Viaţă fără început

Identitate nouă

Au trecut mai bine de două luni de când Rebecca a plecat de aici, de acasă. Mă întreb dacă se va mai întoarce vreodată. Nu o vedeam în viziuni luând decizia de a reveni acasă. Mătuşa Hera încă refuză să ne spună nimic despre trecutul meu.

Nu ştiu dacă voi afla vreodată ce şi cum a fost, dar sunt sigură de un lucru, voi fi mereu alături de Aidan fie că va dori sau nu. În tot acest timp de când stăm în casa mătuşii lui am ajuns ca o familie. Familia perfectă de care am nevoie. Mătuşa este ca o mamă pe care nu o aveam, o mamă minunată, iar Aidan... ei bine, Aidan nu ştiu exact ce este.. câteodată este ca un tată, alteori ca un frate mai mare. Avea momente în care ar vrea [ probabil ] să nu fiu „Alice a lui”, nu mai era aşa rece şi distant, devenea protector. Încă nu am descoperit felul „acela” în care mă priveşte, dar mătuşa mă tot îndeamnă să nu renunţ.

Într-una din zile...

El: - Hei..ăăm..vrei să facem o plimbare ? . părea stânjenit.

Eu: - Sigur, am spus eu zâmbind.

Eram bucuroasă, venise primăvara, iar copacii erau încărcaţi cu flori colorate pline de miresme îmbietoare.

Am privit în zare, pe geamul imens de la camera mea în timp ce alegeam cu ce să mă îmbrac. Soarele se ascundea încet încet după munţi. Mătuşa avea reguli stricte, nu ne dădea voie să ieşim ziua din casă decât pe timpul nopţii sau când norii acopereau cerul senin. Chipurile noastre dure reflectau razele soarelui de parcă ar fi formate din mii de diamante.

Soarele se ducea la culcare, deci aveam voie să ieşim. Dar aveam o prolemă .. nu ştiam cu ce să mă îmbrac. Dulapul imens din perete era plin cu fel de fel de rochii. Toate culorile şi mărimile, însă eu eram o împătimită a pantalonilor. Apoi mi-am amintit ceva.. „nu am văzut-o purtând pantaloni , era mereu îmbrăcată în rochiţe viu colorate”.

Dacă voiam ca Aidan să mă iubească aveam de gând să mă folosesc de ce îmi povestise. Am probat mai multe rochii dar nu ştiam pe care să o aleg. Aveam nevoie de ajutor.

Hera: - Spune draga mea. Cu ce te pot ajuta?

Eu: - Nu ştiu cu care din astea să mă îmbrac, am spus confuză arătând spre mormanul de rochii de pe podea.

Mătuşa Hera pufnii într-un râs sonor. Ea: - Semeni tot mai mult cu vechea Alice.

Nu puteam să neg. Dacă de ea avean nevoie Aidan, atunci voi deveni exact ce are nevoie.

Eu: - Deci care..? , m-am plâns precum un copil.

Hera: - Hm... cea albastră e frumoasă, se potriveşte cu ochii tăi, dar te face grasă.

Eu: - Mătuşă ! am exclamat scoţându-i limba.

Hera: - Hai că am glumit ! Ţi s-ar potrivi cea albă. Întunericul face albul să pară seducător.

Eu: - Vai mătuşă , ce latură romantică ascunzi tu.

Ea: - A trecut mult timp încât am şi uitat că există, mi-a explicat amuzată.

M-a pufnit râsul. Nu am apucat să protestez că o pernă zbură prin încăpere pchind faţa mea. Cu o mişcare rapidă mi-am înfipt unghiile în ea şi în următoarea secundă un mănunchi mare de puf şi de pene plutea prin cameră.

Ea: - Ţin să te anunţ că eu nu am de gând să curăţ asta. Tu ai făcut, tu strângi, spuse râzând victorioasă.

Eu: - Tu m-ai provocat ! am protestat nemulţumită.

Ea: - Lasă, nu conteză acum cine a încheiat. Îmbracă-te repede şi apoi ne ocupăm de părul tău.

M-am privit în oglinda uriaşă de lângă fereastră. Rochia albă îmi făcea pielea să pară extrem de bronzată. Materialul din bumbac se termina într-un model floral deasupra genunchilor. Nu păream să fiu EU, în oglindă. Arăta ca mine, dar „ o eu” schimbată. Părul îmi era prins cu o clemă, revărsându-se într-o cascadă lungă, deasă şi castanie pe spate. Cipul meu nu avea nevoie de culoare artificială, era perfect aşa natural. Am zâmbit şi am pornit către uşă. Smţeam cum îmi tremură picioarele. [ De ce mă simt aşa ? e o simplă plimbare pentru numele lui Dumnezeu !  ], mi se părea stupid, dar inimii mele nu. Am inspirat adânc şi mi-am făcut curaj să cobor scările. Privirea mea căuta chipul lui , era acolo.., în holul imens. Aidan era îmbrăcat cu un tricou alb strâmt şi peste o cămaşă în carouri.  Părul îi era într-o dezordine atrăgătoare. Purta blugii lui decoloraţi care îl făceau să pară atât de înalt...