1. " - Am impresia că suntem urmărite! "

111 24 15
                                    

- Sunt atât de entuziasmată, Clary! Avem o noapte întregă de filme şi popcorn singure acasă! țipă Amy, cea mai bună prietenă a mea, sărind în sus de bucurie.

- Şi eu, cred că va fi super! am zis eu zâmbind.

Înaintam pe străzile orăşelului şi cred că mai aveam de mers două străzi până ajungeam acasă la Amy. Sincer, nu ştiu ce m-aş face fără fata asta. Mamele noastre se cunosc de cunosc de când erau mici şi la fel şi noi. Facem totul împreună, absolut totul. Iar în seara asta suntem doar noi două şi o casă întreagă!!
Ştiu că nu e cine ştie ce, însă sunt foarte bucuroasă pentru că în fiecare zi trebuie să am grijă de fratele meu de trei ani şi nu prea am parte de libertate.

În fine, cum spuneam, mai avem două străzi până să ajungem, dar eu una sunt foarte obosită şi lihnită de foame.

- Clary... nu ştiu de ce dar am impresia că suntem urmărite! spune ea înfricoşată în timp ce îşi roade unghiile

- Ăm... hai să mergem mai repede atunci. am spus eu destul de confuză pentru că şi eu aveam un sentiment ciudat

În spatele nostru se auzi un foşnet, după care câțiva pași. Eu şi Amy ne-am privit înspăimântate una pe alta şi am încercat să ne continuăm drumul, însă...

- Hei! se aude o voce exact în spatele meu și tresar

- AAAAA!! țipă Amy dar imediat ce îşi dă seama se calmează şi râde

- Nu am vrut să vă sperii! se justifică Andrew, cel mai bun prieten al nostru dintre băieți

- Ce zici, Clary? Îl luăm cu noi? spuse Amy zâmbind ştrengăreşte

Nu prea ştiam ce să zic... Adică, probabil vă gândiți, de ce nu accept?
Ei bine, de când eram mică, mereu îmi plăcea de Andrew. Şi nu ca pe un prieten...
Adevărul este că, nu ştiu dacă el simte la fel pentru mine, mai degrabă mă vede ca pe o amică. Şi... de asta mă comport ciudat în preajma lui.  Pur şi simplu nu prea mă simt în largul meu, pentru că mă tem să nu fac ceva greşit.

- Sigur, de ce nu. am spus încercând să nu exprim nici o reacție.

În seara asta voi fi o altă Clary. Voi fi eu însuți, şi mă voi purta cu Andrew aşa cum o fac cei mai buni prieteni. Nu vreau să-şi dea seama, pentru că sunt absolut sigură că mă iubeşti doar ca pe o soră. Însă, în ciuda acestui fapt, voi proceda şi eu la fel. Mă voi purta cu el ca şi cu fratele meu.

- Clary... poate că pare ciudat însă mie tot nu mi-a dispărut sentimentul că cineva ne urmărește. Credeam că e Andrew, dar nu... a spus Amy privind în urmă înfricoşată

- Nici mie. Destul de ciudat nu? i-am răspuns privind suspect în jur

- Fetelor, eu mă duc la magazin după nişte cipsuri, voi intrați în casă şi aşteptați-mă. Vin repede. a spus Andrew pornind în direcția unui supermarket


I-am fluturat din mână şi am intrat în scara blocului alături de Amy. Am înaintat încet spre lift, însă acesta nu lucra, spre dezamăgirea noastră. Am început să urcăm scările nemulțumite că aveam nouă etaje de ridicat. Când am ajuns la etajul doi, am auzit un scârțâit puternic şi am tresărit amândouă.

- Clary... nu crezi că ar fi mai bine să-l aşteptăm pe Andrew afară...? Mă cam...

- Nu vă grăbiți drăguțelor. De ce nu mă lăsați să vă conduc eu până sus? a spus un băiat de vreo 20 de ani care parcă a apărut de nicăieri

- Mulțumim, dar ne descurcăm. am spus eu schițând un zâmbet fals şi trăgând-o pe Amy după mine.

Străinul mă apucă de braț cu o privire înfiorătoare şi spuse:

Pentru totdeauna Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum