Lumi paralele (volumul 2)-În căutarea lui Ethan

Ostatică

  Din momentul în care m-am hotărât să plec în căutarea lui Ethan am ştiut că nu am şanse prea mari să îl găsesc. Am ştiut de la bun început că este o şansă minusculă ca eu să pot să regăsesc acea dragoste pe care am trăit-o alături de el, de cel lângă care mă văd toată viața.  M-am descurajat şi nu am avut încredere nici în mine şi nici în dragostea pe care el ştiu că mi-o poartă. Nu am putut să trec peste acea despărțire deoarece mereu au existat momente în care îmi aminteam de el şi mă durea enorm faptul că m-a părăsit. Au trecut trei luni de atunci şi nu a fost moment în care să nu mă gândesc la tot ce a fost şi sa nu mă gândesc cum ar fi fost dacă el era lângă mine.
  Iar acum, omul pe care mi-l doream cu ardoare iarăşi lângă pieptul meu, mă strânge în brațe cât de tare poate. Îmbrățișarea lui e plină de dorință şi de pasiune încât mă copleşeşte. Îmi țin capul pe pieptul lui simțindu-i bătăile inimii. Respirația lui e precipitată şi din ce în ce mai greoaie, iar asta îmi arată ardoarea cu care mă iubeşte. Mi-aş dori să îl simt aproape pentru totdeauna, dar trebuie să mă desprind de îmbrățișarea lui doar pentru a-l întreba de ce m-a părăsit atunci când aveam cea mai mare nevoie de el.
  Mă îndepărtez rapid de el, lăsându-i pe chip o privire uimită. Această despărțire mă doare enorm, dar nu pot să nu îi cer explicații omului, sau mai bine zis vampirului, pe care îl iubesc mai mult decât orice.
-De ce, Ethan? De ce m-ai părăsit, iar acum după atâta timp vii şi pretinzi că nimic nu s-a întâmplat?spun, iar lacrimi amare îmi curg încet şi greoi pe obraz.
-Ana, nu pot să îți explic acum.
  În timp ce spune asta pe chipul lui se aşterne o privire întunecată cum nu am mai văzut înainte. Ştiam că el este de partea întunericului de când era cu mine, dar de data asta acest întuneric pare mult mai adânc şi mai rău, pare să-l domine aproape în totalitate. Ochii lui albaştri au început să prindă tente maronii,  iar asta îmi spune că cel din fața mea nu mai e Ethan pe care îl ştiu şi îl iubesc.
  Mă apropii de el şi îi pun mâna pe obraz care este foarte rece, mai rece ca de obicei, iar barba lui îmi înțeapă palma, ceea ce în trecut nu s-ar fi întâmplat deoarece nu ar fi lăsat-o să îi crească atât de mult pe cât o are acum.
-Ce s-a întâmplat cu tine, iubitule?spun vizibil afectată.
-Ana, nu am mult timp. Uită-mă pentru binele tău. Eu nu sunt omul pe care îl vrei.
  Spune fără pic de reținere şi parcă cu un zâmbet pervers pe față.
-Cum adică nu eşti tu ceea ce îmi doresc? Acum câteva secunde spuneai altceva.
-Înțelege, iubita mea veşnică. Eu nu mai pot fi readus către lumină, sunt o cauză pierdută. Freya m-a găsit şi nu mai pot face nimic.
  Se apropie de mine şi mă sărută apăsat pe frunte, iar eu închid ochii dornică de iubirea lui. Nu îi mai ia mai mult de câteva secunde şi dispare din fața mea, lăsându-mă singură în grădina pustie a unor străini.
  Pic în genunchi şi încep să plâng şi mai puternic de cum o făceam când el era în fața mea. Nu înțeleg ce a vrut să spună şi poate acest lucru mă face şi mai vulnerabilă, dar în același timp, şi mai dornică de a afla adevărul. Nu înțeleg ce legătură are Freya cu toată această poveste, nu înțeleg cum de l-a găsit pe el şi de ce l-ar vrea tocmai pe el din atâția vampiri câți există. Atunci când am eliberat-o a spus că vrea să îşi formeze o armată de vrăjitori-vampiri, nu una de vampiri. De aceea Ethan nu îi este de folos.
  Deşi toate aceste întrebări care îmi vin în minte şi care mă zdruncină ar trebui să mă sustragă din suferință şi să îmi oprească lacrimile, ele curg din ce în ce mai repede, iar plămânii mei parcă nu mai vor să primească oxigen. Toate aceste probleme pe care le întâmpin de ceva timp, plecând de la faptul că sunt un vampir şi de la faptul că mama nu mai vrea să mă vadă vreodată, până la toată poveste cu Ethan, mă copleșesc. Eu sunt doar un om, iar toate aceste probleme sunt prea mult pentru mine. Nu pot să le fac singură față.
  Nu mai apuc să mai dau drumul unui alt rând de lacrimi, că simt o lovitură puternică în ceafă. Pun mâna pentru a descoperi ce mi s-a întâmplat, dar durerea este atât de puternică încât mă doboară. Totul în jurul meu este negru.
  După un scurt timp de negură totală aud vocea groasă şi matură a unui bărbat, iar acest lucru îmi indică poziția sa, la doar câțiva metri de mine. Nu ştii unde sunt sau de ce sunt aici, dar simt o durere groaznic de puternică în partea din spate a capului. Deschid ochii şi vreau să îmi ating rana, dar nu îmi este cu putință deoarece mâinile îmi sunt legate strâns la spate cu o sfoară groasă, îmbibată într-o soluție. Strânsoarea îmi face răni, dar, totuşi, acestea nu pot să mă doară mai mult decât mă doare cea din cap.
  Mă aflu pe un scaun, în mijlocul unei case frumos decorate, legată atât de strâns încât abia pot să mă mişc puțin. Privesc în jurul meu pentru a înțelege ce se întâmplă şi pentru a afla de ce mă aflu aici şi cine m-a întemnițat. Nu am făcut nimănui rău, în ultimul timp, cel puțin aşa îmi amintesc eu.
  Parchetul de sub scaunul pe care sunt legată a început să se păteze de sângele care imi curge din rănile de la încheieturi. Fiind vampir, aceste răni ar fi trebuit să se închidă deja, dar acest lucru nu s-a întâmplat şi nu înțeleg de ce. Picăturile de sânge care curg în continu, nu au miros, aşa cum are sângele oamenilor, iar acest lucru îmi arată cât de puțin cunosc eu viața de vampir şi cât de puțin mă cunosc pe mine. Probabil acesta nu are miros doar pentru a nu atrage un vampir să se hrănească din el însuşi, ceea ce ar fi chiar practic, ci să se hrănească din oameni sau din animale.
  Privesc la mobila din stânga mea care este una foarte modernă şi pot observa că mă aflu în sufrageria unei case frumos mobilate, dar probabil acest lucru a fost şi costisitor, fapt ce arată că cine stă aici nu duce lipsă de bunuri materiale. Holul din fața mea are peretele plin de rame cu fotografii care îmi par extrem de familiare. Durerea nu a dispărut deloc şi parcă începe să fie mai accentuată, iar peste doar câteva secunde îmi dau seama unde mă aflu.
  Sunt exact în casa oamenilor la viața cărora am atentat acum câteva momente. Sunt în casa bărbatului care tundea gazonul şi a femeii care este însărcinată cu tripleți.  Nu ştiu cum au reuşit doi oameni simpli să mă prindă şi să mă lege în aşa fel încât nu mă pot dezlega. Dar nimic nu este întâmplător şi poate merit asta. Nu o să pot să mă iert vreodată pentru ceea ce era să fac şi poate aceasta este lecția de care aveam nevoie, aceasta este pedeapsa pe care o merit.
  Doar un lucru mă mai rănește acum în interior, şi anume, plecarea lui Ethan fără să îmi dea prea multe explicații. Au trecut trei luni de când nu ne-am mai văzut, iar el poate m-a uitat sau poate iubeşte pe altcineva. Am crezut că o să-mi treacă tot ce am în suflet cu timpul, dar mi-am dat seama că dragostea îmi lipeseşte tocmai atunci când pleacă. Mie mi-a fost de ajuns să îl privesc şi să îmi dau seama cât de mult înseamnă el pentru mine. Vreau doar o şansă şi vreau ca speranța mea să nu se spulbere vreodată. Mă doare sufletul de la atâtea vorbe amare şi de la fiecare pas pe care trebuie să îl fac singură. Dar cu toate astea, nu îmi fac griji pentru mine, ci pentru el. Este absorbit de întuneric, îl domină şi îl consumă. Vreau doar să îi fiu alături, să nu ne spunem nimic, doar să ne privim şi să fie exact ca prima oară.
  Acum sunt singură şi simt că mor de dorul lui şi de tot ceea ce mă face să simt când e lângă mine. Parcă trăiesc într-un coşmar din care nu am scăpare şi toate astea mă obosesc şi mă fac să îmi pierd umanitatea, iar aste este catastrofal deoarece e singurul lucru pe care îl mai am.
  Sunt întreruptă din visare de omul care stă şi mă privește de la doar câțiva metri depărtare de mine.
-De ce m-ați legat?îl întreb ca şi cum nu sunt conştientă de răul pe care eram pe cale să i-l fac şi lui şi soției lui.
  Dar nu spune nimic, ci se apropie de mine. Mă priveşte scârbit şi parcă dornic de răzbunare. Mă apucă de bărbie şi mi-o ridică brutal, lucru care mă deranjează enorm.
-Te întrebi de ce eşti aici. Nu-i aşa micuțul vampiraş?îmi aruncă aceste cuvinte direct în suflet deoarece le spune pe un ton care nu îmi mai dau nici o speranță de supraviețuire, în timp ce mă priveşte în ochi. Îmi dă drumul la bărbie şi începe să facă cercuri în jurul scaunului meu. Nu îi răspund deoarece răspunsul meu e evident şi el îl ştie deja. Iese repede din cameră şi o aduce pe femeie care stătea ghemuită pe un scaun după colț şi o aşează uşor pe un fotoliu la intrarea în camera unde mă aflu eu.
  Se îndreaptă spre mine grăbit şi nervos. Mă analizează din cap până în picioare, iar printr-un gest fulgerător mă loveşte peste față atât de puternic încât mă răstorn cu tot cu scaunul de care sunt legată.
-Asta e pentru a vedea şi tu ce înseamnă umilința, spune acid, apoi mă scuipă direct peste ochiul meu albastru. Iese din cameră luând-o şi pe femeie, iar singurul lucru pe care îl mai aud este cum repetă într-una cuvântul "jigodie".
  Acest ultim gest al bărbatului mă duce până în cel mai întunecat colț al degradării mele morale. Singurul lucru pe care vreau să îl fac acum este să îi ucid pe amândoi, cât şi pe cei trei copii încă nenăscuți. Eu am început acest război şi tot eu sunt cea care îl va încheia. Încep să mă zbat în speranța că sfoara se va slăbi şi voi putea să evadez şi să îmi satisfac pofta de a-i manca pe amândoi, dar nu reușesc decât să îmi adâncesc rănile provocate de acestea.
  Încep să mârâi ca un animal flămând şi sălbatic, iar în cele din urmă încep să plâng de nervi şi din cauza incapabilității mele de a evada. Nu mă pot opri, iar lacrimile mele încep să fie acompaniate de suspine, de acele suspine ale omului din mine, ale Anei care eram înainte de Ana vrăjitoarea-vampirul. Vreau să traiesc şi vreau să îmi recuperez familia şi pe Ethan. Dar toate astea sunt imposibil de făcut dacă o să mor aici şi nu mai am nici o speranță că nu se va întâmpla asta.
  Urăsc faptul că sunt vrăjitoare şi urăsc şi mai mult faptul că am avut încredere în Freya şi de aceea acum sunt ceva ce urăsc foarte mult, şi anume un vampir. Eu trebuia să lupt împotriva vampirilor, nu să fiu unul.
  Bărbatul revine în cameră se apropie de mine, mă ridică şi pleacă. Stau singură cu gândurile mele câteva minute până când lângă mine apare femeia cu un prosopel umed cu care mă şterge pe partea unde soțul ei m-a umplut de salivă.
-Îmi pare rău pentru comportamentul soțului meu. Dar nu îți face griji, o să treacă totul repede.
  Nu înțeleg ce vrea să spună cu aceste cuvinte şi tocmai de aceea îi arunc o privire nedumerită, iar ea se simte datoare să îmi spună mai multe.
-Eşti aici doar pentru că eşti vampir. Nu avem nimic personal cu tine, dar cu toate astea tu o să mori azi, îmi spune femeia în timp ce afişează un zâmbet malefic, dar în acelaşi timp amabil. Suntem vânători şi asta facem, omorâm creaturi ca tine.
  Nu mai spune nimic şi pleacă, iar eu rămân singură. Nu ştiu ce e în neregulă cu această familie sau ceea ce mă deranjează mai mult este că nu ştiu care dintre cei doi este mai dereglat. Cu doi astfel de oameni, nu o să scap niciodată de aici, ci o să mor. Ştiu totuşi că nu îşi mai amintesc ce le-am făcut, iar asta înseamnă că am reuşit să îi constrâng. O să încerc să evadez cu ajutorul acestui as pe care-l am în mânecă, iar dacă nici asta nu o să funcționeze o să mor.
  Sper doar ca Ethan să ştie că tot ceea ce am făcut de când am devenit vampir a fost pentru el.