât nu îmi doream nimic altceva decât să o protejez,să o ajut.Nu am înţeles prea bine ce a vrut să spună despre tipul care i-a distrus familia,dar nu am mai insistat.Mă bucur că am însoţit-o ,numai să mă gândesc la ea singură acolo îmi dă fiori.Ea are nevoie de un prieten,care să fie mereu acolo protejând-o şi oprind-o din a face lucruri nesăbuite.

Ashley Anderson,se pare că te-ai făcut cu un prieten ,fie că îţi place,fie că nu.

**

-Cred că nu o să trec examenul la franceză,nu ştiu de ce nu am ales altceva,tu ce ai ales?Ashley ,eşti aici?

Încerc să o fac să vorbească chiar dacă se dovedeşte a fi foarte greu .Stau cu ea la masă cam de o săptămâna şi abia a scos câteva cuvinte.Ei bine se pare că au vorbit alţii.Şi prin alţii mă refer la cam toată lumea,cred că până şi profesorii ne-au bârfit.Clar prietenia noastră,dacă o pot numi aşa este cea mai tare bârfă din liceu.Sincer nu îmi pasă dar a devenit puţin ciudat având în vedere că Ash a rămas la fel de rece cu mine.

-Scuze ,eram puţin pierdută în gânduri,eu fac spaniolă.Nu îmi place deloc franceza dar cred că poţi găsi câte ceva pe internet care să te ajute.

-Azi mergi la antrenament ?

Din câte am auzit Logan nu era acasă ,m-am interesat puţin deşi ştiu că e foarte ciudat.

-Nu,Logan e plecat.

-Pot să te conduc acasă?

Eram foarte tensionat .

-Da.

Am privit-o şi i-am zâmbit ,suntem pe drumul cel bun.

***

După ce am lăsat-o pe Ashley  m-am îndreptat spre casă  într-o dispoziţie destul de bună.Ash a fost destul de vorbăreaţă pe tot parcursul drumului ,lucru clar neobişnuit pentru ea.Mă bucur că mi-am făcut curaj şi am luat iniţiativa.Bunica mă aştepta acasă cu mai multă mâncare decât aş putea mânca vreodată ca de obicei.M-am aşezat la masă fără poftă de mâncare dar încercând totuşi să nu par nepoliticos.

-Bunico,ce şti despre familia Anderson?am întrebat eu oarecum sceptic.

-Ce tragedie.Am fost atât de tulburată când am aflat de accident,biata Cindy,a fost o persoană atât de amabilă şi bună la suflet şi Brad,atât de prietenos.Fetiţa cea mică avea doar patru ani,Abby ,o puteai vedea vara fugind într-o rochiţă înflorată prin faţa casei,era atât de frumuşică.John,fiul cel mare nu a vrut să meargă cu ei,peste noapte s-a trezit orfan şi cu responsabilăţi uriaşe,iar Ashley,copila aia suferit atât de mult.I-am dat lecţii de pian ,era atât de vorbăreaţă şi veselă.Am auzit că nu mai vrea să vorbească cu nimeni,nu vreau să îmi imaginez durerea care o încearcă în fiecare zi.

-Suntem colegi,stau cu ea la masa de prânz,pot spune că m-a acceptat cât de cât,astăzi am condus-o acasă.

-Ai grijă cu ea Caleb,fata asta a suferit şi suferă încă atât de mult.

-Are nevoie de un prieten.

-Ai dreptate,mă bucur că vrei să îi fi alături Caleb,eşti un băiat bun.Acum mă duc să strâng puţin în grădină,termină de mâncat dragul meu ,poţi trece pe la bunicul tău dacă vrei după,e în bibliotecă.

-Bunico?Crezi că se va vindeca?Va fi din nou fericită?am întrebat-o înainte să iasă din bucătărie.

-Nu se va vindeca complet,dar rănile se vor închide şi vor rămâne doar nişte cicatrici.Nu treci peste o astfel de durere Caleb,ci înveţi să trăieşti cu ea.