zece

12 5 0
                                    

Nu-l mai văzusem de un an. Totuşi, nu puteam să intru. Nici măcar să mă urc în joacă pe poarta din fier forjat. Oricum, eram înaltă şi vedeam totul.

Amintirile mă cuprindeau şi derulau în faţa mea. Nu aş fi crezut că îmi pot lăsa o parte din inimă în acea casă. Am crezut că o să fie doar o casă, dar acum era o întreagă poveste. Văzând-o, durerea a mai trecut. Nu am aşteptări să treacă. Doar să mai dispară.

Am mai mers puţin pe stradă şi am hotărât să merg la gară. Acolo ne vedeam eu şi cu tata. El mai cumpăra câte ceva. Cunoştea oraşul, nu-mi făceam griji.
Fusese un drum lung, ne era foame.

Am ajuns la gară. M-am uitat după tata. Era la ghişeu. Lua bilete de întors. Din ce am văzut, nu avea chef de nimic.
Eu mă simţeam bine.

//un capitol şi gata.//

Echo Home ✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum