Lyra Dumbledore - The Slytherin Pride //D.M//

Lyra Dumbledore-The Slytherin Pride-Capitolul 7-Duelul{2}

Poate cineva să îmi facă o copertă ?

Lyra își scoase bagheta in același timp cu Malfoy, se priviră în ochi, apoi se depărtară cu cinci pași in spate.
Lyra așteptă ca el să atace primul, asa cum se si întâmplă.

- Wingardium LeviOsa ! Țipă el, in timp ce o lumină țâșni către Lyra.

- Protego ! Asta e tot ce poți, Malfoy ? Levicorpus !

Draco se feri la timp, apoi o aținti cu privirea.

- Flipendo !

- Reducto !

Lyra își mușcă buza cu durere.

- Stinging Hex !

Draco își lăsă capul în jos la timp.

'A naibii fată'...Știa ce însemna vraja Stinging si nu îi placea de loc.

- Predă-te, Dumbly, nu mă poți învinge.

- Cum mi-ai zis ???

- Dumbly. Nu iti place porecla, Dumbly ?

Lyra miji ochii, apoi reactionă la nervi.

- STUPEFY !

De data asta, vraja îl nimeri din plin pe Malfoy, acesta înjurând de mama focului.

- Ugh, RICTUSEMPRA !

- IMPEDIMENTA !

In locul unde vrăjile lor se întâlniră, apăru un pui mic de tigru.

- Awwww Malfoy, esti in stare de ceva frumos !

Draco privi confuz creatura.

- Cum...?

Ly își dădu ochii peste cap.

- Vraja cu care am barat-o pe a ta schimba efectul vrajii. In loc sa fiu gâdilată, a apărut rezultatul confuziei din magia ta. Un pui de tigru.

Malfoy era încă confuz, dar își alungă gândul.

Cum niciunul nu mai aruncă vreo vrajă, Fabian veni intre cei doi.

- Să vedem...hm...Ati folosit vraji avansate, dar niciunul nu ati fost la pământ. Si nu va-ti dezarmat. Malfoy a fost atins de o vrajă, însă Lyra a folosit vraja Levicorpus, care nu e înregistrată in cartile cu vraji. Deci, practic, tehnic si teoretic, este egalitate.

***

Lyra se așeză pe canapea, cu o carte în mână, alături de Bree, ce stătea pe picioarele ei.

Liniștea fu însă Spartă la scurt timp, când Malfoy își făcu apariția lângă ea, așezându-se pe canapeaua de un verde crud.

- Hei..., zise el, privind-o în ochii. Iti pot pune o întrebare ?

- Tocmai mi-ai pus, zise ea, dând din umeri.

Malfoy pufni, apoi își trosni degetele unul câte unul.

- Stiu ca ti se va părea ciudat, dar...ai vrea să fim prieteni ?

Lyra tresări atât de tare, încât Bree căzu de pe picioarele ei pe jos, scoțând un zgomot încet, ca un fel de scâncet.

- Oh, Bree...scuză-mă.
Lyra ridică puiul de vulpe de pe jos, iar acesta strănută scurt, strangandu-si ochii, si mișcându-si ușor capul, apoi își împinse boticul spre abdomenul fetei, așezându-se si scoțând un mic zgomot de satisfacție.

Lyra o mângâie încet, apoi se întoarse spre Draco cu sprâncenele blonde ridicate intr-o linie.

- Prieteni ? Stii ce Malfoy, chiar nu te înțeleg. Ba esti super dragut cu mine, Ba râzi de mine, Ba esti iar dragut, Ba arunci cu vraji în mine. Nu înțeleg ce tot faci. Este vreun joc de al tău ? Pentru ca asta pare. Si dacă este, atunci voi-

- Calmeaza-te Godzilla.

- Godzilla ?

- Nu contează. Stiu ca am fost un ratat, cu tine cel puțin, dar am o reputație aici...

Lyra ridică o sprânceană, iar Bree deschise ochii, privindu-l pe Draco.

- Nu pot avea încredere în tine, Malfoy. După tot...
Ai jignit-o pe Hermione, pe Harry si pe Ron, si...

- Stiu. Dar, te rog. Acordă-mi o șansă.

Lyra nu știa ce să creadă. Nu voia să spună da, băiatul ăsta era prea ciudat si cu nasul pe sus. Dar nu putea. Într-un fel, simtea ca cel mai bine era să accepte.

- Bine. O șansă. Doar una.

Draco zâmbi, iar Bree se duse spre poalele lui, facundu-se comod.

***

Era întuneric. Singurul lucru care se auzea era plânsetul unei mame, ce își îmbrățișa copilul.
Un copil care avea doar câteva luni. Un copil inocent. Dar, în același timp, un copil care avea soarta scrisă-n frunte.
Femeia își întoarse rapid capul când tatăl ei intră în încăpere.

- Te-am dezamăgit, tată. Te-am trădat. Îmi pare rău, deși stiu că nu mă vei putea ierta.

Bătrânul o privi pe fată în ochi, apoi se apropie de ea.

- Să te încrezi în dulcele minciunilor si să dai glas suferinței e un lucru, dar să te căiești și să încerci să îți repari Greșelile este altul.

Femeia se încruntă.

- Iubirea mea pentru el a fost o greșeală, dar ea, fata, nu. Nicodată.

Fata își strânse fetița în brațe.

- Uită-te la ea. Ți se pare o greșeală, tată ? Ți se pare un monstru, ca tatăl ei ? Pentru că mie îmi pare doar o fetiță fără speranță, sângele unui criminal trecându-i prin vene. Dacă cineva a comis o greșeală, atunci eu sunt aceea. Dar nu, nu ea.

Bătrânul își îmbrățișă copila, apoi privi spre fetița care îi privea pe amândoi, cu ochii ei albastri moșteniți de la tatăl ei.

El.

Nadya privea același lucru.

- Are ochii lui.

'Slavă domnului că nu îi are nasul' gândi ea, chicotind.

Vârstnicul privi îndelung fetița, apoi îi zâmbi, când micuța îl apucă de barba argintie.

Fiica lui avea dreptate. Nu era greseala. Era doar o făptură inocentă, prin ale cărui vene trecea sângele întunericului. Sângele lui.

Al tatălui ei.

Mă gândesc să șterg cartea.