Porțile Iadului, Lumea îngerilor decăzuți

6. Scrum

Știre de ultimă oră: Un individ înarmat a pătruns prin efracție în locuința unui important om de afaceri și l-a ucis, atât pe acesta cât și pe membrii familiei sale, cu sânge rece. Nu vorbim de o răzbunare, ci de un jaf în toată regula. Infractorul a încercat să-și ascundă urmele și a incediat locuința, care din păcate a ars în totalitate. Poliția investighează cazul și deja are o listă de suspecți. O să vă ținem la curent cu mai multe detalii când o să avem date mai concrete despre făptașul acestui eveniment tragic.
Las ziarul pe măsuța de cafea și îmi masez tâmplele. Sunt extrem de nervos și un pic panicat. Sting țigara terminată doar pe jumătate și-mi torn un pahar de vin ca să mă calmez. Deschid televizorul iar acesta este bombardat cu aceeași știre despre tragicul incident petrecut la vila soților Dantes. Încep să râd și-mi dau ochii peste cap. Ce tâmpiți!!! Nici într-o mie de ani nu o să afle cine a provocat toate astea. Hmm se pare că poliția nu s-a lăsat păcălită așa ușor cum credeam defapt și acum caută făptașul cu înverșunare. Oricum îl va căuta mult și bine, căci niciodată nu vor ști că dementul care mai tot timpul bea, respectiv bețivul orașului care-și plânge de milă, a fost înstare să facă așa ceva. Deja am ajuns cunoscut prin toate localurile, iar oamenii sunt prea proști ca să-mi vadă adevărata față. Recunosc că mi-a fost puțin frică când am văzut de dimineață știrea în ziar, mai ales că nu era tocmai la ce m-am așteptat, dar spre norocul meu, infractorul nu are încă o identitate, deci pot trăii liniștit.
Decid că este timpul să ies la o plimbare așa că înfașc geaca din cuier și ies în stradă. Mă îndrept spre atelierul prietenului meu și pe drum îmi aprind o țigară. Sincer habar nu am a câta îi pe ziua de azi, dar nici nu-mi pasă, cel puțin nu de când mi-am pierdut îngerul. Alung amintirea ei din gândul meu și măresc pasul. Ajung într-un final în fața atelierului, dar spre uimirea mea, acesta este închis. Cercetez un pic prin zonă și întreb de prietenul meu, dar nimeni nu știe nimic. Mă uit la ceas 10:32 și nu înțeleg unde ar putea fi. Mă așez pe treptele din fața ușii și îl aștept. Trece în jur de o oră, dar nu își face apariția așa că mă ridic și cu o plictiseală imensă mă îndrept spre casă. Ajum în mai puțin de o jumătate de oră și sunt șocat. În fața ușii casei se află doi agenți de la poliție. Încep să mă panichez și habar nu am dacă să înaintez sau să plec. Totuși merg să văd ce vor și sper să nu fie ceea ce cred eu.
Aceștia mă salută politicos și mă invită să-i însoțesc la secție. Întreb că ce s-a întâmplat și dacă mă acuză de ceva, dar îmi zic că voi afla mai multe detalii la sediu. Mă conformez și îi însoțesc. Încep să mă cuprindă transpirațiile și sunt din ce în ce mai panicat. Dacă au aflat că eu sunt criminalul, m-am ars.
Drumul a fost unul extrem de tăcut, ba nu, mint, bătăile neregulate ale inimii mele erau cele care umpleau fundalul și-mi țipau în timpan, făcând atmosfera una extrem de sufocantă.
Ajung în camera de interogatoriu și deșii mintea mea îmi spunea să trag de timp și să am pretenția de a le răspunde agenților doar în prezența unui avocat, îmi înfrânez acest moft și mă conformez la situația dată.
Brusc toată tensiunea mea se evaporă când aflu despre ce-i vorba. Poliția îl cauta defapt pe amicul meu, care din câte se pare aseară l-a ucis în bătaie pe amantul soției sale, iar astăzi este de negăsit. Le zic că nu am mai vorbit de ieri cu el și că nu știam că soția lui îl înșela, iar în ceea ce îl privește pe defunct, nici măcar nu-l cunosc. În mintea mea deja râdeam ca un nebun. Nu-mi pasă de prietenul meu sau că la ucis pe amantul nevestesi, tot ce voiam era să termin odată toată chestia asta și să merg acasă.
După ce dau o declarație și sunt de acord să-mi perchiziționeze casa, mă întorc în șfârșit acasă. Mă trântesc pe canapea și las agenții să-și facă treaba. După ce sunt convinși că prietenul meu nu se află la mine în casă, mă salută și pleacă. Mă simt obosit și fericit totodată că am scăpat ca prin urechile acului. Îmi aprind o altă țigară și las fumul să mă învăluie. După o jumătate de oră deja am scrumiera plină și decid că-i momentul să mă opresc. Mă duc în dormitor și deschid primul sertar de la noptieră. Scot rama foto din acesta și privesc îngerul din poză. Pare fericit, dar sunt convins că nu este așa. Dincolo de zâmbetul minunat și ochii voioși ascunde un suflet chinuit și ars, deoarece l-am fumat atât de tare până nu a mai rămas decât scrumul, adică ceva inutil cu care nu mă mai puteam hrăni, așa că a ales să-și curme suferința, să moară cu riscul de a învia demonul din mine. De ce ai plecat?
Lacrimi amare își fac apariția pe obrajii mei și tot corpul îmi tremură. Îmi vine să urlu și simt că nu mai am pentru ce trăii așa că i-au arma de sub pernă și mi-o îndrept spre cap. Metalul rece îmi dă fiorii morții, dar am luciditatea să recunosc că ăsta-i singurul bilet către îngerul meu. Iubito, ne vedem în Iad!