Lumi paralele (volumul 2)-În căutarea lui Ethan

Părinții mei

  Îl privesc uimită pe omul pe care îl iubesc şi îl respect atât de mult, dar nu îmi pot da seama de ce face tot ce face acum. Chiar dacă este sub influența Freyei, el mă iubeşte şi ştiu asta, nu ar trebui să vină aici şi să mă amenințe.
  Îi privesc ochii negri până în adâncul sufletului şi nu îl recunosc, nu îi recunosc bunătatea, nu îi recunosc firea, nu îmi recunosc iubitul. Aş vrea să îi sar în brațe, să îl sărut în timp ce mâna mi-ar intra în părul lui negru. Dar ştiu că toate astea nu sunt posibile acum pentru că el e aici pentru a-mi face rău, nu pentru a fi cu mine.
-Nu o să reuşeşti să faci nimic,Ethan, spun cu ochii umezi. Îmi doresc atât de mult să mă ia în brațe şi să îmi promită că nu o să plece niciodată, să fie cu mine fără să vrea să îmi facă rău. Ştiu că el mă iubeşte, dar se pare că asta nu e de ajuns pentru a rupe vraja Freyei. Credeam că iubirea trece peste orice obstacol, dar se pare că asta e deja prea mult pentru noi doi.
-Ți-am spus de ce am venit. Acum iartă-mă, dar trebuie să îmi îndeplinesc misiunea, spune în timp ce se întoarce cu spatele la mine şi se îndreaptă spre scara care duce la camera părinților mei.
-Stai, spun în timp ce îl prind de mână şi îl privesc direct în ochi. Îmi e aşa de greu să privesc acest corp care e gol pe dinăuntru. Ethan, tu nu eşti aşa, tu mă iubeşti, tu îmi iubeşti părinții. Nu face asta pentru că mai târziu o să regreți şi nu o să mai ai unde să te întorci.
-Nu o să mă întorc, eu nu te iubesc, eu nu iubesc pe nimeni.
  La auzul acestor cuvinte ceva în inima mea parcă se activează şi îi pun mâna pe piept, în dreptul inimii.
-Încă există bunătate aici şi ştii şi tu că nu o să renunț până când nu o să îl recuperez pe Ethan pe care eu îl iubesc, spun cu lacrimi în ochi.
-Nu o să mai ai ce să recuperezi, ai pierdut, mă priveşte uimit, iar eu văd în ochii lui o sclipite. Îsi pune mâna pe mâna mea, care încă stă aşezată pe pieptul lui, apoi îmi şopteşte încet: Omoară-mă!
  Se întoarce cu spatele la mine şi începe să urce lent scările, ceea ce mă sperie enorm de mult. Nu poate să-mi facă asta. O iau la fugă după el pe scări şi îl prind de mână, se întoarce la mine şi îmi dă un picior în burtă, aruncându-mă pe scări în jos. Mă doare atât de mult şi simt fiecare treaptă sub mine. Este exact ca atunci când eram imobilizată şi am picat pe scări, doar ca acum este mult mai rău pentru că deşi pot să mă deplasez, nu pot să mă opun căderii.
  Ajung ,într-un final, la capătul scărilor şi privesc pierdută înspre Ethan aşteptându-l să mă ridice, dar el doar mă priveşte cu un chip glaciar, apoi de întoarce şi îsi continuă drumul.
  Închid ochii şi totul este alb în jurul meu.
 
[...]
-Haide, Ana, trezeşte-te, te implor, aud o voce de bărbat lângă mine.
  Deschid ochii dorindu-mi enorm ca acel bărbat care aproape plânge lângă mine să fie Ethan. Nu apuc să îi țintesc chipul deoarece o amețeală mă împiedică. Duc mâna dreaptă la cap, iar când o îndepărtez şi o privesc observ o peliculă roşie de-a lungul degetului arătător. Nu îmi dau seama ce se întâmplă, dar la un moment dat observ că este sânge. Bărbatul de lângă mine mă ține de fapt în brațe, nu doar stă lângă mine.
Îmi alung privirea de la mâna mea plină de sânge, pe care l-am căpătat când am picat pe scări, şi o îndrept către omul care mă ține în brațe.
  Îi privesc obrajii albi, bărbia păroasă, dar când trec la ochi, nu sunt negri, ci albaştri, iar ai mei încep să lumineze. Există posibilitatea ca Ethan să îsi fi revenit şi totul să fie exact ca înainte fără ca lupta pe care intenționăm să o duc să mai fie dusă. Dar toate aceste idei îmi zboară din minte atunci când îi văd părul, care nu stie brunet ca cel al lui Ethan, ci este blond. Apoi îmi dau seama că cel de lângă mine nu e Ethan, ci e Michael.
-Cum ai venit aici? De ce?spun speriată deoarece nici Michael nu mă mai cunoaşte. Precis a venit ca să mă omoare.
-Liniștește-te, Ana. Eu sunt lângă tine. Te rog calmează-te, o să fiu mereu cum ți-am promis. Doar hai să te punem pe pat, spune şi începe să plângă atât de rău că abia îsi mai ține respirația.
-Nu, du-te repede sus, spun amintindu-mi de părinții mei. Ethan a venit să îi omoare, nu am putut să îl conving să îsi schimbe decizia. Te rog, ajută-i.
-Ana, e prea târziu. Am întârziat, nu îi mai putem ajuta, spune în timp ce mă ia în brațe şi mă cuprinde strâns.
-Ce? Nu, nu se poate, încep să țip isteric, apoi uit de toată durerea provocată de coborârea bruscă a scărilor şi o iau la fugă spre camera părinților mei, dar Michael mă prinde de mână şi nu mă lasă să fac mai mult de două paşi pe scări.
-Ana, asta nu te va ajuta, nu poti sa vezi asta, te rog.
  Dar nu il ascult, mă smucesc din strânsoarea lui şi fug spre camera unde îmi este interzis să intru. Deschid uşa şi rămân uimită de tot ceea ce văd înăuntru. Peste tot sânge, pe pereți, pe pat, pe uşă ,iar pe podea observ scris un mesaj: "bau". Apoi observ o bucată de hartie exact lângă cuvântul scris cu roşu, o iau şi o citesc "micuța mea vrăjitoare asta o să pățească toți cei pe care îi iubeşti dacă ne mai urmăreşti, dar nu uita că nu totul e ceea ce pare".
  Mesajul se termină cu o inițială , şi anume "F. " . Presupun că această literă reprezintă numele Freyei. Dar esta e cea mai mică problemă.  Ethan a făcut-o până la urmă şi nu o să pot să îl iert niciodată pentru asta indiferent de cât de mare este dragostea mea pentru el.
-O să îl omor şi o să îl împrăştii în toată lumea încât nimeni nu o să mai poată să îi asambleze trupul vreodată, o să îl distrug exact cum mi-a distrus şi el mie sufletul, spun mai plină de ură şi furie ca niciodată. Lacrimile îmi curg în mod necontrolat pe obraji, dar nu le bag în seamă pentru că deja m-am obişuit cu ele şi am devenit, oarecum, imună la veşti rele, dar chiar şi aşa asta nu înseamnă că nu mă doare extrem de mult.
-Nu o să îl omori pentru că nu el e de vină, el nu a făcut nimic, Freya i-a dat ordinul ăsta. Şi până la urmă trupurile nu sunt aici. Dacă a fost doar o înscenare? Dacă ei trăiesc?spune Michael.
-Nu stiu, Michael, nu stiu. Tot ce ştiu acum e că vreau să îi răzbun, tot ce vreau asta e, spun si sar la el în brațe, iar el îmi ia capul între palme şi mă sărută apăsat pe frunte.
-O să fie bine, Ana. Eşti prietena mea şi o să fiu lângă tine mereu. Şi crede-mă că acest sentiment e atât de puternic încât m-a făcut să rup orice legătură cu Freya. Am reuşit să fac asta şi o să reuşeşti şi tu să îi răzbuni. Eu te voi ajuta, îți promit.
-Mulțumesc ,dar vreau să faci ceva pentru mine mai întâi, îi spun în timp ce vreau să par mai linistită, dar în realitate sunt mult mai stresată.
-Spune, orice.
-Vreau să mi-l ştergi pe Ethan din minte, asta e tot ce vreau acum. Şi te rog să nu mă iei cu vorbe cum că nu ai avea cum să o faci pentru că şi eu sunt vampir, pentru că ştiu foarte că poți. Eşti unul dintre primii vampiri şi e normal că poți face asta, îi spun aceste cuvinte acid, iar el mă priveşte uimit.
-Bine,Ana. O să fac ceea ce vrei tu, dar vreau mai întâi să te gândesti bine pentru ca mai apoi să nu regreți. Eu nu o să mai pot face nimic pentru a-l aduce înapoi.  Asta e decizia ta finală?
-Nu, nu e asta. E următoarea: vreau să mă convingi că el nu a existat niciodată pentru mine decât ca cel mai aprig duşman. Atât. Şi asta e decizia finală,  Te rog să nu mă mai întrebi nimic altceva.
  Atunci Michael nu mai spune nimic şi îşi îndreaptă privirea spre ochii mei diferiți de culoare şi începe să îmi vorbească. Îmi povestește despre un regat cu o prințesă extrem de frumoasă, dar cu o soartă crudă. Îmi povestește despre cum fata asta a fost salvată de la viața crudă pe care o avea de un băiat oarecare, cu care si-a petrecut toată viața.
-Asta e o povestioară pe care te rog să o ții minte. Este exact povestea ta, doar că rolurile sunt inversate. Acum priveşte-mă. Vreau să îl uiți pe Ethan şi să ți-l amintesti doar ca cel mai rău om din lume. E omul care ți-a omorât părinții şi cel care ti-a distrus toată viața. O să îl urăşti până in ultima ta zi de viață.
  Închid ochii, iar când îi deschis tot ceea ce îmi amintesc este că vreau să îl ucid pe Ethan.