"Best friends"

Capitolul 17- ?

Frumoasa femeie a fost urmată imediat de un domn de vârstă mijlocie.Erau atât de minunați împreună!După ce m-am ridicat de pe jos (ridicol moment) i-am privit și imediat un sentiment minunat mi s-a aprins în inimă.Cu siguranță îi cunoșteam.

-Mă scuzați,spun eu ,vă cunosc de undeva?

Domnul încerca să mă ignore în timp ce femeia îmi zâmbea frumos și se pregătea să răspundă,însă acesta i-o luase înainte.

-Suntem în trecere pe aici, domnisoară,nu ai de unde să ne cunoști.

-Și eu sunt în trecere,caut    pe cineva...un băiat.

Ochii domnului păreau că mă privesc într-un fel suspect și nemilos, în timp ce ai doamnei erau jucăuși.Defapt dacă ar fi avut ei habar de tot ceea ce se întâmplase și de tot ce era în sufletul meu!

-Domnișoară,vezi-ți de treabă,nu știm pe nimeni de aici,spuse el încercând să plece.Doamna însa îl trase ușor de mânecă și îi zise mai încet:

-Dragule,nu vrei să stăm puțin?

Acesta a fost înduplecat în cele din urmă și a ramas,însă tot încerca să grăbească momentul plecării, de parcă ar fi vrut să întâlnească pe cineva.

-Hai dragule,continuă aceasta,am așteptat atâția ani,vom putea aștepta încă o oră.

Aceea iubire târzie mă impresiona.Felul cum ea îi vorbea lui era de nedescris!De parcă s-ar fi întâlnit ieri și acum experimentau prima zi de iubire.El era foarte atras de vorbele sale mieroase,care era logic că nu erau false și îi asculta atent fiecare îndemn și cuvânt.De parcă i-ar fi fost îndatorat cu viața lui întreagă.Felul lui de a fi îmi amintea inevitabil de Robert,de firea lui nemiloasa,de iubirea cu care mă înconjura.

-Spune-mi,tânără domnișoară,spuse femeia,ce te aduce pe aici?

-Mă numesc Loredana,doamnă,și mi-ar place să îmi ziceți Nana,părinților mei le plăceau foarte mult.

-Să înțeleg că nu mai sunt?

-Nu...au fost uciși...adică au murit într-un accident,am încercat eu în cele din urmă să înfrumusețez adevărul,deși într-o moarte nimic nu poate fi fals sau adevărat,poate fi doar real.

Ochii doamnei se îmblânziră și mai mult și mă privea aproape compătimitoare,însă altceva domina în ochii săi.Poate o senzație de vină?

-Nana,deci,spuse ea în cele din urmă,pe cine cauți mai exact?

-Cel mai bun prieten al meu,iubitul chiar,a plecat.......

Doamna surâse  ușor și păru că nu mă ia în seamă,probabil lua totul ca pe o joacă.

-Ei,nu crezi că ar trebui să-i respecți decizia?spuse ea zâmbind.

-Nu a plecat fiindcă așa a vrut,a plecat deoarece a fost constrâns de o situație.

Uram faptul că nimeni nu mă lua în seamă și că păream doar o femeie exasperată și geloasă ce aleargă dupa"soțul " ei.Poate ar trebui să le spun adevărul,poate ar trebui să le spun de ce mă aflu aici cu adevărat ,de ce a plecat,de ce vreau să se întoarcă.

-Îmi poți povesti,dacă asta dorești și dacă asta te face să te simți mai bine.

Această replică îmi ușura situația,însă nu tristețea și incapabilitatea.Deși găsisem o mică cheiță,nu puteam deschide atâtea uși.Cu ce mi-ar fi fost ușurată situația,defapt?La ce ar fi folosit să le povestesc?Și de ce țineam atât de mult la părerea lor?

Poate la final ea mi-ar fi zâmbit din nou și mi-ar fi zis "Așteaptă,se va întoarce singur",însă nu,nu așa va fi.

***

-Povestea mea,am început eu,pornește din clipa în care parinții mei au fost uciși,iar după ani de zile l-am întâlnit pe el.Fără să vreau între cele două evenimente extrem de importante ,moartea părinților și apariția lui,am stabilit niște conexiuni ce s-au dovedit a fi adevărate.

Părinții mei defapt au fost uciși de un bărbat ce avea devieri de comportament.

Femeia m-a privit îndelung și o lacrimă i-a curs pe obraz.Bărbatul mă privea atent și parcă vinovat.

-Vrem sa îți auzim toată povestea,spuse el.

-În momentul când l-am cunoscut am încercat să nu mă simt atrasă de el,căci știam că ceva nu va fi bine,însă ,încetul cu încetul ,am căzut în mrejele lui.

Acum să vă povestesc despre parinții mei.Erau niște oameni minunați,ce nu meritau să moară.

Acum vocea mea era atât de calmă în comparație cu celelalte dăți când încercasem să spun ceva despre ei,era ca și cum acum acest adevăr ar fi fost esențial.

-Se întorceau dintr-o călătorie ,cu câteva ore,sau cine știe,poate minute în urmă mi-am sunat mama.Îi așteptam cu nerăbdare,îi iubeam atât de mult și le simțeam lipsa.La scurt timp mi-a fost comunicat că muriseră într-un accident ,însă a doua zi bunica mi-a povestit adevărul:fuseseră uciși de către un bărbat.Bunica mi-a spus să nu port ură,că nu a fost vina lui,dar eu nu am ascultat-o.De-alungul anilor ura a încetat să mai existe,însă exista doar o întrebare "De ce?"

Și cum unele întrebări rămân pentru totdeauna fără răspuns ,am încetat să mă mai întreb și asta.

Dupa "accident",memoria băiatului lor,Robert,cel pe care îl caut,a fost ștearsă pentru a uita tot,pentru a scăpa de sechele și ură,în schimb urându-și părinții doar pentru faptul că l-au părăsit.

După ce a aflat aceste lucruri a fugit,spunându-mi că nu mai dorește să îmi facă alt rău.Dar defapt nu mai învinovățesc pe nimeni.Nici pe el,nici părinții lui.Acum vreau doar să-l găsesc și să-i spun că îl iubesc,și că sunt sigură că și părinții lui o fac ,oriunde ar fi ei acum.

Bărbatul privea în neant, iar femeia la fel.Nu le puteam înțelege starea ,doar dacă ei nu erau chiar făptașii:părinții lui Robert.Ce mi-ar fi plăcut să fie așa.