O tu, rebelule...

IV. Exteriorizare

Pășeam greoi în sala invăluită de o lumină gălbuie ce era elementul de recurență in atmosfera tăinuită a creației mele, mirosul binecunoscut al mucegaiului îmi joi corespundea stării interioare: degradare. Igrasia
constatatã și ea de simțul olfactiv completa prezența enigmatică a încăperii. Zâmbeam.

Pardoseala scârțâindă a scenei lemnoase imi monopoliza trupul, făcându-mă să-mi desconsider opoziția față de vicii. Goliciunea și pustiul mã contopeau carnal într-un spațiu de o sacralitate indisputabilã, incapabilã de perceput de cãtre banal. Profunzimea trãirii îmi provoca fiori de gheațã, satisfacându-mi senzațiile impregnate in spiritul maladiv. Sutele de scaune tapițate în catifea vișinie, masivitatea construcției care impunea o regalitate absolutã, gãlbeața tapetatã în picturile moderniste ale vremii dezvãluia anticul încãperii impunãtoare ce mã poziționau intr-un cadru ideatic al exteriorizãrii artei teatrale.

In tãcerea mea asurzitoare, mã scana prelung, țigara fumegândã fixatã impunãtor între falangele osoase îmi amenința prezența, cu o superioritate excesivã imi expune bine-cunoscutul adagiu ,,O, tempora! O, mores!, schiţând exigenţa virtutei, își exterioriziazã rerospectiva asupra prezentului ostil. Percepeam in deliciu glasul masculin ce îmi exalta imaginația șovãitoare în simțiri incontrolabile, cârlionții brunetului îmi traspuneau familiaritatea trãsãturilor brute. Neglizența ținutei denota invidualizarea perspectivei specimenului asupra percepției masei. Privirea expresivã a strãinului urla capacitatea intelecualã superioarã.

Atingere. Pielea, organ protector, imi trãda introvertirea aparentã prin fiori. Copleșitã de atracţia fizica pentru specimenul tipärit in propria-mi imagine psedoumana, i-am simţit ţesutul conjungtiv atigandu-mi insesizabil incheietura braţului drept. Conexiunea postactila remarcata in naturaletea viitoarei replici ma satisfacea deplin. Visam.