Porțile Iadului, Lumea îngerilor decăzuți

Cenuşă

Flacărille se extindeau cu rapiditate, alergând cu atâta uşurință încât distrugea totul în cale. Păreau un balaur nesătul, un monstru de foc care trebuia hrănit. Era fascinant cum ştergea orice urmă a existenței, a vieții şi în sfârşit a omenirii.
Aerul era unul îmbâcsit cu nori negrii de fum şi vântul împrăştia un iz de carne arsă.
Pe lângă scena macabră ce se derula ca un spectacol, ochii curioşilor urmăreau totul cu lux de amănunte. Pentru ei părea că tot ce se întâmplă este un spectacol şi nici decum o scenă terifiantă desprinsă dintr-un film de groazăNu le păsa nici cât negru sub unghie de victimele din incendiu şi practic de nimic. Erau acolo doar de umplutură, doar nişte martori indiferenți, actori prost plătiți care lucrau cu jumătate de normă. Îşi făceau datoria, au venit să privească, ca mai apoi să dezbată zile bune pe tema acestui subiect. Asta denotă cât de falşi sunt, cât de prefăcuți suntem defapt arătând că ne pasă, când întru-un final ajungem să ne înjunghiem pe la spate.
Pompierii se luptau să stingă vâlvătaia ce părea că se întețeşte cu fiecare minut. Totul era pierdut şi nimic nu mai putea repara dezastrul ce s-a iscat. Într-un final după patru ore de chin, incendiul a încetat. S-a stins, a murit odată cu familia ce a sfârşit în ghearele lui.
Acum mai rămânea o singură întrebare: Care a fost cauza incendiului? Ei bine, toată lumea a mers pe varianta că instalația casei era defectă. Oare chiar aşa este?
Cu 5 ore în urmă:
Chiştocul alunecă pe asfaltul umed. Îl strivesc cu bocancul şi mă uit la ceas. Acesta indică ora 20:30. Hâm, perfect! Mă îndrept către cel mai apropiat magazin şi îmi cumpăr un pachet de țigări. Îmi mai aprind o țigară şi o i-au agale în josul străzii.
Ora 21:00, trec pe la atelierul unui prieten, dar în scurt timp mă scuz că sunt obosit şi că voi merge acasă.
Ajung în centrul oraşului şi în jurul orei 21:45 intru într-un bar. Barmanul când mă vede, mă salută politicos şi-mi oferă băutura pe care o comand de obicei. Sunt foarte mulți oameni prezenți, ceea ce este bine. Pe majoritatea îi cunosc, dar şi pentru ei sunt o față cunoscută, asta însemnând încă o bilă albă pentru mine. În scurt timp uit numărul paharelor, iar barmanul se oferă să-mi comande un taxi. Nu refuz. Plătesc consumația şi pornesc spre casă.
Ora 23:00 ajung acasă şi mă prăbuşesc pe canapea. Îmi scot bocancii şi merg să fac un duş. După mă îmbrac cu haine negre, îmi i-au echipamentul şi ies pe uşa din spatele casei, tocmai pentru a nu fi văzut. În noaptea asta merg la vânătoare, iar prada este una destul de consistentă.
Strada Sfinții Apostoli, numărul 5129, ora 23:30. O vilă enormă, scufundată în întuneric, semn că propietarii dorm. Îmi scot mănuşile din buzunar şi-mi pun cagula.
Intru pe uşa din spate şi mă îndrept spre living. Aprind lanterna şi urmăresc dacă este cineva la parter. Cotrobăi după lucruri valoroase şi am ghinionul să constat că seiful nu este aici, cel mai probabil este în dormitorul soților Dantes.
Eduard Dantes, director la o firmă de asigurări, un soț iubitor şi un tată devotat. Soția sa, Sophia Dantes este avocat la o firmă de renume şi mama Elisei Dantes. Par familia perfectă şi cel mai important au foarte mulți bani.
Urc scările şi ajung într-un hol imens. Pătrund într-una din camere şi am norocul să ajung în dormitorul soților Dantes. Aceştia au sesizat ceva ciudat şi s-au trezit. Îndrept pistolul către ei şi ambii sunt brăzdați de gloanțe. Golesc sertarele de bijuterii şi încep să caut seiful. Nu îl găsesc, aşa că abandonez pe moment idea, deoarece aud plânsete de copil. Camera Elisei se afla lângă dormitorul celor doi. Deschid uşa şi văd o fetiță de aproximativ 3 ani strigându-şi cu disperare mama. Fără să mă gândesc prea mult, o ucid şi pe aceasta şi-mi continui căutarea seifului, de data aceasta fără obstacole.
Intru în biroul lui Dantes şi încerc să-mi dau cu seama unde ar fi putut ține seiful. Dau un tablou la oparte şi bingo, găsesc ce căutam. Introduc combinația 5129, iar acesta se deschide. Golesc conținutul şi mă îndrept către bucătărie. Pornesc gazele, apoi i-au din garaj un bidon cu motorină. Stropesc pereții, podeaua şi lucrurile ce sunt mai uşor de inflamat. Ies din casă, dar nu înainte de a-i da foc. Trebuie să-mi şterg orice urmă, aşa că decid să mă întorc acasă prin alt loc.
Îmi aprind o țigară şi încep să estimez valoarea prăzii din noaptea aceasta. Am luat suficent cât să-mi ajungă pentru un an întreg. Nu vreau să mă îmbogățesc, sunt hoț de ocazie. Strâng cât să-mi ajungă pentru o lungă perioadă. Nu trăiesc în lux, dar nici nu mă plâng.
În prezent:
Mă schimb în haine mai lejere, iar la ora 1:20 mă îndrept către locul incendiului. Mă prefac amețit şi intru şi eu în vorbă cu chipurile curioase ale privitorilor.
Ce amuzant cum totul se schimbă în cenuşă, cum moare! Ador focul şi mi-se pare ireal cum reuşeşte să dizolve orice suspiciune în ceea ce mă priveşte.
La finalul spectacolului grandios mă întorc acasă şi mă întind epuizat pe pat. Off a fost o seară obositoare, dar cel mai important lucru este, că s-a terminat cu bine, cel puțin pentru mine.
De fiecare dată când comit vre-o infracțiune, parcurg aceelaşi traseu. De ce? Păi trebuie să las impresia că nu am nici cea mai mică legătură cu cele întâmplate. Joc teatru şi îl joc al naibii de bine.
Eu sunt joker-ul, dar mai am un as în mânecă şi anume, focul. Sunt mereu câştigător, dar nu joc corect. Trebuie să mărturisesc totuşi, că trişez şi că tot ce ating se transformă în cenuşă. Îi un fel de blestem şi totodată şi un soi de binecuvântare, căci prin asta reuşesc să ies la liman, chiar dacă nu merit.