Băiatul de la cafenea

Capitolul 9

  Următoarea zi m-am decis să-i fac o surpriza lui Erik. M-am trezit la 8:30, m-am îmbrăcat drăgut, i-am facut un mic dejun ( e drept...m-am chinuit ceva la el ), m-am parfumat cu o apă de parfum dulce ca şi inima lui şi am plecat către el.  Pentru că nu stătea foarte departe de locuința mea am decis să merg pe jos şi să ma bucur de peisaj. Porumbeii parcă păşeau pe norii cei albi ca spuma laptelui, copiii rumeni în obraji ca şi merele din grădina bunicii alergau peste tot prin jurul meu încerând parcă să prindă gărgărițele ca să le pună pe micuțele lor mâini şi să rostească :
                    " Gălgăliță riță,
                    Zboală-n poieniță,
                    Unde vei zbula
                    Acolo va fi caşa mea ! "
Mamele lor erau vesele, iar iubirea pentru ei li se zărea în ochi. Peisajul este superb, sunt foarte fericită că îi fac aceasta surpriză lui Erik.
     Am ajuns ! Am ciocănit uşor la uşa pentru a-mi deschide mătuşa lui.
     - Bunăăă, Anastasia ! Ce faci ? - în acest timp păşesc peste pragul casei - Eşti bine ?
     - Sunt foarte bine, mulțumesc de întrebare ! De fapt... eu sunt aici pentru că i-am pregătit o mică  surpriza lui Erik.
      - Mă bucur, te poți duce la el în camera, s-a trezit acum ceva timp.
      - Ok, mulțumesc !
Ajunsă în fața camerei lui deschid uşa încet. Erik era în fața geamului ținând în mânâ câteva pastile.
      - Eriiiiiiiik !!!!!! - strig eu în timp ce alerg spre el - Ce faci aici ?????
       - Bună dimineața şi ție, Sia ! Imi iau pastilele, tu ?
        - Cum adică îți iei pastilele ? Pentru ce sunt ? De ce nu mi-ai spus nimic pana acum ?
       - Stai în fotoliu ca să-ți povestesc...
       - După moartea mamei am făcut nişte crize, am  fost depistat cu o boala la inimă pe care o aveam de cand eram mic şi nu am ştiut de ea. Pastilele sunt pentru ca boala să nu avanseze, să nu fac crize, să nu se oprească din palpat sânge...înțelegi ?
        - Dacă nu îți iei pastilele poți să mori ?
        - Da, probabil -spuse în timp ce râdea din ce în ce mai tare - n-am încercat.
        - Ce om ! Îți arde de râs ?
        - Şi ce vrei să fac acum ? Să plâng ?
        - Nu, dar mi se părea normal să îmi spui şi mie despre problemele tale.
         - Nu voiam să îti fac rău cu problemele meeeele.
         - Poate ți-ai făcut singur rău pentru că ai ținut asta în tine...
         - Lasă că nu mor eu aşa repede, am carnea tare pe mine, semăn cu tata.
        - Ha ! Ha ! Ce am râs !
       - Aoleeeeu ! Vezi ? Apoi te întrebi de ce nu ți-am spus. D-asta nu ți-am spus. Îți faci prea multe griji degeaba, îmi iau pastilele şi totul e bine, nu trebuie să facem un caz din asta acum.
        - Bine Erik, fie ca tine ! Vezi că ai la bucătărie nişte clatite de la mine, trebuie să plec.
        - Să pleci ? Ai înnebunit ? De ce ?
       - Nimic. Mă aşteaptă mama.
       - Te duc eu acasa.
       - Lasă, ma descurc şi singură ! - spun eu în timp ce cobor scările
      - Te-ai supărat ?
      - Nu, stai liniştit, nu-ți face bine la inimă.
      - Trebuie să plec ! - spun eu către doamna Maria în timp ce mă încalț - Am nişte treabă.
       - Heeei, Anastasia ! Stai puțin ! Te-ai certat cu Erik din cauză că ți-a ascuns problemele lui ?
       - Nu ne-am certat. Am discutat tot ce era de discutat în privința asta, sper...
       - Anastasia, crede-mă ! Îi era şi lui greu, nu vrea să ceară milă.
        - Vă creed ! Doar că mi se părea normal să-mi spună din moment ce sunt iubita lui. Dacă nu îl vedeam eu, el când îmi spunea ?
        - Te înțeleg ! Îți spunea când simțea el că este momentul potrivit.
         - La revedere, doamna Maria ! O zi bună !
          - La fel, fată dragă ! Să-ți treacă supărarea ! Pupici pentru familie.
         Eram foarte furioasă în urma evenimentelor întâmplate, mă gândeam şi la el, mă gândeam şi la mine, mă gândesc la tot ce pot să fac să îl ajut. Când am ajuns acasă am căutat pe internet ce îmi spusese Erik. Am citit că această afecțiune poate să fie fatală în situații precum :  sperieturi mari, emoții şi nervi.
I-am trimis un mesaj :
   " Bună ! Scuze pentru reacția mea de mai devreme, pur şi simplu nu ştiam ce să fac ! Nu am vrut să te supăr. Te pup şi te iubesc ! "
Mi-a răspuns imediat într-un aer plin de amuzament, bineînțeles. Sincer, sunt fericită că el e fericit şi încă mai poate să râdă după toate cele întâmplate.
   M-am culcat cu gândul la el şi la cât de norocoasă sunt să îl am iubit.