- Saya, unde ești? Strigă băiatul speriat.
- Aici. Mereu am fost lângă tine. Chiar nu ți-ai dat seama?
- Saya, te cred. Însă vreau să-mi povestești despre mine. Vreau să știu cum m-ai adus tu aici. Ce ți-am promis și mai ales, cine sunt? Sunt disperat. Zise el și se așeză jos, pe țărâna cenușie.
- Oh, Wan. Ai multe întrebări. Totuși am să-ți răspund la câteva. Te-am adus aici, în lumea mea, ca să nu mori. Tu ești în comă în lumea reală, scumpule. Dacă te întorci, mori. Mi-ai promis că vei fi mereu lângă mine. Eram împreună, Wan. Și-ai zis că nici moartea nu ne va despărții, iar tu acum ești ca și mort. A trebuit s-o fac, Wan. Pentru tine, pentru mine, pentru noi. Te iubesc, Wan.
- Saya, stai. Ce naiba? Saya. Se ridică rapid de jos și privi în jur. Dispăruse, din nou. Îl lăsase cu atâtea răspunsuri neoferite și se simțea gol. Îl iubea, asta știa sigur, dar ce făcuse ea oare? Pentru salvarea lui? Și cum naiba îl adusese în lumea ei?
* * *
- Oprește-te. Țipă fata la el.
- Să mă opresc din ce, Saya? Ce fac?
- Gândești. Aia faci și mă deranjează. Nu mai pot gândi eu clar. Fața ei era roșie și parcă îi vei să râdă, dar se abținu.
- Bine, Saya. Tac, dacă...
- Da, da știu. Vrei răspunsuri. Păi bine, omule. Eu sunt un fel de demon, care s-a îndăgostit de tine, în lumea reală și tu i-ai făcut pe plac, iubindu-l. Așa că el te-a vrut mereu și te-a adus aici, într-o lume, în care eu stăpânesc, pricepi? Băiatul începu să râdă. Saya se-ncruntă.
- Râzi ca prostul, zise ea. Ți-am zis adevărul.
- Nu există demoni, zise el apropiindu-se de ea. Tu nu ești demon, de asta sunt sigur. Se aplecă puțin deaspura ei și-o sărută apăsat. Ea tresării și-l privi pentru cânteva momente.
- Tu chiar nu mă crezi, zise ea. Dar eu...
Vorbesc serios.
Vorbesc serios.
Vorbesc serios.
Vorbesc serios.
- Saya, taci, te rog. Urechiile mele, femeie, mă omori.
- Normal, doar sunt un demon.
- Stai tu nu glumeai?! Saya, unde ești? Saya...
