Spre deosebire de restul cărților cu detectivi, „Septentrion" nu începe cu o crimă. Începe cu un legist îndrăgostit de propria moarte și cu un anchetator islandez care se luptă să nu-și piardă mințile. Începe cu jocul dintre poliție și criminal, cu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Prima mea mișcare e să mă gândesc la nasul meu strâmb, minunăția cu care trăiesc de la unsprezece ani, de când m-am luat la bătaie cu uriașul de Njáll Jóhansson, cu vreo patru ani mai mare, pentru că a îndrăznit să o sărute pe Emilía Albertsson, feblețea mea din prima clipă în care am văzut-o în mână cu un volum de poezii. Credeam că mi s-a arătat un semn divin că e femeia care-mi va purta copiii – bine, nu chiar așa, aveam unșpe ani −, dar nu asta contează. Ce contează e că i-am spart capul lui Njáll Jóhansson când eram cât o sardină, l-am trimis să inaugureze sala de urgențe a aproape-nou fondatului Landspítali; iar eu m-am ales pe viață cu nasul strâmb (și cu satisfacția că i-am spart capul).
Prima mea mișcare, când îl aud ce zice cu un zâmbet așa senin și calm, e să mă gândesc de unde pot face rost de o cărămidă mai mare decât cea cu care l-am cârpit la unșpe ani.
Am crăpat de ciudă toată săptămâna, recunosc, pentru că incompetentul de Superintendent i-a dat așa un caz superincompetentului de Njáll. Violență, sânge și niciun motiv plauzibil – exact ca și cartea de poezii a curvei aceleia mici, un semn divin pe care nu l-am sesizat decât eu.
Apoi Njáll pune laba pe el exact cum a pus laba și pe Albertsson.
Și după mi-o și mi-l pasează mie, să mă descurc cu toate rahaturile pe care le-a omis sau le-a compromis, și după să fie el cel care primește laurii, pentru că el mi-a cedat mie cazul lui.
Unde dracu' pot găsi o cărămidă?
Nu, nu vreau cazul tău nici dacă te pui în genunchi și-mi lingi−
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
−Mi-ar plăcea să preiau eu cazul, îi răspund cu o îngroșare de voce, să-i semnalez că nu-mi convenea toată rocada aceea.
Ce ziceam de Emilía că e curvă?
Rolurile s-au inversat.
Nu trebuie decât să prind prima copertă a dosarului și să-l deschid ca să știu că am pierdut un avantaj de neprețuit, că am pornit cu întârziere în cursa în care secundele dictează victoriile. Nu trebuie nici măcar să citesc primul rând; a trecut o săptămână de la crimă, cadavrul a fost identificat și îngropat, posibilii martori, pierduți. Urma s-a răcit.
