Încântat, Lorenzo

Capitolul 1

1 Ianuarie 2017

Mi-a privit ochii aparent fericiți, fără să știe câte lacrimi au pătruns în ei, în lipsa lui. Și chiar dacă ar ști, ar mai conta? Până la urma el a ales să plece. A ales să arunce totul la gunoi, tot ce am construit în atâția ani ca și cum am fii clădit amintiri din plastic, care pot fii înlocuite cu altele noi după ce ne-am folosit de ele. Și acum cum poate să mă privesca în ochii, după atâta timp? Eu n-aș putea.. n-aș putea că astfel aș risca să mă pierd în ei la fel ca prima dată. 10 august. Oare își mai amintește? Ține paharul de vin roșu în mâna stângă, roșu ca rujul meu de buze, roșu ca rănile care încă nu s-au vindecat. Dacă s-ar apropria mai mult ar vedea..ar vedea inima mea încă zdrobită de durere. Ar vedea că fără el nimic nu a avut rost, dar am învățat să fac față. Am învățat să mă obișnuiesc cu durerea încât acum zambetul ăsta fals pare atât de real. Am învățat să ascund faptul că încă îl iubesc și totuși nu am putut învață să il iubesc pe el. Da, el. Cel cu care mă vede acum de mână. M-am gândit de atâtea ori "ce ai tu Lorenzo și n-are el?". Are o putere atât de imensă asupra mea încât îmi controlează orice gând, fiecare mișcare, îmi controlează inima, să bată doar pentru el și să îi respingă pe toți ceilalți. El, cu acei ochii căprui îmi face inima să bată cu o mie de bătăi pe secunda. Cum reuseste să mă facă să tremur chiar și dupa atâta timp? Alex mă întreabă ce am răspund că mă simt amețită, probabil pentru că n-am mâncat nimic. Mereu uiți să mănânci, mă ceartă. Nu, mereu uit să îl uit pe el.

~Hei sper să vă placă primul capitol, aștept părerile voastre. Știu nu prea e cine știe ce dar promit că în următoarele o să aveți parte de mai multă acțiune, adrenalină și picanterii pe ici pe colo. Urmăriți în continuare povestea Monicăi și aflați ce i-au despărțit pe cei doi. Ce secrete din trecut ascund. Oare și Lorenzo încă mai simte ceva pentru Monica? Sau a lăsat totul în trecut?~