Pentru totdeauna

4. "- Eşti drăguță când zâmbeşti. Fă-o mai des."

        Andrew şi Amy stăteau deasupra mea şi mă priveau înfricoşați atunci când am încetat să mai văd flăcările. În schimb, în casă era miros de fum.
Care venea din camera lui Andrew.
Unde îmi lăsasem eu geanta cu desenul.

Oare chiar aveam viziuni, ceva?
Sau doar înnebuneam?

Cred că ar fi mers mai mult prima varianta, pentru ca Andrew fugi spre camera lui şi ne spuse să ieşim din casă.
Peste tot era fum şi începuse să tuşească.
M-am sculat repede de pe canapea şi am plecat în camera lui să mă uit. Am înşfăcat repede rucsacul meu şi geanta lui Amy şi am vrut să ies din cameră. Amy însă, stătea împietrită în prag, privind flăcările înspăimântată, aşa că am tras-o de mâna şi am fugit spre ieşire. Acolo stătea Andrew cu o valiză mare în mână, încercând să stingă focul de lângă ieşire. Am fugit lângă el şi l-am ajutat, după care am ieşit toți trei şi am chemat pompierii.

- Clary, eşti bine? mă întrebă Andrew văzând că respiram sacadat.

- Mda... dar casa ta e arsă!

- Nu-ți face griji. Am avut o viziune cu câteva zile în urmă şi am ştiut că trebuia să se întâmple, aşa că mi-am adunat toate lucurile. Şi.. despre casă... sunt vampir. Şi am zeci de case doar în oraşul ăsta. Sunt sigur că... a fost Allan.

- Uau! Nu ştiam că vampirii pot avea viziuni!

- Ăăă... mda... păi... acum ce facem? Unde mergem? a continuat el schimbând subiectul

- Am putea merge la un hotel! stigă Amy entuziasmată ca de obicei.

- Sau... am putea merge la mine. am spus neutră.

- Mda... aş opta pentru a doua variantă. a zis Andrew zâmbind iar Amy își dădu ochii peste cap.

- Mbine. Dar vă puteți giugiuli când ajungem acasă la Clary. Acum să mergem.

       Am roşit şi am intrat în maşina lui Andrew încercând să nu atrag atenția asupra obrajilor mei. Amy chicoti iar eu îi dădusem un cot în burtă.

*

- Uf... spuse Amy. Vreau să facem ceva interesant! Nu doar să stăm să ne uităm la filme!

- Dar asta e interesant! m-am revoltat eu. Nu-i așa, Andrew? Andrew?!

Dar micuțul de el adormise. Amy rânji şi îmi propuse să-i facem o farsă.
Aşadar, peste câteva minute eram pregătite să-l băgăm în sperieți pe Andrew. Asta dacă nu explodam de râs înainte.

- Andrew, trezeşte-te! țipă Amy prefăcându-se înfiorată

       Eu zăceam pe podeaua rece din hol, cu ketchup pe tricou, iar lângă mine, pe podea, era un cuțit de bucătărie, la fel, prin de ketchup. L-am auzit pe Andrew cum se scoală şi am încercat să nu pufnesc în râs. Auzeam cum se apropia, şi am încercat să am o expresie serioasă, în timp ce Amy îşi juca foarte bine rolul.

Imediat ce a apărut de după colț s-a speriat şi s-a aruncat pe pământ, lângă mine.

- Clary! Clary! Doamne, ce ai pățit?!

          Nu îl puteam vedea, dar eram sigură că era o față super îngrijorată, şi speriată. Adică, totuşi. Credea că am fost înjunghiată. Când a vrut să plece să cheme un medic, Amy bufni în râs, iar el se uita confuz. După ce am deschis ochii şi am început să râd şi eu, Andrew s-a aşezat pe pat şi a răsuflat uşurat.

- Sunteți nebune? M-am speriat!

Amy a chicotit şi Andrew ne-a aruncat o privire ucigătoare, iar apoi a început și el să râdă.

- Ketchup, hă? Ce original.

- Eu sunt obosită. a spus Amy. De fapt, m-a plictisit Harry Potter, de care e obsedată Clary. Merg să dorm.

S-a ridicat de pe canapea şi a plecat spre camera sa, căscând

- Eu ți-am spus că (,) cărțile sunt mai interesante! am strigat din urmă ca să mă poată auzi.

Andrew chicoti şi mă privi în ochi făcându-mă să roşesc.

- Nu ştie ce pierde. Şi eu sunt fan Harry Potter.

- Ei, de asta suntem noi cei mai buni prieteni. Poate o molipsim şi pe ea într-o zi.

- Clary?

- Da?

- Eşti drăguță când zâmbeşti. Fă-o mai des.

Iar tu, când zâmbeşti, eşti perfect.

Am roşit şi mai mult şi am afişat un zâmbet larg care semăna mai mult cu o grimasă am murmurat un "- mersi", când Amy dădu buzna în cameră.

- Mi-am uitat telefonul. a spus dând din umeri şi luându-şi mobilul de pe canapea.

- Stai! Tu ai auzit ce vorbeam?! am spus eu  ridicând o sprânceană.

- Mda. Dar nu-ți face griji, doar am spus că vă las să vă giugiuliți când ajungem.

Eram sigură că obrajii mei erau mai ceva decât focul. Andrew lăsă să-i scape un surâs, iar eu, ca să nu mor de ruşine, am spus că plec până la baie. Ajunsă lângă chiuvetă, m-am sprijinit de perete şi am alunecat până jos. Ma gândeam la Andrew şi la zâmbetul lui angelic. La chestiile care mi s-au întâmplat de la atacul lui Allan.

Vampirii există.

Andrew e unul dintre ei.

Am impresia că Andrew ascunde ceva.

Şi... cine sunt eu? SUNT O VRĂJITOARE?!

Cum altfel se explică ce puteam face?

     Întrebările astea îmi răsunau în minte. Am auzit un bocănit la ușă, urmat de un:

- Eşti bine?

- Ă, da!

- Pot să intru?

- Nu, nu! Sunt ă... nu intra! Sunt la toaletă!

- Bine... Amy a spus că e cineva la uşă pentru tine.

- Pentru mine?! Ă, spune-i că vin imediat!

Am aşteptat câteva secunde ca Andrew să se îndepărteze de uşă şi am ieşit, îndreptându-mă spre intrare.
Acolo stătea Amy, lângă un tip cam de vârsta noastră. Nu-mi părea cunoscut.

- Amelie! țipă acesta cu un accent franțuzesc perfect. Mi-ai lipsit!

A fugit lângă mine şi m-a îmbrățişat, iar eu nu am avut nici o reacție. L-am văzut pe Andrew în colțul camerei privind cu o urmă de tristețe pe față. Stai, era gelos?!

- Cine eşti? am început eu nesigură. Eu..

- M-ai uitat deja? Amelie, sunt eu! Sunt Gregory!

- Nu sunt Amelie...

- Nu...? a spus băiatul dezamăgit. Dar arăți  ca ea... Unde e Amelie?!

- Ți-am spus. Nu ştim cine e Amelie. se băgă nervoasă Amy în discuție

- D-dar.. dar trebuie să mă ajutați! Trebuie! Tre- trebuie... să o găsesc pe Amelie. Eu- eu...

- Linişteşte-te. E în regulă. am spus eu. O să te ajutăm să o găseşti pe Amelie.

- Oh, Dumnezeule! țipă Gregory dintr-o dată
Amelie are ochii verzi...
Tu îi ai albaştri...
Tu eşti... eşti Clarissa!