Intunericul

Capitolul 1

   Ma trezesc intr-un pat moale acoperit de niste asternuturi negre de matase. Patul este atat de moale ma jur ca pot sta aici toata viata mea. Stai...eu am asternuturi albe,nu negre.
  Ma ridic in capul oaselor si ma uit in jurul meu. Nimic din camera in care sunt nu arata ca lucrurile din camera mea!
   -Ah, vad ca te-ai trezit,spune sec un baiat cam de varsta mea care intra in tranteste usa cu violenta.
   -Ti-e foame?ma intreaba el cu o ingrijorare falsa evidenta pe fata lui. Eu doar continui sa ma uit la el ca si cum i-au crescut 4 capete dintr-o data,prea speriata sa zic ceva.
   Strainul se apropie de mine cu pasi apasati,acestia fiind singurul sunet care rasuna in camera. Bine poate înafară de inima care mi-a ajuns in gat... Cand ajunge destul de aproape de mine ma prinde de gat si ma pune sa ma uit la el.
   -Te-am intrebat ceva. spune el rostind stern fiecare cuvant, aratand ca este iritat. Dar cu toate astea tot raman înghețata în loc uitandu-ma la el ca la o stafie.
   -Nu vorbesti eh? Bine iubita,lasa ca te fac eu sa vorbesti.
   Dupa ce termina de rostit acele cuvinte, imi elibereaza gâtul doar pentru a-mi da o palma grea peste fata, urmand ca,desigur sa isi reia stransoarea, de data asta mai stransa, din jurul gatului meu.
   -Nu mi-e foame! Tip eu disperată sa plece cat mai departe de mine.
   -Bine,atunci stai aici si mori de foame! Zbiera el in fata mea,lasand ca unele picaturi de saliva sa ma izbeasca in fata. Imi arunca fata din mana lui lasandu-mi capu sa faca contact cu tablia patului, respiratia taindu-mi-se si o ameteala puternica sa se aseze in tot corpul meu.
   Dupa ce vede ca m-a trantit cu capul de tablia patului, zambeste si iese pe usa la fel de repede cum a si intrat. De ce eu? As dorii sa stiu... sunt o tinta chiar atat de buna? Aparent da.
   Cand zgomotul produs de usa trantita se risipeste ma ridic in picioare si incep sa ma plimb in cercuri trangadu-ma de par. Ce am facut ca sa ajung aici? Cum scap de aici? Ce e aici? Atat de multe intrebari imi trec prin minte incat nu mai aud nimic altceva. Ma prabusesc pe podea, cu siroaie de lacrimi pe obraji si cu fire de par smulse printre degete.   Oare o sa scap vie de aici?
   Cu acest gand in minte ma intind pe o parte pe parchetul rece si gol, plangand pana adorm.

***

   -Trezirea! zbiara cineva langa mine.
   Ma trezesc tresărind din somn si ma uit disperata in jur pana cand ochii mei se aseaza pe un baiatul de mai devreme.
   -Nu te rog nu, promit ca sunt cuminte nu ma bate te rog! Cuvintele imi ies tremurat din gura din cauza fricii in timp ce incerc sa ma indepartez cat mai mult de strainul violent.
    -Ce ai?Nu o sa iti fac nimic. Spune el cu o expresie confuză. Incearca sa se apropie de mine dar eu ma dau si mai in spate,pana cand spatele meu face contact cu peretele,dar nici macar atunci nu ma opresc. Cu lacrimi curgand-u-mi din ochi ma presez cat mai mult de perete, incercand sa devin una cu el.
   -Stai departe de mine! Strig eu cat pot de încrezătoare,
   -Nu iti fac nimic. Spune baiatul in timp ce face pasi mari spre mine ajungand in fata mea. El da sa puna mana pe mine dar ma smucesc de langa el si dau cu capul de perete atat de tare inca viziunea mi se incetoseaza. Capul meu incepe sa se simtă din ce in ce mai usor pana cand, dupa ce il vad printre ochii intre-deschiși pe strain ca se pune pe-vine in fata mea si striga ceva, nu auzeam ce. Incepe sa ma zguduie dar actiunea face totul sa fie si mai incetosat. Cand nu mai puteam, m-am dat batuta si am lasat intunericul sa ma cuprinda.