AI SA CUNOSTI PANA LA URMA CE-NSEAMNA VESNICIA

PLEC...PENTRU CA TREBUIE

      Dimineata rece, de toamna.Ultima zi pe care o petrecem impreuna.Fereastra este larg deschisa.Privesc spre gradina: ruginiu, caramiziu, ud, pustiu. Totul este trist. Parca si miscarile vantului vestesc despartirea. Sunt si mai reci si mai patrunzatoare si pe deasupra imi spun clar ca nu se mai poate face nimic; absolut nimic. Ridic privirea incet, nesigur. Nori, decat nori!Deja am inceput sa simt singuratatea. Trag draperia aceea lunga, de un visiniu inchis; camera se intuneca. Ridic de jos o carte- o privesc- ma surprinde locul in care era asezata.

Niciodata ea, Arina, nu lasa lucrurile la voia intamplarii

Tocmai spuneam in gand ca trebuie sa fi fost tare grabita, in momentul in care am intrezarit iesind, prea putin dintre filele ei capatul unei hartii care deservea drept mesaj:

''Plec, pentru ca trebuie. De fapt, acest lucru trebuia sa il fac de atata timp! Mai mult...nu stiu ce as putea sa spun.Sa nu ma cauti! Plec pentru totdeauna.Am hotarat sa plec mai devreme si sunt foarte grabita.Stii si tu, poate vreodata, altadata...''

Nu am spus nimic. De fapt, nu pot spune nimic.A plecat. A plecat departe iar eu sunt aici, in aceeasi camera cu draperii lungi, in singuratate si ii duc dorul si ma gandesc la clipele frumoase petrecute impreuna. Fiori reci srabat sufletul meu si pentru prima oara in viata mea sunt cuprins, din toate partile, de o cumplita disperare.

Nu o mai recunosc pe Arina, nu mai recunosc nici macar propria-mi persoana. Totul s-a intamplat atat de repede!Ce anume a putut spulbera ceea ce era intre noi doi sau cine anume?

Ne era atat de bine impreuna si-mi spunea atat de des ca noi am fost facuti unul pentru celalat. De ce a trebuit sa plece fara a-si lua ramas-bun, fara a-mi lasa macar speranta ca are sa revina candva la mine?

Mai mult in gluma a insirat pe hartia aceea galbena un mesaj cel putin ridicol.Mesaj care ma urmareste si obsedeaza tot timpul:

''Plec pentru ca trebuie.Sa nu ma cauti...plec pentru totdeauna.Stii tu...poate vreodata, altadata...'

Ce-nseamna toata mascarada asta?"Plec pentru totdeauna, poate vreodata...altadata''...?

 Asta inseamna ca totusi are sa revina candva, macar pentru a lamuri comedia sau totul este concentrat in cuvantul totdeauna, restul fiind neansemnat?

Din acea clipa au inceput framantarile mele.Cu cat citeam mai mult biletul acela galben, cu atat mai multe sensuri ii atribuiam. Cobor enervat treptele.La capatul scarii stau putin in loc, gandindu-ma: la ceea ce a fost, la ceea ce va urma.

Ma indrept spre gradina.Picaturi reci de ploaie ma lovesc peste fata, peste corp.Astept.Ma asez undeva in mijlocul gradinii, langa un copac, peste frunzele aramii, aproape putrede din pricina ploilor repetate. Spre seara, ploaia se opreste. Aprind o tigara. Se duce, putin cate putin.Si din tigara si din viata mea.Ramane doar scrumul. Si din tigara si din viata mea.

Cand a incetat ploaia, am inteles ca a plecat definitiv.Nu faceam decat sa-mi repet mecanic, cu voce stinsa: 

-S-a dus! Definitiv! Si viata mea s-a dus! Poate ca au plecat impreuna iar eu ma sting, putin cate putin.

Ma sting, ma pierd pe zi ce trece.Stau in aceasta camera cu draperii lungi, de un visiniu inchis si visez la ceea ce ar fi putut fi si mor datorita propriilor amintiri care ma sufoca.

                                                               ***

A trecut deja o saptamana de cand Arina a plecat din viata mea.Ii simt lipsa in tot ceea ce fac, oriunde merg imi amintesc de faptul ca odata, a trecut si ea pe acolo.

O saptamana am fost tot timpul singur, nu am schimbat nici macar un cuvant cu prietenii mei.

Locuiam intr-o casa inchiriata, cu inca doua cupluri. Silviu si Corina erau casatoriti de patru ani aveau chiar si un baietel de doi ani, care-i placea foarte mult Arinei si care se numea Danut. Lucrau impreuna la o Firma apreciata. Relatiile dintre noi erau calde, fiind vorba de simpatie reciproca, am impresia.

Cuplul celalalt era formai de alti doi studenti in serie cu noi, Carmen si Alexandru. Cu ei ne intelegeam foarte bine.Ne vizitam in fiecare seara, ne agatam de orice lucrusor in cinstea caruia merita sa inchinam cate un pahar si-i chefuiam in patru pana ce trecea miezul noptii.Locuiam impreuna cu ei de doi ani deveniseram deja foarte apropiati.

Ziua eram cu totii ocupati dar o data cu sosirea serii lasam si invatatul si orice alta preocupare si porneam veselia.Se mai intampla si sa luam masa impreuna la unul dintre restaurantele mai ieftine de pe stradutele invecinate.Nu mergeam in cluburi decat foarte rar era pentru noi destul de stresanta o zi la Universitate, obligati sa traim inconjurati de atatea persoane, de atat zgomot.

Jucam carti, ascultam muzica, foarte rar invatam si pe timpul noptii...iar daca eram nevoiti sa o facem,aveam noi stilul nostru plin de tact-ne placea sa spunem. 

Totul a durat pana acum trei saptamani.Inca de pe atunci,la Arina am observat cu totii schimbarea.Era mai tot timpul grabita, acuza o proasta dispozitie si o teribila durere de cap, de fiecare data cand o invitam sa petreaca alaturi de noi.Spun grabita tot timpul deoarece asa dintr-o data legase o prietenie foarte stransa cu o studenta de anul intai la drept.

Erau de nedespartit. Isi formasera obiceiul de a invata impreuna, de a lucra impreuna, faceau cumparaturi si se relaxau chiar-impreuna.Bineaneles ca aceasta purtare a Arinei a trezit suspiciuni printre noi.Ne-am simtit dintr-o data dati la o parte, chiar exclusi din viata ei. Mai ales eu, care eram obisnuit cu prezenta ei permanenta, pot spune ca am suferit o adevarata lovitura.

Banuiam la inceput c-ar fi vorbe despre cu totul altceva, numai ca , in momentul in care am pornit cercetarile, am avut parte de un scandal monstru din partea Arinei, care mi-a strigat din rasputeri ca nu am incredere in ea si ca nu i-as respecta -vezi, Doamne- unele principii! (Si ce mai principii!Ciudat este ca pana atunci nu le mai intalnisem vreodata la ea!)

Daca la inceput am hotarat sa trecem cu vederea si sa respectam principiile iubitei mele Arina, mai tarziu am hotarat ca ceea ce se petrece cu ea este cu totul ingrijorator si am stabilit sa facem tot posibilul pentru a o recupera.