astăzi mă plimbam singuratic şi plictisit,
pe aleile lungi şi subţiri ale parcului.
tu nu te plimbai ca întotdeauna pe aleea paralelă!
mă întrebam destul de îngrijorat: unde este scumpa mea?
până la urmă te-am văzut,dar parcă nu mai erai tu.
o siluetă mergând alene,cu privirea lăsată în jos,
purtând nişte blugi,un hanorac gri şi căştile în urechi.
nu mai aveai părul liber,ci prins într-un coc destul de nearanjat.
părerea mea este că..tot frumoasă erai,serios.
încercam să găsesc explicaţia acestei probleme:
-unde îmi este raza de soare ce îmbrăţişează întreaga zare,
cu spiritul ei de viaţă şi felul ei de a fi?
apoi m-am gândit ca nu cumva acel porc,sau iubit...
să te fi supărat în vreun fel.
am văzut mai bine faptul că plângeai,ceea ce nu mi-a plăcut deloc.
te-ai aşezat mai târziu pe o bancă,
privindu-ţi gânditoare încheietura stângă.
dacă nu mi-ar fi fost aşa de frică să îţi vorbesc,
te-aş fi omorât pentru că aveai din nou acele cicatrici.
lucrul cel mai rău de azi a fost că..
am încercat să vin lângă tine pe bancă.
iar atunci când am venit spre bancă,
tu ai plecat,iar mie mi s-a dus curajul din nou în neant.
am început să fug,răsuflând foarte greu.
sincer,pentru tine puteam să depun chiar şi eforturi supraomeneşti.
te-ai oprit la standul cu îngheţată,unde acel porc lucra.
l-ai salutat,l-ai luat în braţe,iar atunci mi-am dat seama că..
nu el era motivul tristeţei tale.
aş fi venit între voi şi ţi-aş fi tras mâneca de la hanorac.
dar inima mea ce bipolară nu m-a lăsat.
mă întrebam destul de îndurerat:
,,lui de ce peştii mei nu îi spui ce probleme ai?''.
poate că asta a sunat puţin ciudat,
dar eram puţin enervat.
dacă vreodată ne vom întâlni să ştii,
că eu te voi sprijini,
indiferent de starea pe care o transmit încheieturile tale.
