Viaţă fără început

Legătură neaşteptată

Aidan nu a apucat să bată în uşă pentru că se izbi de perete împrăştiind aşchii prin tot holul întunecat. Am tresărit şi mi-am îngustat privirea până m-am obişnuit cu lumina slabă din încăpere. Aidan mă strânse puternic de mână şi mă împinse spre sufrageria luminoasă. Cineva ne urmărea.. Dintr-o dată o siluetă perfectă ateriză pe neaşteptate în faţa mea. Mă prinse de după umeri şi mă aruncă pe podea. Am simţit cum câteva aşchii din podeaua veche de lemn mi se înfipseră în spate. [ frumoasă primire. auci... ]. Aidan sări asupra fetei vampir cu ochii aurii şi o înlănţui cu braţele.

El: - Termină, Rebecca! Ea e cu mine.

Dar fata aceea [ Rebecca.. ], am gandit eu nemulţumită, nu se opri. Părea uimită să mă vadă sau .. mai bine zis şocată. [oare ea mă cunoaşte..? ]

Dar înainte să apuc să întreb şi cu voce tare, Rebecca se smulse brutal din braţele lui Aidan şi o zbughi afară, dispărând din peisaj.

El: - Mătuşăă !!

Hera: - Sunt aici. Sunt aici ! Ce este?

El: - Rebecca are probleme de comportament cu musafirii.., se răstii Aidan nervos.

Hera: - Ce a făcut?

Dar imediat ce îşi mută privirea asupra mea exclamă uimită:

Hera: - E..e..e imposibil ! Dar…cum??

Aidan: - Mătuşă eşti bine ?

Eu: - Mă cunoaşteţi ?

Hera: - Nu îţi aminteşti de mine ?

Eu: - Ar trebui?

Aidan: - OK ! Ce se întâmplă aici.. ?

Hera: - Îţi aduci aminte.. Aidan, când o căutai pe Alice ?

L-am văzut pe Aidan cutremurându-se la auzirea numelui care îi provoacă durere de 80 de ani..

Aidan: - Da..? De ce?

Hera: - O ai în faţa ta. Puţin schimbată..

Am deschis gura şocată. Eu? Eu eram fata pe care el o iubea atât de mult? Pe mine mă căuta de atâta timp? Dar..eu nu sunt om. Aidan parcă îmi citise gândurile:

Aidan: - Dar nu e om !

Hera: - Ştiu asta. Rebecca îţi poate explica totul. A fugit pentru că … este invidioasă din cauza ei. Nu mă bag, eu i-am spus că nu a făcut bine, dar a fost alegerea ei. O las pe ea să explice.

Aidan era bulversat. Nu a spus niciun cuvânt de când a auzit ceva atât de imposibil. Nu puteam fi eu..NU AVEA CUM!!!

Se făcuse seară pe neobservate. Am mers către o canapea mare acoperită cu tot felul de pături colorate şi m-am făcut mică întrunul din colţuri. Hera, mătuşa lui Aidan se apropie de mine.

Ea: - Hei ! Eşti bine, Alice?

Eu: - Te rog să nu îmi mai spui aşa! Bine? Eu nu sunt Alice.

Ea: - Ba da, eşti.

Eu: - Nu! Nu sunt. Aidan mi-a povestit multe despre ea, nu semănăm DELOC. El nu pe mine mă iubeşte!

Ea: - Serios? Bine, să fie cum zici tu, nu eşti Alice. Ai observat cum te priveşte ? Cum stă în jurul tău de parcă în următoarea secundă te-ar apăra de un glonţ ? Din câte am auzit vampirii văd bine, dar tu... tu vezi în ceaţă, fără supărare.

Ceea ce a spus Hera m-a pus puţin pe gânduri. Aveam să aflu tot adevărul de la Rebecca, când avea să se întoarcă. Oricum.. cât poate sta departe de familia pe care o mai are? Speram că nu mult timp..

Am mers la etaj, pe balcon. Luna era atât de frumoasă, stelele arătau ca nişte licurici pe albastrul întunecat al cerului. Îmi era puţin frig.. înainte  să reactionez am simţit cum o pătură groasă, îmi acoperă brusc umerii reci. Era Aidan..

Eu: - Hei ..

El: - Hei.., spuse el absent.

Eu: - Dacă te face să te simţi mai bine.. eu nu cred că sunt ea. Nu vreau să fiu ea.

El: - De ce nu ai vrea? întrebă el surprins.

Eu: - Eu...

El: - Alice, defapt..

Am deschis ochii larg şi l-am privit mirată. [ Mi-a spus cumva...Alice? ] I-am studiat expresia, părea încordat.

El: - Toate lucrurile pe care le-am spus despre ea... despre tine.. am vorbit serios. Tot ce ţi-am mărturisit a fost sincer.

Îmi venea să izbucnesc în plâns. [dacă aş fi putut să plâng ]. Aveam atâtea întrebări..

Eu: - Bine, te cred. Dar cu mine cum rămâne ? Eu de ce nu te cunosc ? De ce nu îmi amintesc de tine ? Încerc să te caut prin viziuni, dar nu te văd. Nu te văd DELOC ! m-am răstit fără să vreau.

El: - Vom afla ! O voi căuta pe Rebecca zi şi noapte dacă trebuie, are de dat nişte explicaţii. striga la mine

Eu: - Bine ! Vreau să ştiu cine şi de ce s-a jucat cu mintea mea.

El: - De ce strigi ???

Eu: - Pentru că şi tu strigi !!

Eram destul de amuzanţi, dar amândoi încordaţi şi bulversaţi. Aidan plecă şi mă lăsă singură pe balcon,  în întunericul nopţii. Mă simţeam ciudat, nimic din ce s-a întâmplat azi nu avea sens. Priveam la lună şi o întrebare stupidă îmi trecu prin minte.. [ Dacă eu sunt ea...El mă va iubi? ..sau va pleca din nou...? ]