Lumi paralele (volumul 2)-În căutarea lui Ethan

Acasă

  Şi simt că fără tine nu mai am nici aer. Nu mai pot să respir, iar fiecare lucru îmi amintește de tine şi de fiecare moment petrecut împreună, chiar dacă ele nu au fost multe. Şi simt că mor de dorul tău, simt că mă sufoc. Nu vreau să rămâi o amintire, nu vreau ca acest vis să fie ultimul moment în care o să te mai văd.
  Dar acum aceste brațe puternice mă duc departe de tine, iubitule. Mi te fură, mă îndepărtează de tine. Mă îndrept spre moarte şi ştiu foarte bine că nu pot să evit asta pentru că acest om o să mă omoare. Sunt sleită de puteri şi nu pot să mă împotrivesc. Dar te rog un lucru. Sa nu suferi după mine, trăiește-ți viața aşa cum meriți şi aşa cum vrei. Încă pot să țin ochii deschişi, dar nu pot vedea chipul celui care mă cară, văd doar iarba verde care parcă derulează sub privirea mea. Aşa trece şi timpul, viața mea, viața noastră.  Îmi amintesc fiecare îmbrățișare a ta, căldură corpului tău, fiecare sărut, buzele tale moi. Îmi amintesc şi momentele în care mă amăgeam că o să te găsesc, deşi tu ai plecat. Dar acum că te-am regăsit şi am putut să vorbesc cu tine poate doar pentru câteva minute, ei bine, acest lucru mi-a dat speranța că iubirea noastră încă e vie. Şi ştii că e greu, dar parcă încă am o speranță că o să scap din această situație. Vreau să te regăsesc, iubitule.
  Sunt disperată, iar această disperare îmi ia şi ultimele puteri. Închid ochii şi nu mai văd nimic în jurul meu în afară decât negură.
  Nu ştiu cât timp am stat inconştientă, dar m-am trezit şi sunt în casa oamenilor care o să mă omoare. Nu, nu pot să mor azi. Vreau să trăiesc pentru a lupta pentru mine, nu pentru alții, aşa cum am făcut până acum. Deşi înainte să închid ochii eram sleită de puteri, acum sunt în toate forțele şi simt că pot scăpa de aici. Sau cel puțin aşa mă simt. Mă ridic uşor de pe scaunul de care fusesem legată cu câteva momente în urmă şi încep să păşesc în liniște spre uşa pe care o deschid lent pentru a nu face zgomot.
  Arunc o privire pe holul din fața mea pentru a mă asigura că nu sunt văzută evadând din această închisoare. Nu se vede nimeni. Aşa că ies cu tot corpul, cu piciorul drept înainte pentru a-mi aduce noroc. Nu sunt o persoană care să creadă în astfel de superstiții,  dar în aceste momente am mare nevoie de orice fel de noroc, de orice speranță de care pot să mă agăț. Vreau să ies vie de aici şi singurul motiv este Ethan.
  Trec grăbită, dar în aceeaşi timp silențioasă pe lângă bucătărie, apoi ajung în fața unei camere care are uşa larg deschisă. De aici se aud strigăte şi urlete ca şi cum doi oameni s-ar certa îngrozitor. Ştiu că acest lucru îmi poate aduce reîntemnițarea, dar pentru a putea să scap trebuie să trec prin fața acestei uşi deoarece pe aici este singura cale de acces spre libertate.
  Privesc în jur şi nu îmi pot imagina cum o să reuşesc asta, dar am o speranță care este încă vie. Atâta timp cât Ethan trăiește şi îşi aminteşte de mine, eu o să pot să trec peste tot şi toate. Doar iubirea lui mă poate ridica şi mă poate susține în tot ceea ce vreau să fac. Păşesc uşor spre uşi deschisă şi încerc să trec neobservată. Mă gândesc într-una la Ethan, iar asta îmi dă putere.
  Ştiu că nu ar trebui să fac asta, dar din pură curiozitate îmi arunc privirea în interiorul încăperii pentru a vedea care este sursa zgomotului. În fața mea stau cei doi soți care m-au răpit. Dar nu mă pot vedea deoarece, spre norocul meu , sunt cu spatele.
  Un miros ciudat, de putrefacție, îmi invadează nările dintr-o dată, iar asta înseamnă că cineva a murit în această casă, iar puterile mele de vampir m-au ajutat să identific asta.
   Privesc femeia, iar acesta are în mâna un cap de om. Îl ține de scalpul umed de sângele rozaliu scurs din tăietura gâtului care curge pe podeaua ceruită. Bărbatul stă în fața cadavrului oprindu-mi priveliştea.
   Nu ştiu cine e persoana pe care au ucis-o, dar îmi pare rău pentru ea. Îmi pare atât de rău încât aş putea să le dau acestor vânători o lecție, dar nu îmi pot riscă viața mea.
  Dar, deodată,ceva ciudat se întâmplă. Cei doi se întorc spre mine, ca şi cum ar fi ştiut de la bun început de prezența mea acolo şi mă privesc râzând dubios. Făcând această mişcare, ei îmi dau posibilitatea de a mă uita la cadavru, apoi la chipul care acum este întors spre mine.
   Cel pe care l-au omorât nu e altul decât Ethan. Iubitul meu zace pe un scaun, plin de sânge, legat şi zăcând într-o baltă mare şi roşie care-l înconjoară. Nu îl pot pierde, nu ăsta este sfârșitul. El e persoana care m-a învățat cum să nu mai fiu egoistă, cum să iubesc şi să ofer libertate sentimentelor mele. Nu vreau ca la finalul acestei experințe să spun că poate nu a fost să fie, vreau să râd alături de el şi să mă bucur că am luptat pentru noi. Îl vreau pe de-a-ntregul, cu tot cu defecte, cu tot cu gelozii şi minciuni.
  Privesc desfigurată de durere către cel care m-a iubit atât de mult şi fug spre el, fără să îmi pese de cei doi vânători care m-ar putea ucide în doar câteva secunde şi pic în genunchi în balta de sânge.
-Ethan, iubitule, priveşte-mă! Sunt aici să te ajut. Te rog, vorbeşte-mi, țip disperată, pătându-mi pălmile atunci când încep să îi ating fața.
   E mort. S-a dus omul care m-a făcut mai bună, cel care m-a învățat să lupt, dându-mi mereu speranțe. Nu pot să cred, nu pot să accept asta. Lacrimi încep să curgă abundent, parcă dorind să spele tot sângele care a curs.
-Ana, te rog spune-mi că eşti bine. Iubita mea care intră mereu în bucluc. Ana, sunt aici, iubirea mea veşnică. Sunt lângă tine, aud o voce cunoscută şi deschid ochii. Totul a fost doar un vis. Ethan stă în fața mea, ținându-mă în brațe şi mergând foarte repede. Ochii lui sunt plini de lacrimi, care încep să îmi curgă mie pe față. Se pare că el era cel care m-a ridicat de pe iarbă şi, aşa cum eram şi atunci, sunt sleită de puteri.
-Ana, zi-mi ceva!
-Am crezut că ai murit, spun cu ochii aproape închiși şi cu jumătate de gură.
-Nu, iubito. Sunt aici şi o să fiu mereu chiar dacă tu nu mă vezi. Vreau să te protejez şi nimeni şi nimic nu mă poate opri să te ajut când ți-e greu.
  Am atâtea întrebări pentru el, dar nu pot să mai despart buzele pentru a mai scoate vreun sunet. Mai bine mă odihnesc, mai apoi o să avem destul timp pentru a ne lămuri cu tot ceea ce nu înțelegem.
   Ajungem la o maşină care seamănă cu cea a părinților mei, dar nu pot vedea cât de mare este asemănarea deoarece nu pot să acord atenție altcuiva în afară de Ethan. Deschide uşa din față şi mă aşează pe scaun cu mare grijă, apoi ia o pătură de pe bancheta din spate şi mă înveleşte ca pe un copil mic. Corpul meu parcă începe să se încălzească. Urcă şi el în maşină şi pornim, dar nu ştiu unde o să mergem. Dar am încredere în Ethan, aşa că închid ochii şi ațipesc.
  Mă trezesc speriată şi cu o durere de cap groaznică. Îl caut cu privirea disperată pe Ethan, dar el nu se află lângă mine. Sunt aşezată într-un pat foarte moale, iar hainele mele pline de sânge nu mai sunt pe mine. Cineva m-a schimbat. Mă gândesc că el a făcut toate astea şi mă roşesc. Nu am mai avut o atingere atât de apropiată de mult timp. Dar nu la asta trebuie să mă gândesc acum, ci la locul unde mă aflu. Privesc în jur şi nu îmi ia mult să constat că sunt chiar în camera mea.
-Nu se poate, cum m-a putut aduce aici? Mama o să înnebunească şi o să îl omoare. Trebuie să fac repede ceva, spun ca şi cum aş vorbi cu cineva, deşi sunt singură în cameră.
  Sar ca arsă din patul moale care este îmbrăcat în lenjerie albă, aşa cum îmi place mie, dar în momentul în care îmi pun tălpile pe podea, pic în genunchi. Încerc din răsputeri să mă ridic, dar îmi este imposibil. Ce se întâmplă cu mine? De ce nu pot să mă ridic? Mă panichez. Nu ştiu ce să fac. La Ethan nu pot să strig deoarece nu ştiu dacă mă va auzi. La mama nici nu mă gândesc.
  Încep să mă târăsc neputincioasă pe podeaua rece. Ajung la uşă, dar nu pot să o deschid. Totul pare un iad pentru mine în aceste momente. Sunt atât de neputincioasă, nu pot să fac nici măcar lucrurile pe care le făceam înainte cu multă uşurință. Încep să plâng şi mă prăbuşesc lângă uşă.
  Nu stau mult aşa că cineva şi deschide uşa. Privesc, cu ochii plânşi, persoana care a intrat pe uşă. Am o teamă ca nu cumva acea persoană să fie mama şi să îşi dorească iar să mă omoare deoarece sunt un vampir. Dar această teamă dispare atunci când văd chipul zâmbitor al iubitului meu, Ethan.
-Ce cauți aici? Pleacă! Dacă te va vedea mama o să vrea să te omoare, spun şi încep să plâng şi mai tare decât o făceam la intrarea lui în cameră.
  Atunci când mă vede întinsă pe podea, chipul zâmbitor i se schimbă, devenind speriat.
-Ana, ce faci pe podea?spune în timp ce se apleacă către mine.
-Pleacă, nu vreau să te pierd, spun plângând.
-E în regulă, am vorbit cu mama ta. Nu o să ne rănească, şi-a dat seama că eşti singura ei comoară  şi vrea să te protejeze de acum.
  Auzind toate aceste cuvinte încep să mă calmez. Nu îmi vine să cred că Ethan a putut să aibă conversația pe care eu nu am fost în stare să o am cu mama. Eu nu am putut să o fac să mă asculte,dar el a reuşit imediat.
-Ajută-mă, te rog, nu pot să calc în picioare, spun şi încep să mă stresez iar.
-E în regulă, Ana. Eu o să stau cu tine până când o să îți revii complet. Acum totul e în ordine, e doar un şoc peste care o să trecem împreună,  spune în timp ce mă cuprinde în brațele sale puternice şi mă aşează pe pat.
-O să îți aduc un pahar de suc de portocale, tu relaxează-te! O să fie bine.
  Nu mai spune nimic şi iese pe uşă, în timp ce eu privesc tavanul. Sunt foarte speriată şi îmi doresc pentru a o mia oară să nu fi devenit niciodată vampir. Totul era perfect atunci când eram un om normal, totul era perfect atunci când nu avem decât grija banilor şi a notelor din şcoală. Dar toate s-au dus şi au fost înlocuite de lucruri mult mai întunecate care nu îmi dau pace.
   Mai e şi toată povestea cu Ethan. De ce a plecat dacă ştia că acum o să se întoarcă? Dar dacă a venit doar pentru o perioadă? Asta m-ar distruge, dar o să văd cum pot să rezolv totul. Două voci mă trag din gândurile mele. Sunt mama şi Ethan. Îi aud ca prin vis. Cred că sunt în sufragerie şi cred şi că au uitat că eu am puteri de vampir şi pot să îi aud.
-E posibil să nu mai poată să mergă vreodată. A suferit mult şi i-a fost administrată o cantitate mult prea mare de substanțe nocive pe care organismul de vampir nu le poate suporta, spune Ethan, iar eu simt cum inima în mine se prăbuşeşte.