De la ură la iubire

Capitolul 40*

PERSPECTIVA LUI JONATHAN

Mai erau 2 zile,timp în care trebuia să punem totul la punct pentru plecarea la munte.
Em era in culmea fericirii de când aflase că poate veni si ea,chiar dacă îi displăcea ca avea prea multe interdicții.
Elevii erau in culmea fericirii, de când venisem aici nu-i văzusem mai fericiți ca acum.
Pentru prima oară de când sunt aici, totul era minunat.

*
PERSPECTIVA LUI EMILY
Azi era ultima zi, acum făceam cu unchiul ultimele documente necesare plecării, după care ma puteam bucura de toata linistea si timpul ce mai era pana maine la 5 a.m cand avea loc plecarea.
Mă simțeam minunat in ultimul timp, îi văzusem pe ai mei,eram alături de Stew mai mereu, John era lângă mine mereu atunci când aveam nevoie de el sau cand era liber de la antrenamente, ceea ce era destul de rar, săracul era tot mai obosit pe zi ce trece.Nimeni nu m-a lăsat să iau macar un antrenament, pana si elevii m-au alungat cand m-au văzut în sala mai devreme cu  John.

PERSPECTIVA AUTOAREI

Totul intrase în ciclul normal al vieții.
Em era mai apropiată pe zi ce trece de John.

Însă nu știa cat de bine îl cunoaște,nu-l văzuse pana acum in ipostaze cu alte fete si nu stia cum o sa reacționeze.
Însă la munte știa că trebuie să-și clarifice sentimentele, căci nu voia să se joace cu ceea ce simțea el pentru ea sau ceea ce nu simțea....

Până și Ed realizase ca între ei se formase o legătură, se expuneau destul de puțin, cate o îmbrățișare sau un pupic cand iese el din birou si cred ca nu-i vede.
Ed știa că John se schimbase și devenise băiețelul pe care acum 10 ani îl cunoscuse.Nu știa însă cum ar reacționa la vederea unei alte fete in momente de beție sau poate chiar cum ar reacționa dacă ar revedea-o pe Liana.Orice om mai calcă strâmb, însă sper la el sa nu- și rupă piciorul....

PERSPECTIVA LUI EMILY

În sfârșit ziua excursiei...
M-am trezit de la ora 4 pentru a mă duce la cabanele elevilor, după care m-am dus la autocare sa fiu sigura ca totul e pus la punct. Bagajele mele le-a luat Jonathan pentru a se asigura că nu incerc sa le iau singura. Normal ca voiam să le iau singura, însă după ceva timp mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor, căci vreau sa stau in cabană la munte, nu la spital.
Am verificat pentru ultima dată autocarele pentru a ne asigura ca nu lipsește nimeni după care au plecat la un  interval de 10 minute cate 2 autocare.
Asta a durat cam 1 ora si ceva,aproape 2 ore.
Eu am placat in ultimul autocar împreună cu clasa lui Stew și încă o clasă.
Fiecare a trebuit să plece separat, majoritatea fiind în autocarele cu copii de liceu, doar eu rămânând cu cei mari, restul, din celelalte autocare eram sigura ca vor fii cuminți și fără însoțitor.
Adoram faptul că eram cu Stew căci așa am reusit sa menținem o atmosferă cat mai veselă și sa ma simt bine alături de fratiorul meu.
Tot drumul am glumit, i-am întrebat ce planuri au pentru perioada asta petrecută la munte si bineinteles ca nu am uitat de cântecele specifice Crăciunului. Crăciunul aveam sa-l petrecem in a 4 a zi la munte.
În tot autocarul răsuna  Merry Christmas, Jingle Bells , Santa Claus is coming to town.
Pana si pe șofer îl convinsesem sa ne intre în joc.
Atmosfera era una bestială,ce mai...
Pe la ora 3p.m am ajuns si noi,ceilalți deja fiind în complex.
Ne așteptau gazdele institutului pentru a le înmâna listele cu repartizarile pe camere.
Stiam ca închiriasem toate camerele, însă când am ajuns la destinație am aflat că era cu o cameră in minus. Trei dintre noi trebuiau să stea intr-o camera, acum trebuind să mutăm unul din cei trei intr-o camera de o persoană.
Planuisem in tabel ca John  sa stea singur, iar Kim, Jin si eu împreună.
- Nu aveti vreun apartament? Il întreabă Em pe director.
-Ba Da!însă nu vorbisem despre niciun apartament.
-Pai daca acea cameră nu o aveti, ce plănuiți sa facem?
- Cred ca-i cea mai bună soluție, așa fiecare va sta in camera lui! Spune Kim.
- Și așa va lăsăm camera de o persoană liberă, căci John va sta cu noi.zice Jin.
- Ce?
- El oricum rămăsese singur căci nu mai erau camere, daca are un apartament liber,de ce sa-l mai lăsăm singur?
- Are dreptate domnișoara.zice directorul.
PERSPECTIVA LUI JONATHAN
Directorul o lăsase practic fără variante pe Em și astfel o vad cum cedează.
- Ok...
Astfel luam eu si Kim bagajele fetelor si mergem la viitoarele noastre camere.
Abia ce lăsasem bagajele ca o si vad pe Em plecând sa rezolve totul ce era legat de  cazare cu directorul.
La cum o stiu, avea să termine abia la cină.
PERSPECTIVA LUI EMILY
Normal ca dupa ce am terminat cu actele, m-am dus la copii  sa vad daca s-au instalat si pentru a-i anunța cand este servită cina.
Astfel am ajuns fix la cină. Mi-am luat ceva de mâncare după care  m- am  alăturat colegilor mei.
Stabilisem ca maine sa mergem la săniuș dis de dimineață pentru a fii siguri că elevii vor fii obosiți îndeajuns pentru ca noi să ieșim în oraș.
Știu, eram destul de răi, dar asta este, trebuia si noi sa ne distrăm.In seara de Crăciun aveam să-i ducem pe toți la un restaurant pe care l-am închiriat.Era tot a imobilului unde eram cazați, doar ca era mai departe cu câteva clădiri.
Nu toți au vrut să vină pe pârtie, asa ca am mers restul, restul fiind enorm de mulți,cand ne vedeai, mai bine fugeai din calea noastră.Eram precum o cireada ce avea nevoie de apă.
Toți aveau grijă de mine: cand a venit vorba de urcat după ce ne-am închiriat sănii, skiuri sau plăci, cand m-au văzut că urcam pana la telescaun cu sania au fugit după mine si s-au oferit vreo 5 elevi deodată.Erau minunați, aveau grijă de mine, cand eu in locul lor as fi stat pe tușă si nu m-aș fi sinchisit să ajut un profesor.
Cred ca lui John nu i-a plăcut, căci scrâncea din dinți.
Sărăcuțul, voia să meargă cu mine si sa ma ajute, asta este, next time.
Mă distram la nebunie,nu obosisem