Inferno

5

Micul Isaac a pătruns în marele oraș cenușiu situat la baza muntelui. Aproape de baza acestuia, trece un râu. Pe vremuri străvechi, când apa încă era bună de consum, într-o limbă străveche, s-a numit „Rivulus Dominarum". În limba noastră, „Râul Doamnelor".

Se zvonește că trei fecioare au venit aici să-și spele părul auriu în fiecare dimineață, la răsărit, iar lumina ce cădea pe părul acestora aducea o strălucire puternică, precum ar fi existat lămpi aurii. Într-o zi, un tâlhar le-a zărit pe frumoasele fecioare și le-a ucis. Toate animalele au început să plângă, formând acest râu cu o apă limpede ca lacrima.

Desigur că în prezent, acest fapt nu mai e valabil. Apa este contaminată și este verde. O materie vâscoasă este deasupra și miroase îngrozitor.

Isaac păși pierdut prin acest oraș-fantomă și admira clădirile atât de înalte. Erau case peste case și nu putea concepe oamenii locuind în asemenea locuri.

Știa că micul Dante era în celălalt capăt al orașului, dar nu știa pe unde să meargă. Era atât de fascinat și, totodată, pierdut.

A ajuns la un garaj auto și a intrat pierdut. Oamenii l-au zărit și erau furioși, dar nu au ripostat în vreun fel, întrucât un copilaș de opt ani a intrat în curte. Unul dintre ei a aruncat cheia de 15 pe jos și s-a apropiat de el.

Avea barbă stufoasă, albă, lungă și părea bătrân. De fapt, avea 23 de ani. Hainele sale cenușii erau pătate cu o materie neagră pe care Isaac n-o cunoaște, dar o văzuse foarte des. Mai avea un dinte care se încăpățâna să cadă iar de sub șapcă se puteau zări trei fire de păr atârnând pe ambele părți ale capului. Din cauza danturii aproape inexistente, vorbea cu mare dificultate.

Bărbatul, uimit de mica ființă dinaintea-i, se aplecă spre Isaac, rezemându-și degetele butucănoase pe genunchii săi tremurânde și spuse:
- Ce cauți aici, copile?

Isaac răspunse înfricoșat:
- Caut... Un drum acolo, și întinse cu degetul spre dealurile din apropiere.

Bărbatul se ridică, se uită și apoi spuse:
- De... E mult de mers pân' acole. Mai bine iei tramvaiul. Uite, ăla care vine!

Isaac își întoarse privirea și se uită spre tramvai.
- Ce mai aștepți, copile? Fugi! O să-l pierzi!

În acel moment, Isaac se întoarse și alergă mânând pământul spre stația de tramvai. Desigur că ajunse prea târziu, așadar acesta plecă.

- Tramvaiul merge încet din cauza radiației, spuse o femeie uscată. Alergând poți urca din cealaltă stație!

În acel moment, Isaac alergă spre stația următoare. Avea de alergat circa 200 metri în linie dreaptă pe ceva ce obișnuia să fie un bulevard lung, grandios și plin de copaci în centru. La un moment dat alergă pe sub un pasaj, sau pasarelă, probabil pentru mașini. Sau oameni. Cine știe?

Imediat ce trecu de pasarelă, ajunse în stație, taman la fix. Atunci oprise tramvaiul.

Ușa scorojită și ruginită se deschise încet și scârțâia puternic. Urcă în tramvai și se așeză pe un scaun și privea spre cealaltă parte a bulevardului.

Tramvaiul porni și Isaac privi lanțul de blocuri kilometrice. Observă niște apartamente mari și frumoase. Simți cum tramvaiul se oprește și pornește din nou, dar privirea îi era ațintită tot spre lungul bloc.

La un moment dat, remarcă pe fațadă urmele unui incendiu de proporții. Bătrânul de lângă el comentă:
- Eh, copile... Trist că te-ai născut acum. Pe vremuri, tot ce vezi în jur a fost frumos. Copii alergau, viața era atât de frumoasă... Până când Uzina a explodat. Acum... Totul e în ruine.

Isaac se uită spre bătrân. Avea burtă, chelie, păr alb în jurul capului. Avea câțiva dinți dar putea vorbi cum trebuie. Isaac își puse instinctiv capul pe pieptul său iar bătrânul își duse mâna după corpul său. Continuă:
- Nu-ți face griji, nepoate... O să prinzi vremuri frumoase. Totul va fi bine. Nu-ți face griji. Nu te întrista de lumea în care trăiești și te rog, nu te lăsa afectat de ce-i în jurul tău. O să urmeze zile însorite și frumoase. Dar, până atunci, trebuie să treci prin toate astea. Neapărat.

Isaac stătu astfel și era pierdut pe gânduri. Simți cum tramvaiul face o ușoară cotitură la stânga și cum se oprește. Aici trebuia să coboare, însă n-a făcut-o. A stat în continuare și a văzut cum tramvaiul iese din oraș. Panicat, a încercat să coboare, dar un bătrân l-a oprit:
- Nu poți coborî din tramvai, nu vezi că merge înainte? Copii din ziua de azi...

Brusc își aminti de bătrânul de lângă el. Se întoarse în spate, dar acesta nu era. Oare era real ceea ce văzuse?
- Bunicule... zise acesta în șoaptă înainte să îi curgă lacrimile pe obraji.
- Nu e niciun bunic, răspunse bătrânul care-l oprise. Hai, coboară, aici e ultima stație.