"Best friends"

Capitolul 13-Ghinion.

Ceea ce nu inteleg este cum sa nu port pica.

Urasc persoanele care ma ranesc,ma mint,ma inseala.Daca as avea acum in fata ucigasii parintilor mei,probabil le-as oferi o soarta asemenatoare celor decedati.

Sunt calma tot timpul insa unele lucruri imi pun capac.

Sunt urmarita de ghinion.Acum sper ca el este un trifoi cu patru foi.El este ambrozia.Pana voi fi din nou coplesita de ghinion.Daca as avea un al doilea nume,acela ar fi.

-La ce te gandesti,Nana?

Imi spunea adesea pe "nume".Imi placea asa,caci imi amintea de parintii mei.Zilele petrecute cu el imi incalzeau inima si imi inchideau ranile.Ne intelegeam si ne completam perfect,mangaierile lui imi aduceau mereu zambetul pe buze.Totusi ranile nu dispar asa cu una,cu doua.E nevoie de timp.

-La ai mei.

Desi imi doream ca timpul petrecut in prezenta lui sa dureze o eternitate,imi doream sa si stearga anumite parti ale memoriei,ceea ce este imposibil.

Bunica imi spusese ca ucigasii parintilor mei apelasera la hipnoza pentru a sterge memoria unicului lor copil.Asta este lasitate.Ma intreb cum a rezistat?Cum este,unde este acum el?

-Bunica mi-a spus odata o poveste,am inceput eu sa-i zic,mangaindu-i parul.Bine,nu este tocmai o poveste,este ceva real.Barbatul ce mi-a ucis parintii avea dereglari de comportament.I-a ucis intr-un moment de criza.Iar baietelul lor era prezent.Dupa ce totul a luat sfarsit ei au contactat un psihiatru pentru a-l hipnotiza.Iar acum ma tot intreb de ceva timp,oare unde este el acum?Si el si-a pierdut parintii intr-un fel.Au plecat.

Imaginile mi se derulau in cap,imi aminteam mereu cum vorbisem cu mama cu aproximativ 10 minute inainte de incident.Mereu ma copleseau acele amintiri ,iar capul ma durea ingrozitor.Capul,inima,sufletul.

Mie de ce nu mi-au sters memoria?

Eu nu aveam sa sufar?

-Ingrozitor.Poate ti se pare ciudat,dar nici eu nu am prea multe amintiri.Stiu doar ca parintii mei m-au parasit,nu m-au iubit niciodata.Si ca in rest...nu mai stiu.Am dureri teribile de cap atunci cand incerc sa-mi amintesc ceva.Ma blocheaza ceva.

Ha,ha,ce amuzant.Mintea mea face diferite legaturi acum.Prostii,nu-i adevarat.Sper.Si..daca e asa?Ce ma fac?Daca el este acel baiat,nu are nici o vina.Sau poate are.Din cauza lui a pornit totul.Daca nu aparea in fata masinii nu se intampla nimic.Ai mei ajungeau acasa si totul era in regula.Nu pot trage concluzii pripite asa repede.

-Am zis ceva gresit?ma intreaba el ingrijorat.

-Robert,daca....,nu ,nu puteam sa-l fac si pe el sa treaca prin nu stiu cate stari.Nimic,lasa.

-Esti incordata ,ce s-a intamplat?

-Nimic,stai linistit.Amintirile sunt de vina,nu trebuia sa pornesc acest  subiect.

Mana lui trecea usor prin parul meu,incercand sa ma calmeze.Avea intotdeauna o aura calmanta.Acum de ce nu simteam asta?De ce ma indoiam?E doar rezultatul mintii mele,nimic nu este adevarat.Am mai spus oare inainte ca eu gandesc prea mult uneori?Dar niciodata nu m-am inselat.Nu stiu de ce,dar aveam nevoie de o vacanta la bunica.Fara el.

-Daca ai nevoie de ceva,orice ,iubito,spune-mi si te voi ajuta.

-Cred ca vreau sa o vizitez putin pe bunica,singura.E in regula?

***

Robert

Nu-mi placea deloc expresia ei.Pivea mereu in neant.Iar atingerile mele nu o mai calmau ca de obicei.Era ingrijorat ,dar ce puteam oare sa fac?Niciodata nu mi-am dat silinta pentru cineva.Si acum am nevoie,adica ea are nevoie de mine.Sunt un stangaci.Nu stiu cum sa iubesc,sa vindec.Pe ce meleaguri am trait oare  pana acum?Pe unde mi-a tot zburat mintea?Si apropo de asta,unde sunt amintirile mele?

Niciodata nu m-am preocupat de asta.Am crezut ca este ceva normal sa uit.Dar acum,ca stau sa ma gandesc mai bine,e ceva ciudat la mijloc.Tot ceea ce se intampla cu mine este ciudat.Si de unde are bunica banii?De pe urma cui traiesc eu in cele din urma?Cine naiba sunt eu?

Mi-am trecut o mana prin par si m-am ridicat din pat.Nu era momentul sa o las acum,insa nu ii puteam transmite starile mele.Am aruncat repede o privire la locul unde se afla ea.Era inca ingandurata.Avea o expresie trista si aproape ca ceda.

-E in regula,am spus eu.Si eu trebuie sa caut niste  raspunsuri.

-Ce?spuse ea,revenindu-si din starea aceea.

-Am spus ca e in regula,si eu trebuie sa caut niste raspunsuri.Unde locuieste bunica ta?

-In Draganesti.

-Si a mea tot acolo.

Nu imi placea deloc asta .Ne indreptam catre acelasi loc.Ma intreb daca odata aflat la locul unde am trait atata timp ,imi vor reveni cateva amintiri.

Drumul era scurt,caci micul orasel se afla in apropierea Bucurestiului.Insa tot timpul ea a privit pierduta pe fereastra.Am incercat sa-i iau mana ,sa o strang in brate,dar nu reactiona in vreun fel.Eram pierdut de asemenea.

Am ajuns,sper ca voi fi mai lucid dupa ce o voi intalni pe bunica.

-Pe unde trebuie sa mergi?

-Pe aici,mi-a facut ea semn inspre est.

-Si eu tot pe aici.

S-a oprit din mers si pentru prima oara m-a privit in ochi.Avea o privire intunecata si indurerata.S-a departat putin de mine.

-Ce naiba?a spus ea.

-Ce?

-Nu imi amintesc sa fi copilarit cu tine,sau sa locuiesti pe langa mine.Prima oara te-am intalnit la facultate.

-Dar poate nu locuiesc langa tine.

-Se intampla prea multe lucruri ciudate.E paranoia,dar e si ciudat.

Exact cum banuiam locuiam pe aceeasi strada.Dar numai ca in parti opuse.Ea statea la un capat al strazii,si eu la celalt.Totusi nu mi-o amintesc deloc.Si nici ea ea pe mine.

***

-Buna ziua,buni!am salutat-o eu prietenos pe femeia senila din fata mea.Imbatranise.Cat de dor imi fusese de ea.

-Oh,ce te aduce pe aici?

-Vreau niste raspunsuri.Am intrat direct in subiect,fara ocolisuri,fara alte introduceri.

-Intreaba-ma orice ,draga mea.

-Cei ce mi-au ucis parintii locuiesc in capatul strazii.

-Orice in afara de asta.

-Deci este .Si au un fiu pe nume Robert!

-Da.

-Si ...de ce nu l-am intalnit pana acum?De ce nu stiu ca sta in capatul celalalt al strazii?

-Draga mea,a spus ea trista,sunt multe de spus.

-Am timp,bunico,am o groaza de timp la dispozitie.

Imi venea sa tratez toata lumea cu raceala,sa nu imi mai pese de nimeni.O uram fiindca nu imi spusese nimic,il uram fiindca exista.Dar mai presus de asta ii iubeam,firar sa fie.Cum se putea asta,nici eu nu stiam.Nu stiam daca ii urasc sau  ii iubesc,stiam doar ca poarta o mare vina.

-Draga mea, a spus bunica mea ingandurata.Lacrimile isi faceau loc in ochii sai si ma uram pentru asta.Ea a facut atatea pentru mine,iar eu ....nu mai stiu ce sa cred.

-Continua ,am spus eu ,rezamandu-ma de masa din sufragerie,unde obisnuiam sa-mi fac temele impreuna cu mama,si stand cu mainile incrucisate.

-El nu a gresit cu nimic.

-Doar atat ai de spus?

-Nu,eu chiar inteleg prin ce treci.Acel baiat a fost traumatizat.A participat direct la toate atacurile de panica ale tatalui sau.A fost maltratat de catre subconstientul lui.Iar dupa acea nenorocire,mama sa nu mai stia ce sa faca,asa ca a decis sa-i stearga memoria,sa plece departe ,sa-l faca sa creada ca il uraste.Nu este vina lui,si nici a lor.E vina sortii,draga mea.

-Buni,m-am indragostit de nenorocitul ala de baiat.

-La naiba!

Ghinion,ghinion din nou.