Inferno

1

- Mami, pot merge afară să mă joc? Zise inocent Isaac, un băiețel de 8 ani către mama lui de 32 de ani.

Femeia spăla vasele în apa contaminată cu petrol și era frustrată.
- Isaac, ți-am mai zis, nu ai voie să ieși afară! Te papă lupu' verde din pădure!
- Of!... Oftă lung băiețelul.
- Anna!... Interveni tatăl lui Isaac. Lasă-l pe copil să iasă afară la aer proaspăt!

Femeia aruncă farfuria și buretele în micul lighean cu apă. Zise urlând și gesticulând:
- Nu am de gând să-l las pe fiul meu să iasă în poluarea aia și să se joace ca toți ceilalți săraci!
- Anna!... Zise Alexei iritat. Lasă-l...
- Nu! Și asta rămâne final! Nu am să-l las! De când porcii ăia au dat cu bombele, nimeni nu mai poate sta liniștit! Și e vina ta că nu ai luat măsurile necesare!

Alexei aruncă ziarul pe podeaua plină de nisip, așchii și alte mizerii și urlă:
- Vina mea? De ce vina mea? Fiindcă nu a mers Bunicul meu în Război să nu mă nasc eu? Fiindcă am ales să rămân aici, cu familia mea, în pace? Fiindcă nu am fost bogat, în aceeași pătură cu Dihaniile? De asta?...

Alexei și Anna au ajuns să se certe. Era la ordinea zilei. Isaac, neavând ce să facă, s-a refugiat sub plapumă, și-a pus mâinile la urechi și a început să plângă. A plâns atât de puternic și a stat atât de mult încât a început să rămână fără oxigen.

Îndată ce a rămas fără oxigen, a ieșit de sub pătură. Alexei o lovea pe Anna și Isaac a urlat cât a putut din micii săi plămâni:
- Liniște! Vă urăsc pe amândoi! Îmi urăsc familia!

Ieși pe ușă și fugi departe de casă, lăsându-și în urmă mama care striga după el:
- Isaac! Hai înapoi în acest moment! Ești pedepsit! Apoi, spre Alexei: uite, băiatul tău, uite cum nu mă ascultă! Fiindcă i-ai dat tu coarne! Bine l-ai învățat!...

... Iar vocea ei s-a stins încet, pe măsură ce micul băiețel urca dealul în fugă, ajungând în pădure.

Odată plină de energii pozitive, acum, pădurea este uscată. Copacii sunt uscați, crengile fragile se rup și cad sub greutatea zăpezii. A început să ningă iar temperatura a început să scadă brusc sub zero.

Fulgii mici cădeau rapid din cer. Sunt îmbibați cu plumb și izotopi de uraniu.

"Oare ce gust are zăpada? Am auzit povești de la bunicul meu... Dinainte de Război, când era mic, scotea limba și fulgii se depuneau. Așa mâncase zăpadă. Acum, oare, de ce nu am voie?..." se gândi micul copil.

"Am să încerc!", se gândi în continuare, și scoase limba. Un fulg s-a depus și s-a topit imediat. Gustul era unul metalic, și scârbos. Imediat încerca să scuipe, dar nu reuși să scape de gust. Imediat, unde s-a așternut fulgul, limba s-a învinețit.

"Auci! Asta a durut!..." se gândi el.

Apoi, a auzit un sunet bizar. Unul surd, ascuțit, din depărtare. Acel sunet îi dădea fiori, și oarecum, era curios ce mașinărie poate scoate asemenea sunete.

Isaac asociază acel sunet cu o mașinărie masivă, ce lucrează intens. Iar acel sunet... Este... Este... De nedescris.

Se uită în jurul său și văzu posibila sursă: o uzină masivă și veche, undeva în depărtare, peste dealuri și coline, cocoțat pe vârful unei alte coline. În dreapta acelei uzine, se situează orașul Pripyat. Anticul oraș, mai bine zis. Nimeni nu se mai duce acolo. Era dincolo de Graniță: un gard de sârmă, unde nu putea trece nimeni. Din câte a auzit el, oamenii sunt atacați cu bombe dacă trec pe acolo.

Însă acel sunet... Oh, acel sunet, cât de mult îl cheamă... Voia să plece în acea direcție. Dar, a simțit o mână masivă, bărbătească, pe umărul său stâng. Auzi o voce puternic masculină:
- Aici erai, împuțit mic!...

Băiatul s-a întors... Era bunicul său, Dmitry. Cel de care se teme cel mai rău.

- Vino acasă, rahatule!

Și-l împinse înainte, pe tot drumul, până acasă: Uneori, îl mai oprea să-l bată. Alteori îl trăgea de ureche și îl lovea peste ceafă.

Iar, odată ajuns acasă, l-a mai bătut odată înaintea părinților săi. Iar, ca să fie treaba treabă, a fost bătut și de tatăl său. Iar mama lui l-a pedepsit să nu mai coboare din pat.

- Așa am fost crescut! Cu bătaia! O singură dată am zis nu, că a doua oară nu am mai îndrăznit! Bătaia e ruptă din Rai, copii proști ce sunteți! De ce ați mai făcut copil dacă nu-l știți crește?...

... Vocea lui Dmitry se ridică, aparent moralizator, asupra părinților lui Isaac.

Iar bietul copil, cu fundul și spatele vânăt, plângea în hohote...
- Mai plângi, mucea? Poftim, îți dau motiv să plângi!...

... Și a mai fost lovit de câteva ori peste fund de Dmitry.

Acesta a ieșit furios din casă și mama lui s-a dus să-l consoleze pe Isaac. Iar Alexei se plimba turbat, plănuind cum să scape de bătrânul comunist care se credea zeu în Casă...

Noaptea s-a încheiat fără alte incidente, însă Isaac auzi încă acel sunet... Acel sunet deranjant și plăcut în același timp.

Încearcă să-și imagineze ce poate face asemenea sunete... Și adormi cu acest gând.