Băiatul de la cafenea

Capitolul 10

Următoarea zi am fost chemată de către doamna Maria la un ceai. Bineînteles că răspunsul a fost afirmativ.
Ajunsă acolo am fost servită cu un ceai de piersici divin. Doamna Maria şi-a luat şi ea unul şi s-a aşezat lângă mine. A profitat că Erik nu era acasă şi a început să-mi vorbeasca.
-Sia, țin de mult să-ți spun asta. Te rog, nu-i spune lui Erik.
-Puteți să-mi spuneți orice, nu este o problemă.
-Sia, eu am făcut totul pentru Erik, l-am considerat ca şi copilul meu, te rog să mă crezi...dar...
-Dar...?
-Uite -spuse ea ținând în mână un jurnal- mi-aş dori să citeşti asta -lacrimile erau din ce în ce mai multe, iar mâna ei tremura-.
-Ce este?
-Doar deschide-o şi o să înțelegi.

Irina Adamescu
Mamă şi soție
Jurnal

Aşa arăta prima pagină a jurnalului. După câteva clipe de tăcere am realizat că Irina nu era mama lui Erik. Am dat pagina : "2 iulie, mă bucur enorm că eu şi Gabriel am putut adopta un copilaş, rodul iubirii noastre, Erik. Cel mai dulce şi drăgălaş băiețel. Mă bucur enorm că este al nostru.".
-Poftim? Erik ştie? Cine este mama lui naturală?
-Dă pagina.
" Nu pot să cred că Margareta Lucina, un doctor foarte popular a putut să-şi dea copilul spre adopție fără ca nimeni să nu ştie, fără pic de inimă, doctorii ar trebui să ştie când este vorba despre creşterea unui copil. Ce suflet să ai? Eu sunt fericită că mă pot bucura de el."
Am încremenit, nu ştiam ce să mai spun, doamna Maria plângea din ce in ce mai tare.
-Mulțumesc...-spun eu în timp ce întind jurnalul către ea-
-Nuu, mai este mult de citit.
-Nu mai pot, chiar nu mai pot, altă dată.
-În continuare vorbea despre bătai şi tot ce a trăit în această căsnicie.
-Vă promit că le citesc, dar nu acum.
În timp ce mă încălțam aud :
-Sia, te rog, este important, vino putin.
Cu un pantof da şi unul nu mă aşez lângă ea. Îmi dă o scrisoare : " Dragă Maria, sunt Irina. Voiam să te anunț că n-am murit, când am fost aruncată în apă, Vlad, bărbatul la care locuiesc acum m-a salvat. În acea zi era la peşte, m-a observat şi acum sunt în viață datorită lui. M-a adus la el acasă, într-un sătuc uitat de lume, fac tot posibilul să-ți scriu şi ca această scrisoare să ajungă la voi. Am trimis mii de scrisori, cred ca nu le-ați primit. Am încercat să-mi aduc aminte adresa unde stăteam, am uitat de la şocul de după bătaie, doar adresa ta mi-am adus-o aminte, am încercat să-mi aduc aminte şi de numele soțului ca să-l scap de închisoare, în zadar. Copilul meu ce face? Este bine? Te rog să-mi răspunzi dacă primeşti asta, am nevoie de voi să mă luați acasă. Stau pe strada Mărgele, numarul 29, sat Luilop."
La aşa ceva nu mă aşteptam niciodată, am stabilit împreuna cu doamna Maria să nu-i spunem nimic lui Erik, urmând ca a 2-a zi să o căutăm.
Când am ajuns acasă i-am povestit mamei tot. Ea şi tata au hotarât să ne ajute in această privință. Sunt foarte fericită că am pe cine să mă bazez.