Strigatul unui suflet | Vkook [BTS]

#5

Capitolul V: curiozitate apăsătoare
j u n g k o o k

M-am uitat în jur la camera mea goală și pustie și am luat din coltul camerei tabloul cu V pe care îl pictasem, voiam să îl arat lui Jimin și să îl întreb dacă e prietenul său. Am verificat dacă am luat tot ce îmi trebuia și am plecat din apartament.

Blondul nu a mai venit sa ma vadă, nu ma așteptăm să fie serios când ne-am certat, dar chiar aveam nevoie să mă duc sa îl văd. Habar nu are cum e să te întrebi dacă ceva e real sau ești doar nebun, trebuia să mă conving mai mult pentru sănătatea mea mentală chiar dacă nu avea să mai vorbească cu mine un timp.

Am ieșit din bloc și am rămas în fata așteptându-l pe Yoongi, cât l-am așteptat am încercat să mângâi pisica babei de la parter. Am încercat și asta pentru că nu mă lasă, mieuna la mine ba chiar m-a zgâriat. Parcă era V ieri, încep să chicotesc fără să vreau când mi-am amintit de el și chiar atunci Yoongi și-a făcut apariția. După privirea să cu siguranță mă judeca în tăcere.

-Hai sa mergem, Jimin ne aștepta în parcare.

-De ce nu vine el aici? Am întrebat mai mult ca sa fac conversație, Yoongi era genul tăcut.

-E cu mașina.

Nu mai știam ce as putea sa spun asa ca am rămas tăcut, din fericire am ajuns repede în parcare și nu a trebuit sa suport liniștea apăsătoare pe care Yoongi o lasă intenționat între noi.

-Bună, Jimin mi-a zâmbit, imediat după ce l-am salutat și am făcut cunoștință așa cum se cuvine. Băiatul era chiar frumos și sociabil lucru ce mi se părea cam ciudat, o persoana ca el sa stea cu Yoongi e ceva rar.

Am intrat în mașină și a trebuit să fiu martor la conversația siropoasa dintre cei doi, erau adorabili, dar prea mult pentru mine ca sa mai pot rezista.

-Ah, am adus tabloul.

Faptul ca i-am întrerupt l-a făcut pe Yoongi sa se uite urat la mine și pe Jimin sa chicotesca.

Am scos tabloul cu V din rucsac și i l-am dat lui Yoongi ca sa îl arate iubitului sau.

Jimin a tras cu coada ochiului la tablou mai mult pentru ca era atent la drum și destul de surprins mi-a vorbit.

-Da, el e băiatul în comă. Îl cunoști? Când ai făcut tabloul?

-Oarecum, dar nu i-am aflat numele. Nu a vrut să mi-l spună.

Ar fi fost o totală pierdere de timp să îi spun adevărul, în plus erau șanse să mă ducă la un ospiciu dacă afla.

-Kim Taehyung, după tonul băiatului cu siguranță ar fi întrebat mai multe, dar dintr-un motiv sau altul nu a făcut-o.

-Taehyung, repet eu destul de încet mai mult pentru mine. Îmi venea sa ii repet numele de mai multe ori, era destul de frumos și parcă i se potrivea mai mult decât V. Evident nu am mai spus nimic și așa Yoongi credea că sunt ciudat, nu voiam sa ii înrăutățesc opinia despre mine.

M-am uitat pe geam destul de încântat, parcă mă simțeam mai apropiat de el acum că știu cum îl cheamă.

Am început sa dau din picioare destul de nerăbdător, abia așteptăm să ajung la spital. Voiam să îl văd, și nu ma interesa în ce hal arată cum a spus el. Știam că sufletul său e frumos așa că trupul lui nu prea conta.

Nu a mai durat mult și am ajuns în sfârșit la spital, ma simțeam atât de nerăbdător că atunci când rămâneam fără vopsea și trebuia să cumpăr altă pentru picturile mele.

Ajunși la salonul băiatului eu am rămas lângă ușa fiindcă practic nu îl cunoșteam în ochii celorlalți și ar fi fost ciudat să stau prea aproape de el.

Am privit cum Jimin s-a așezat la marginea patului și a lăsat niște flori pe măsuța de lângă pat. Salonul era destul de micuț, iar Taehyung era singurul pacient. Camera era chiar micuță, alba și tipica oricărui salon de spital singurul lucru ce îți dădea speranță erau florile grămadă adunate pe masă.

Taehyung trebuie să fie popular.

Mi-am mutat privirea spre geam destul de supărat pe mine însumi, acum voiam sa ii dau și eu flori.

După câteva minute bune Jimin s-a decis ca vizita lui e pe terminate asa ca s-a ridicat de lângă el și a venit spre ieșirea din salon urmat de Yoongi care a început sa îmi vorbească.

-Poti sa stai puțin cu el dacă vrei, noi te așteptăm în mașină.

L-am aprobat fără să ii vorbesc și am început sa fac pași mărunți către Taehyung. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare și parcă patul său era mult prea departe de mine, urma să îl văd în carne și oase iar asta îmi dădea câteva emoții.

Când m-am găsit așezat la marginea patului sau am simțit cum mi s-a tăiat respirația. Jumătate din chipul său era bandajat, iar restul erau răni ce se vindeca încet, nu m-am putut abține și m-am apropiat mai mult de el atingând-i un obraz cu grija.

-Tae...

Era prima data când îl atingeam și simțeam ca e el cu adevărat. Câteva fire blonde de par ii ieșeau prin bandaje, arată rău ce e drept, dar nu mă făcea să mă simt dezgustat ci din contra ceva mai mult decât milă, începeam să mă conving că e sufletul meu pereche.

Lângă el îmi simțeam inima împăcată.

Mi-am îndepărtat de chipul său și i-am luat mâna în a mea destul de grijuliu.

-Taehyung, spun eu cu voce tare chiar dacă probabil nu mă auzea. Te rog să nu renunti la viața ta. I-am sărutat mâna și am roșit dintr-o dată realizând ce comportament ciudat aveam în ultimul timp.

M-am ridicat brusc și m-am dus la ușa, cu toată că era inconștient parcă prezența lui era aici și mă simțeam stânjenit.

-Dată viitoare îți voi aduce niște flori, mai frumoase ca cele aduse de prietenii tai.

Am zâmbit uitându-mă la trupul sau întins pe pat simțindu-mă ușurat ca el chiar exista cu adevărat, iar apoi am părăsit spitalul.

Restul zilei am putut în sfârșit sa fiu împăcat și sa îmi vad de viata cat de cat normal cu toate ca îmi era dor de Taehyung fantomă.

_________________

*Idk man am simțit sa scriu la carticica asta

*sper ca e okey :))

*dedic capitolul ultimei persone care a comentat capitolul trecut BetyArmy14

*depresia mea e încă aici :)))

°
°
°
Ig:imprada_u_nada
°
°
°
Yt:M. Sasha
°
°
°
Imi fac reclama :))