Am alergat către masină.
-Fugi Monica fugi. Mă apucă de mână iar eu încerc să țin pasul cu el. Se urcă în masină, accelerează iar eu simt fiori in stomac, adrenalina îmi ajunge până în plamani, respir greu, el râde, zâmbesc. Ador sentimentul ăsta. Încep să simt adrenalina în vene. Încep să iubesc lumea lui. Încep să îl iubesc pe el..În spatele nostru se aud sirenele poliției iar el accelerează și mai mult. Ajungem la un capăt de colț și intrăm în el. Coborâm din masină și sărim gardul care duce spre o altă stradă.
-și mașina?
-o să ne întoarcem mâine după ea răspunde.
-și acum ce facem? Încotro?
-păi nu știu nu ai zis tu"Lorenzo dă-mi doar o noapte" ți-am dat-o așa că surprinde-mă domnișoară Monica
-mmm imi pun indicatorul pe bărbie și mă gândesc. Ce am putea să facem? Cu ce aș putea să il surprind? Și în acel moment trece un autocar care îmi luminează mintea. Il apuc de mână si alerg mai repede către autocar.
-presupun că nu ai mai fost niciodată într-un vehicul de genul nu?
-sincer nu dar există mereu o prima oară, nu?
Zâmbesc la gandul că și el imi acceptă lumea in același măsură in care io accept eu pe al lui. Nu știu cât e ceasul dar cui îi pasă? Noaptea asta e a noastră. Direcția si ora chiar nu mai contează. Melodia lui Enrique Iglesias loving you răsuna în autocar iar eu rog șoferul să ridice volumul. E melodia mea preferată așa că incep să o fredonez uitându-mă la el
"Here's the situation been to every nation, nobody's ever made me feel the way that you do. You know my motivation given my reputation please excuse me I don't mean to be rude but tonight I'm loving you! Ooooh oooo tonight I'm loving you"
el râde și ma privește cum mă prostesc ca un copil mic. Mă privește pierdut, iar eu ador asta. Ador când se pierde în ochi mei. Ador să știu că cauza zâmbetului lui sunt eu. Mă apropri și mă pun deasupra lui, îi înconjor gâtul cu mâinile și îi simt respirația caldă. Zâmbesc ca o nebună, se apropie și imi sărută zambetul, îmi gustă fericirea iar eu gust puțin din plăcerea lui. Sărutul lui devine și mai apăsător, sunt atât de dependentă de buzele lui încât despărțirea de ei îmi provoacă un straniu sentiment de dor și neplăcere. Dar autocarul se oprește, buzele noastre se despart și coborâm. La doua străzi depărtare chioșc și ma gândesc că tre sa ne sărbătorim succesul, nu? Cumpărăm o sticlă de whiskey bem din ea cu rândul. Alergăm pe străzile pustii. Chicotim și țipăm. Și dansăm. Și trăim. Și visăm. Mă pune pe spinarea lui și mă ridică pe umeri, aleargă, eu râd in timp ce beau ultima înghițitură de whiskey. Ne oprim pe nisipul rece al mări. Ce noroc avem să prindem marea singură cu valurile ei. Mă coboară jos, se pune deasupra mea, se apropie de mine, respirațile noastre se întâlnesc, mă sărută și gustul dulce al buzelor lui se amestecă cu cel de whiskey, limba lui își face loc și se întâlnește cu a mea, se joacă împreună. Îl vreau atât de mult. Dar oare el mă vrea? Pentru mine este prima oară, iar pentru el una dintre miile dăți. Să fac eu primul pas? Sau sau să îl las pe el să facă inițiativa? Sărutul devine și mai intens, coboară jos până la gât și tremur dar nu de la frig. Se apropie ușor de urechea mea și îmi șoptește
-Vrei mai mult?
Cu ce aș putea sa raspund la întrebarea asta? Eu îl vreau doar pe el. Nimic mai mult sau mai puțin.
-te vreau atât de mult Monica. Dumnezeule ce îmi faci?
Mă vrea? A zis că ma vrea? Dar..dar..pentru mine e prima oară cum să îi spun asta? Oare și-a dat seama? Știe?
-Lorenzo pentru mine e...prima oară.
Cred că alcoolul ma facut să spun asta. Dar am zis-o. Doamne ce rușine. Ce o să creadă acum?
-știam deja. Te-am simțit. Și sincer să fiu mi se pare cel mai drăguț lucru. Asta numai dacă te hotărăști odată ca eu să fiu primul. Râd și îl lovesc peste ceafă. Ce idiot.
-tu ce crezi?
-păi nu știu arată-mi că asta vrei
Îi trag capul aproape de mine și il sărut, îi ating spatele cu degetele după care îi dau jos tricoul, îmi ține fața cu mâinile și îmi mușcă buza de jos. Mă ridică puțin și îmi dă rochia neagră jos sau sus cum vrea mintea voastră de oamenii deștepți. Îmi colorează corpul cu săriturile lui, îmi sărută imperfecțiunile iar eu tresar. Îmi apasă buzele cu degetele lui mari. Și apoi coboară, jos, și mai jos, și mai și mai jos până ajunge în locul sensibil, îmi dă jos bariera care intervine între noi. Își desface cureaua și atunci ajunge momentul sublim de mult așteptat. Este lent, nu vrea să mă rănească apoi mărește viteza și simt o durere atât de plăcută. Iese, mă face să aștept puțin. Apoi o bagă iar și sentimentul sublim revine de data aceasta și mai puternic! Așteptarea a luat sfârșit. E al meu, doar al meu, îl simt în mine înăuntru. Îmi bate în piept și îmi intră între picioare.
CITEȘTI
Încântat, Lorenzo
RandomEl un classy man care duce o luxury life, viața lui atât de misterioasă o cucerește pe Monica și o aduce în lumea lui. Dar ceva îi desparte pe cei doi până intr-o seară când Monica îl întâlnește pe Lorenzo. Amintiri și secrete din trecut încă îi lea...