Pentru totdeauna

6. "- Nu vom muri. "

- Ție îți vine să crezi?! strigă Amy băgându-şi mâinile in buzunar.

- Nu... dar oricum mă simt ușurată! Auzi, nu mai bine intrăm în cafeneaua asta? am spus arătând spre cafeneaua din fața noastră. E foarte frig afară şi nici nu prea avem ce face.

- Bine. Dar Andrew unde a plecat?

- S-o ducă pe Daisy acasă. O să-i scriu mesaj să vină direct aici.

- Bine, hai să intrăm.

Amy a dat uşa de perete şi privirea ei a înghețat. Am căutat repede punctul în care se uita şi am rămas la fel de năucită. La o fereastră de lângă geam, stătea Gregory, lângă o fată care arăta exact ca şi mine, doar că avea părul mai scurt si era machiată.

- E... Amelie? i-am şoptit lui Amy încercând să fiu neobservată de ei.

- S-o ştergem de-aici! spuse ea năucită şi mă trase de mână împingând uşa cu putere.

M-am uitat la ea posacă şi am observat că părea nelinştita.

- Deci.. Amy, ce facem acum? am întrebat-o încercând să uit incidentul de mai devreme.

- Hai la mall! În curând va fi balul toamnei şi noi nici măcar nu avem rochii! a spus ea, pe față reapărându-i un zâmbet.

- Dar Andrew ce o să facă..? am zis, oprindu-mă din mers atunci când am remarcat că era cineva în spatele meu.

- Mi-am auzit cumva numele? a spus Andrew reapărând energic. Ei bine, unde mergem acum?

- La mall! strigă Amy entuziasmată.

- Bine. Să mergem. i-am răspuns zâmbind.

Am început să ne plimbăm pe străzile oraşului, glumind, râzând şi încercând să ignorăm şi să fugim de probleme. Când în final am ajuns, Amy reâncepu să țopăie entuziasmată, fata asta iubea cu adevărat să facă cumpărături! Ne-am uitat prin magazinele de la primele trei etaje, dar nu am găsit nimic bun. Cel puțin, nu noi două. Andrew îşi luă vreo zece pachete de cipsuri şi bomboane de la supermarketul de jos.
Acum ne îndreptam spre etajul al 4-lea, care era şi penultimul de sus. Amy începea să pară dezamăgită că nu găsea rochia perfectă. În schimb, Andrew auzi că erau nişte aparate de joc la etajul cinci, şi începuse să ne implore să urcăm. Amy era de-a dreptul supărată că noi nu aveam rochii, şi el avea chef de joacă, dar până la urmă Andrew o convinse.
Pe mine, nu a fost chiar atât de greu să mă convingă. Un pic de distracție nu strica deloc.
Am urcat până la etajul cinci pe scările rulante, şi deodată am auzit țipete de jos. La etajul patru, oamenii alergau prin toate părțile, panicându-se şi țipând.

- Ce se întâmplă?! am spus eu neliniştită.

- A pornit un incendiu de la etajul întâi, şi deja s-a răspândit şi la etajul doi, şi tot mai urcă în sus. am auzit o voce necunoscă, a unui paznic îmbrăcat în uniformă. Îmi pare rău, copii. Nu mai avem niciunul şanse să supraviețuim.

Amy începu să tremure şi să privească cu teamă în jos, dar Andrew zâmbi.

- Şi mă rog, ce e aşa de amuzant în faptul că vom muri?! țipă Amy după ce paznicul se îndepărtă.

- Nu vom muri. spuse el calm. Veniți după mine.

Începuse să se îndrepte spre o uşă mare de fier care stătea într-un colț neânsemnată. Deodată apăru Daisy făcând zgomot cu tocurile pantofilor, şi se îndreptă spre noi.

- Hei. a spus zâmbind, scoțându-şi machiajul strident în evidență. Mergem?

- Unde să mergem?! se băgă Amy curioasă, făcănd-o pe Daisy să ofteze exasperată.

Andrew doar afirmă scurt şi trântise uşa de fier de perete. Acolo era o scară imensă şi lungă, căreia nu o se vedea capătul. Daisy începu să urce prima, după asta urmă Amy nesigură. Andrew îmi făcu semn să mă urc şi eu am înaintat neâncrezătoare. Pe măsură ce urcam începeam să văd lumina zilei. Stai... scara ducea spre acoperiş?! Îm final am ajuns şi nu înțelegeam ce am putea face pe acoperiş. Amy era la fel de confuză ca şi mine, iar Andrew termină şi el să urce scara în sfârşit.

- Să ne grăbim. spuse Daisy. Flăcările ne vor ajunge în curând.

- Ne puteți spune şi nouă ce aveți de gând?! strigă Amy nemulțumită.

- Daisy, i-ao pe Amy şi explică-i. Eu mă ocup de Clary. spuse Andrew făcându-ne pe mine şi Amy şi mai confuze.

Daisy zâmbi şi o trase pe Amy după ea în celălat capăt. Andrew se uită la mine şi zâmbi, eu încercând să vorbesc, dar fiind întreruptă de strigătul lui Amy.
M-am întors brusc şi nu le-am văzut nicăieri pe fete.

- Doar nu au sărit, nu...? i-am spus lui Andrew speriată.

- Ba da, dar am rugat-o pe Daisy să îi explice mai întâi. Noi suntem vampiri şi nu avem nimic, aşa că Daisy a luat-o pe Amy în spate şi a sărit. Sper că s-a asigurat să nu o vede nimeni mai întâi.
Bine, e rândul nostru. Ține-te bine şi nu te teme.

Înainte să apuc să spun ceva, Andrew mă aruncă în spatele său şi se apropie de margine. S-a mai uitat o dată la fața mea nesigură, şi a zâmbit atunci când i-am spus că nu mi-e frică. L-am apucat strâns şi am aşteptat. După ce s-a asigurat că nu e nici un om care ar putea sa-l vadă, s-a aruncat în gol. Inițial am plănuit să țin ochii închiși, dar în timpul scurt în care cădeam, i-am deschis larg şi am simțit că zbor. Până la urmă m-am simțit puțin zguduită atunci când am făcut impact cu pământul, dar Andrew nici măcar n-a tresărit. Le-am zărit pe Amy şi Daisy ceva mai încolo, certâdu-se.
Eu şi Andrew ne-am uitat unul la altul şi ne-am apropiat de ele îndepărtându-le.

- Ai cam mult tupeu pentru un om, nu crezi?! țipă Daisy, iar Amy se înfurie și mai mult.

- Insinuezi cumva că vampirii sunt mai buni decât oamenii?! strigă ea, iar Daisy scoase un oftat.

- Păi asta era logic, pentru că oamenii sunt naivi şi proşti. continuă pe un ton ironic şi batjocoritor.

Andrew se uită urât la Daisy şi o trase într-o parte.

- Ce s-a întâmplat? am întrebat-o eu pe Amy în timp ce se uita chiorâş la Daisy, care se îndepărta.

- M-a speriat de moarte, putea să mă avertizeze că o să sărim! strigă ea revoltată. Şi mi-a mai spus că sunt o fricoasă.

- Păi... Andrew vorbeşte cu ea. am spus calmă, încercând să o fac să se potolească.

- Stai... tu ai sărit cu Andrew! a țipat ea bucuroasă. Uuu, ce ați mai făcut?!

- Nimic. am spus zâmbind. Dar a fost drăguț.

M-am uitat în jur şi i-am văzut pe Daisy cu Andrew apropiindu-se. Daisy arăta de-a dreptul nervoasă, iar Andrew zâmbea.

- S-a rezolvat. a spus eu. Păi, eu şi Daisy trebuie să plecăm, ă... Ne vedem mâine la şcoală.

Andrew a zâmbit fals şi a tras-o pe Daisy după el, lăsându-ne pe noi confuze.

- Asta a fost ciudat.