AI SA CUNOSTI PANA LA URMA CE-NSEAMNA VESNICIA

TREBUIE SA PLEC

Desi este sambata, m-am trezit foarte devreme , asta in ciuda faptului ca am adormit spre dimineata, parca. Pe Alex l-au prins orele 12 in pat.Eu si Cami in schimb am pierdut vremea prin bucatarie inca de la 7 :30.

Am avut timp suficient sa purtam o discutie serioasa, legat de ceea ce urma sa fac. Ma hotarasem. Luni dimineata mergeam la Brasov.Trebuia cu orice pret sa ajung la Arina. Dintre toti prietenii si toate cunostintele noastre nimeni nu o mai vazuse pe Arina din saptamana in care ne-am despartit.

Faptul ca nu mai ajunsese la cursuri de atata vreme si absolut nimeni nu stia despre ea nimic, era pentru mine foarte ingrijorator. Cami a fost de acord cu plecarea mea. Erau puse in joc numai 2-3 zile, deci pierderile puteau fi acoperite cu mare usurinta.

-Sa presupunem ca nu este acasa!

Spune Alex care era sprijinit de usa. Noi in acel moment am tresarit speriati, nu stiam ca ne aflam sub observatie.

-De cand esti aici? De ce nu vorbesti? il apostrofeaza imediat Cami.

-Ce zici tu?

-Sa presupunem ca Arina nu este la Brasov! Ce te faci? Poate ca-i ascunsa pe undeva...si...

-Hai lasa tu de-o parte astea! Nu cred ca-i adevarat ceea ce spui tu! Sunt convinsa ca-i acasa si-si roade unghiile, asteptand ca lucrurile sa ia vreo intorsatura, cumva, oricum! spune Cami privind spre mine, parca special pentru a ma incuraja.

-Daca nu-i acasa, rostesc eu incurcat-daca nu-i acasa- fac drum intors si nu stiu, am sa umblu ca un nebun, ca trebuie sa dau de ea pana la urma! Nu?

-Va spun eu sigur ca Arina se afla in Brasov! Acum, serios vorbind, mai Alex, stai si tu putin si gandeste; daca erai in locul ei , te apucau, asa, dorurile alea mari de duca prin lume , sau stateai linistit in coltisorul tau si gandeai...sau, in  sfarsit, nu gandeai deloc, zaceai pur si simplu o vreme?

-Ai dreptate, Cami, dar nu putem sti noi ce se petrece cu Arina , ce-i in sufletul ei, cum vede ea totul! Deci trebuie pus piciorul cu incredere? Nu! Trebuie gandit totul!

-Uite , Alex, stii ce? De vreo trei saptamani si ceva, tot gandesc! Am gandit pana acum si nimic nn-am facut! Absolut nimic! Ce propui? Sa mai gandesc vreo saptamana macar sau o luna, poate chiar un an,,,a, dar stai putin, poate nu-i suficient! N-ar fi mai bine sa am rabdare si sa gandesc toata viata? Ce ziceti? Nu?

Pana la urma poate apare, vine ea singura si totul este ca  la inceput, nemaipomenit, asa-i?

-Sebi, linisteste-te! Nimeni nu a spus nimic rau , ce-i cu reactia asta? Totul e stabilit acum, gata! Luni mergi la Brasov , discuti cu Arina si cu asta basta! Ce naiba? Nu mai suntem in stare nici macar o discutie normala sa purtam? Hai sa fim seriosi!

Alex tacea malc iar eu eram parca blocat pe pozitie, cu gura inchisa, in timp ce Carmen isi tinea cuvantarea. Mi-am revenit un pic din soc si am privit la Alex cu ochii mari venindu-mi in gand imaginea a doi copii de gradinita certati cu foc de educatoarea lor. Atunci am bufnit in ras fara sa ma pot abtine.

Alex, vazand reactia mea la privirea sa patrunzatoare, a prins si el a rade. Cami in schimb a tacut si privea nedumerita cand la mine cannd la el si nu stia ce sa mai creada. De zis, nu mai zicea nimic.

Dupa o lunga asteptare in care nici unul diin noi nu dadea semne ca ar termina, Cami s-a enervat si a iesit din camera dar nu inainte de a ne trage cate una zdravana dupa ceafa. La iesirea pe usa s-a intors si ne-a strigat ironic:

- Copii prosti! Ce sa le faci?

 Asta parca a mai sporit ceva hazul nostru, pentru ca ne-a luat mult pana ne-am potolit.

-Ce ai? a reusit intr-un tarziu sa ma intrebe Alex.

-Ce am? i-am raspuns si eu cu o fata mirata.

-Ce ai avut? De ce ai tipat? De ce ai ras?

-E, da' tu de ce-ai ras?

-Asa!

-E, bravo! Si eu tot d-aia!

-Nu mancam si noi ceva astazi, Seb?

-Eu nu ma bag!Daca strig la Cami ma risc prea mult! Posibil sa arunce cu ceva dupa mine! In schimb, daca tu...

-Lasa, ce eu am armura? Dimpotriva, in mine da mai tare ca-i sunt mai cunoscut! Si nu murim noi de foame, in definitiv!

Nu stiu ce ar mai fi de spus legat de ziua de sambata, cert este ca am luat masa pe la ora 16:30 chiar si atunci dupa indelungi si fierbinti rugaminti si amenintari. I-am spus lui Cami ca am hotarat sa mergem pe partea cealalta , la Silviu si Corina, sa-i rugam pe ei pentru ceva de mancare.Cand a auzit era sa pice de nervi si dupa ce ne-a injurat putin ne-a pregatit masa , neavand alta alternativa.

Timpul a trecut foarte greu, cu toate ca am ramas de vorba in fata televizorului pana tarziu, dupa miezul noptii cu mult. Efectiv ma obseda ideea plecarii mele si a reantalnirii mele cu Arina.

Faptul ca aveam sa o vad cat de curand ma innebunea.Nu eram in stare sa gandesc la altceva decat la ceea ce am sa-i vorbesc sau la momentul in care se va afla in fata ochilor mei tacuta, mirata si sper eu- placut surprinsa.

Ziua de Duminica insa, din prima clipa in care am coborat din pat, am inceput-o pe dos.Mai intai am incaltat papucii invers, apoi am dat cu capul in usa de la baie si era gata-gata sa fac un cucui, am varsat pe mine cana de ceai, sa nu mai spun ca am scapat din mana vreo 3 felii de paine cu unt.

Dupa o masa la care mai mult am injurat decat am mancat, am hotarat sa fac o baie fierbinte- ghinionul meu- tocmai atunci nu curgea apa calda!

Am hotarat sa merg in camera mea si sa-mi gasesc ceva de lucru pana se trezesc  Alex si Cami.

Am pierdut timpul pana pe la 11:30 tot asteptandu-i sa se ridice din asternuturi, fara prea mare succes, insa. Am hotarat sa ma imbrac si sa merg in parc, pentru ca treaba asta cu plimbarea nu o mai facusem de foarte multa vreme.

Intr-o jumatate de ora eram gata de plecare.Am trecut intai pe la chioscul de ziare, am cumparat doua reviste si am intins hotarat pasul spre cel mai apropiat parc. Am strabatut mai intai aleile de cateva oriinainte sa ma asez pe o banca , undeva mai la soare. In sfarsit, totul era in regula.Acolo unde ma aflam eu, nu mi se putea intampla nimic rau.Puteam spune ca eram mandru de alegerea mea.Rasfoiam curios ambele reviste, in dorinta de a ''ochi'' un articol tare. Si nu a durat prea mult iar dorinta mea a fost indeplinita. Si ce e mai frumos decat sa stai la soare , intr-o zi frumoasa de toamna, si sa citesti ceva placut? Nici nu am simtit ca cineva se apropie de banca pe care eu stateam, decat atunci cand persoana a tusit semnificativ, pentru a-mi atrage atentia.

-Ei si ce? A tusit, nu are decat! Era o voce feminina, chestiune care- mi-am spus in gandul meu- mai poate astepta cateva secunde  sa-mi ridic privirea ;era prea important articolul din revista.Numai ca, nu toata lumea-i intelegatoare si rabda...